La muzeul Theodor Aman

Theodor Aman e pictorul meu preferat dintre cei români (dintre străini e Rembrandt). În weekendul ăsta n-am avut vreme de căutat muzee noi sau de vizitat muzee mari și am mers iar la Aman, pe care-l mai vizitasem în 2015. Știam că-i un muzeu destul de mic dar acum am avut surpriza să descopăr că au deschis săli noi. Da, a fost casa lui Theodor Aman, este foarte elegantă și frumoasă, o găsiți lângă Biblioteca Centrală Universitară, pe strada C.A. Rosetti nr. 8. Intrarea este 10 lei, m-au întâmpinat niște doamne nici prea-prea, nici foarte-foarte. N-am ce să zic nici pro, nici contra. Doar că mi s-au părut foarte multe, raportat la dimensiunile muzeului. Ce vedem? Tablouri (evident), gravuri cu matrițele aferente (și sunt minunate, au și un clip pe un monitor, în care vedem cum se fac), o panoplie cu arme și mobiler. În 2015, când am fost prima oară, aveau și câteva manechine cu haine dar acum nu mai erau. M-a uimit atunci cât de mici erau hainele, am zis inițial că sunt de copii sau adolescenți și supraveghetoarea mi-a zis că nu, erau haine de oameni maturi dar oamenii erau mai micuți pe vremea aceea, un bărbat de 1,70 metri era considerat înalt iar femeile erau la o medie de 1,50 metri. Ce mi-a plăcut? Tot. Aveți și posibilitatea să faceți o poză cu o hologramă a lui Aman, interpretat de un actor, vă întâmpină, vă vorbește frumos, vă invită să vă fotografiați, am făcut și eu poză (doar că nu mi-e prea clar cum intru în posesia ei, la intrare scria că o putem vedea pe pagina de fb a muzeului). Tablourile, deosebite, ce să zic, dacă e pictorul meu preferat, vă dați seama cu ce bucurie m-am uitat la ele. Unul dintre tablourile expuse în atelierul lui este pictat exact acolo, te uiți în jur și vezi același loc ca în tablou, doar că pe pânză nu ești tu, ci alte persoane. Preferatul meu și exponatul surpriză se numește „Slujba Învierii la Stavropoleos” (este expus lângă panoplia cu arme), nu știam lucrarea și m-a dus cu gândul la Palatul Dogilor și la clar-obscurul lui Rembrandt. Cred că ar trebui să scriu un articol despre cum a fost când am văzut, în perioada studenției, o expoziție Rembrandt la Muzeul Național de Artă, am zis că leșin de bucurie, două ore am stat în muzeu, știam că n-am voie să ating lucrările (oricum n-aș face asta) și mă apropiam de ele cât puteam de mult, aproape că mă sprijineam de peretele gol de alături, ca să fiu cât mai aproape de ceva atins de el (eu sunt absolventă a Liceului de Artă din Constanța și au fost 4 ani care m-au marcat mai mult decât m-aș fi așteptat). Vă recomand muzeul Aman nu doar pentru lucrări, cât și pentru atmosferă. E o casă de mare frumusețe, într-o zonă minunată a Bucureștiului. Încă de când am venit aici, la facultate, am iubit acea zonă, curată, luminoasă, centrală, și pentru că acolo mergeam la BCU să citesc iar a fi între atâtea cărți, într-o bibliotecă uriașă și atât de frumoasă,  era ceva fantastic pentru mine. Mă uitam azi, pe fereastra muzeului, la pomii înfloriți și e o experiență tare plăcută să vezi pomii înfloriți dintr-o asemenea casă. E frumusețe și în jur, și afară.

%d blogeri au apreciat: