Gândul meu bun

Dragii mei, nu intenționez să scriu prea mult azi, vreau doar să vă spun să nu vă pierdeți speranța, vă doresc multă sănătate, echilibru și lumină.

E pentru prima oară în viața mea când simt că nu mai am absolut nicio bază pe ceea ce spun autoritățile. Toată lumea e cu ochii pe ei, ieri ziceau că ieșim din case peste 3 săptămîni sau la jumatea lui mai, azi ziceau că ieșim la final de mai, ți se se face și silă. Chiar nu merităm toate astea și cel mai bine cred că e să nu le băgăm în seamă aberațiile. Omenește vă spun, deconectați-vă de la sursele prin care puteți afla ce spun acești penibili. Tot veți afla voi cumva într-o zi că am ieșit din izolare. Sunt complet depășiți de situație și aberează. Suntem la mila Domnului și situația asta e în avantajul credincioșilor pentru că cine știe că e la mila Domnului, nu își pierde speranța. Doar cei care cred mă pot înțelege. Nu plutesc pe norișor, azi am plâns și mi-a fost rău, dar e mai bine să plâng decât să pic în depresie. O zi e mai bună, o zi e mai rea, dar nu las speranța și încrederea în Dumnezeu. În copilărie și adolescență adormeam greu. Îmi făcusem la un moment dat un obicei, ca să adorm ușor. Îmi imaginam că sunt pe o barcă în mijlocul mării, într-o noapte senină. Întinsă cu fața în sus, cu ochii la cerul plin de stele, care cobora până la marginile mării, legănată de valuri, purtată pe tonele de apă, în mâna naturii. Așa adormeam. Așa suntem zilele astea. N-am cum să mă bazez pe ce zice Tătaru, cu freza aia a lui de parcă are o tarantulă pe cap, când ieri zicea că ieșim din case peste o lună și azi că peste două luni. N-am cum să mă bazez pe ce zice Cîțu, care a făcut bancherii să se îngrozească cu amânarea asta de 9 luni a ratelor, n-am cum să mă bazez pe ce zice Iohannis, omul care a retras decorația unui spital, în plină criză sanitară, de parcă de asta stăteau ăia acum, când mor oameni. Vă puteți baza voi pe așa indivizi? Pe mine și pe Dumnezeu, atât mă mai bazez. Noi să fim sănătoși și puternici, că în rest de nimic nu poți fi sigur. Cred că a venit momentul în care fiecare stă întins în barca lui și se lasă dus de curent așa cum mă lăsam eu dusă de valuri în imaginația mea. Din tot sufletul vă doresc să aveți un echilibru acum, pentru că după ce ieșim din case, nu va mai fi ca atunci când am intrat și nu vreți să intrați gata epuizați în iureșul ăla. Lăsați-vă în voia a ceea ce simțiți dar nu vă pierdeți speranța. Nu știu ce vă ține pe voi dar pe mine mă ține încrederea că Dumnezeu nu mă lasă. Unii poate că au mulți bani, alții poate că au familii iubitoare alături zilele astea, alții poate că au case mari în care se simt minunat și gătesc delicatese. Pe fiecare îl ține ceva. Eu mă am doar pe mine în 16 mp și convingerea că Dumnezeu nu mă lasă. Mă rog de când aveam 4 ani și am fost învățată prima rugăciune. E pentru prima oară când mă simt într-o situație în care asta mă ține la suprafață. În rest, rugăciunea era doar o obișnuință printre tot ceea ce mai făceam într-o zi. Când vezi că niște conducători care acționează la nimereală, cu ce au văzut pe la alții, cu ce cred ei că-i mai bine, duc țara ta într-o direcție, nu se știe care, dacă nu te poți baza pe o forță superioară lor, cred că te năucește complet și te aduce vecin cu deznădejdea. Dacă nu m-aș încrede în Dumnezeu, cred că aș plânge cu vorbe când mă uit la știri. Vă doresc să fiți sănătoși, binecuvântați, să nu vă pierdeți speranța și fiecare zi să reverse asupra voastră daruri la care nu v-ați fi așteptat.

 

 

%d blogeri au apreciat: