O zi luminoasă

Pe principiul „ce faci pe 1 ianuarie, asta faci tot anul” (care la mine s-a adeverit de multe ori cu o exactitate surprinzătoare), eu am rămas de pe 1 ianuarie pe știri la Digi24. Nu că m-ar fi interesat în mod deosebit ce mai era nou prin lume (mai ales că ne-a ajuns să tot auzim de bălăria de virus) dar am mai amintit aici o dată de „nu contează ce aflăm la știri, contează cine le prezintă”. Am ajuns ca pensionarele care scriau la tvr în anii ’90 că abia așteptau să se facă 8 seara să-l vadă la știri pe Mircea Radu. Cu valul de jurnaliști Digi reveniți din autoizolare, a revenit azi și the apple of my eyes. Când l-am revăzut, strigam cu entuziasm „Cătălin! Cătălin!” și, la ce liniște dramatică e în bloc zilele astea, s-or fi gândit vecinii cum de mai sunt și români fericiți. În vreme de izolare la domiciliu, e util să fii pe stilul pensionară romantică, pasionată de tipul de la știri. De luat aminte: e bine outdoor, dar să găsim și surse indoor de ridicat nivelul serotoninei, în caz că mai vine vreo pandemie și ne țin ăștia în case. Din tot sufletul vă doresc să fiți bucuroși cum sunt eu azi. Nu știu de ce mi-e atât de drag omul ăsta dar nimic n-a mai părut atât de rău pe lume, de când l-am văzut prima oară. Au trecut 3 luni, lucrurile au alunecat pe o pantă la care nimeni nu s-ar fi gândit, viața mea, ca a majorității, s-a schimbat în rău, dar azi am fost la fel de fericită ca-n weekendurile senine de februarie când reveneam din oraș, puneam ceva bun pe o farfurie și stăteam pe canapea la știri, într-o fericire și o relaxare complete.

Nu mi-e atât de grea izolarea (până acum) pe cât m-am temut, pentru că am avut diverse motive de bucurie. Am vorbit cu oameni de care nu mai știam ceva de luni sau ani de zile, ne-am ascultat reciproc temerile și speranțele, ne-am făcut urări de sănătate, ne-am regăsit. Aseară cei de la teatrul Bulandra au transmis „Ivanov”. N-am mai fost de mult la teatru și îmi pare rău. M-am bucurat să văd piesa, nu pot spune că a fost genul de regie pe gustul meu dar i-am revăzut jucând pe Dana Dogaru, Rebengiuc, Manole, unii dintre actorii dragi mie și care pot face ceva extraordinar din orice rol, la orice regizor (plus alți actori buni, cum e firesc să vezi la Bulandra). Nu vreau să fiu în postura snobilor jenibili care se laudă că știu persoane celebre, pentru că mi-e silă de genul ăsta de atitudine dar, pentru că știu ce fel de om e Marius Manole, pe lângă faptul că-i un actor excepțional, m-am bucurat cu atât mai mult la gândul că, spre deosebire de mine, în perioada asta de izolare el are alături pe cineva care îl iubește. Un om cu un suflet ca al lui, merită să fie înconjurat cu dragoste, mai ales în momente ca acesta. M-am bucurat pentru că cei pe care îi iubesc, au acum pe cineva alături și nu sunt singuri, ca mine. Mama e cu bunica mea, prietena mea cea mai bună e cu tatăl ei și cu o pisică, alți prieteni sunt cu soții, soțiile, copiii, părinții, frații. Doar vreo 2 sunt și ei singuri. Poate că e o siropoșenie ce scriu dar sunt uimită pentru că e prima oară când simt asta. Singurătatea mea nu mai e atât de grea la gândul că cei pe care îi iubesc nu sunt singuri. Poate că peste vreo 2 săptămâni, lipsa contactului uman mă va băga într-o depresie pe care îmi va fi imposibil s-o controlez sau în care să găsesc sprijin, în debandada care se va mări. Nu știu, poate așa va fi. Dar azi sunt așa de bucuroasă încât aș vrea să împart bucuria în felii, să păstrez pentru fiecare zi până ieșim din case și să dau și altora, dacă au nevoie.

Mi-am scris azi, conștiincioasă, declarația pe propria răspundere, am fost la hipermarket, mergeam ca un melc printre rafturi și prelungeam cât puteam momentul meu de ieșire din casă, era așa de bine printre oameni, printre bunătățile din care alegeam și eu ce-mi plăcea și le-am pus acasă în frigider, bucuroasă că am ce mânca. Suntem sănătoși, putem vedea lumina soarelui și ne putem plimba prin jurul blocului, chiar și cu declarație pe proprie răspundere, avem mâncare, avem apă, avem curent electric ca să stăm pe net sau la tv, unii au oameni dragi alături. Nu știm cum va fi peste o lună sau două dar azi, cu puținul ăsta, poate fi o zi bună.

 

Fără să fi avut intenția de a fi scris asta în articol, ca să mențin linia normalității în zilele astea când unii par s-o ia razna, scriu acum, și am spus la telefon sau în mesaje cunoscuților mei cu care am vorbit azi, două puncte de vedere ale medicilor. 80% dintre infectările cu coronavirus au forme ușoare de manifestare și restul de 20% sunt cei la risc, persoanele cu comorbidități. De asemenea, că tot am fost azi cu ochii pe Digi, mă bucur că am prins intervenția unui epidemiolog foarte lucid și relaxat care, referitor la radiografiile cu plămânii unui tânăr de 28 de ani, aparent distruși de coronavirus în 3 zile, a spus: „Genul acesta de infecții virale nu lasă leziuni pe plămâni la oamenii sănătoși. Cei care ajung să aibă plămânii atât de afectați de coronavirus au antecedente de infecții pulmonare, bronhopneumonii, diverse boli grave de plămâni. La persoanele tinere și sănătoase, plămânii nu rămân cu leziuni după coronavirus.” Îmi pare rău că mor oameni, e foarte trist și sunt niște zile care emoțional ne fac praf, mai ales că unora dintre noi le vor muri rude, prieteni, dar e important să ne menținem lucizi și să nu reacționăm de parcă ar fi ebola pe străzi.

 

 

%d blogeri au apreciat: