30 aprilie

Nu știu cum e la voi dar în zona în care stau eu, e acum un aer proaspăt și parfumat, după ploaie și cu toți pomii înverzind, am ieșit un pic când se înnoptase și era fantastic. Stau într-o zonă cu multă vegetație, blocuri de 4 etaje, sunt tot felul de păsări, noaptea vin privighetori și cântă, e așa de frumos, în completare cu uriașa liniște din momentele când se opresc. E o liniște noaptea de nu-mi vine să cred dar stai, că se termină izolarea și apar găștile de semințari vulgari cu istericele aferente. Auzi pe la 12 noaptea vocile lor baritonale și hăhăitul grobian, întrerupte de țăcănitul spargerii semințelor și de hohotele bruște de râs strident al gagicilor în călduri care le țin isonul acestor pierde-vară. Vă e dor de ei? Cred că fiecare dintre voi are la bloc gașca aferentă care strică vara liniștea nopții și somnul locatarilor cu performance-ul ei. Lumea se mai schimbă dar găștile de semințari oligofreni de la scările blocurilor zici că sunt mereu aceleași, de zeci de ani. Cred că sunt obiceiuri ce se moștenesc din tată-n fiu, ca meșteșugurile. Să nu se piardă și să le transmitem cu cât mai mare acuratețe. Unul dintre puținele beneficii ale izolării: ăștia stau în case.

Azi am gătit ceva nou, să vă zic, poate faceți și voi. Am fost prin hipermarket și nu știam ce să mai iau. Am luat o cutie cu ciuperci proaspete și, printre altele, și una cu pipote și inimi. Nu m-am gândit să le combin dar am zis seara să fac o tocăniță. Am opărit pipotele și inimile, apoi le-am pus la fiert. Cât au fiert, vreo 15 minute, am curățat și am tocat ciupercile și ceapa. Am scos zeamă cu grăsime de pui din vasul în care a fiert carnea și am pus în wok. Peste ea, ceapa tocată. Am înăbușit 5 minute apoi am pus carnea și ciupercile și le-am lăsat încă vreo 10 minute. Am sărat și, la final, chiar când am oprit focul, am piperat, apoi am lăsat capcul pe wok, să nu se piardă aburul cu aroma de piper (așa fac mereu, condimentez când opresc focul și las vasul acoperit). A fost tare bună, din pacate n-am avut și vedeață. Nu mai combinasem ciuperci cu pipote și inimi dar a fost bun. Eu nu fierb mult mâncarea. Unii dintre cunoscuții mei nu sunt de acord cu asta dar pe mine mă scoate din minți fiertul mâncării până o uită Dumnezeu. Își pierde gustul. Nu gătesc dovleceii, îi mănânc cruzi, uneori beau ouă crude,  nu mănânc gem din cauză că nu accept modul în care sunt distruse și combinate cu zahăr fructele care sunt minunate crude. Evident că fac excepții, la clătite pun dulceață de vișine sau gem de caise, nu sunt chiar radicalizată. Oricine ajunge în timp să aibă propriile preferințe și obiceiuri alimentare. Am mai observat ceva și n-am apucat să aflu dacă e valabil și la alții. Modul în care se schimbă în timp preferințele alimentare. De exemplu (iar încep cu amintirile), în copilărie eu nu mâncam pepeni galbeni, nici nu le suportam mirosul. Prin adolescență m-am pomenit pasionată de pepeni galbeni, nu mă puteam sătura. La fel, ardeii copți, îmi era greață să-i și văd. Apoi au început să-mi placă brusc, să-mi placă tare, ca și cum corpul ar fi vrut să recupereze anii fără ardei copți. Mult timp mi-a plăcut menta. Orice cu mentă. Ceai, ciocolată, gumă de mestecat, ani la rând am fost fan mentă, mă pasiona aroma ei. Într-o zi, cu vreo 2 ani în urmă, văzând o cutie desfăcută cu After eight, n-am fost tentată să iau. Mi-am dat seama că nu-mi mai place menta. N-aveam cum să refuz eu ciocolată cu mentă, dacă mi-ar mai fi plăcut. O să fac sondaj, să aflu dacă mai trec și alții prin așa extreme culinare. În articolul trecut, mâncare, în asta, mâncare. Ce face izolarea din om…

Mă amuzam azi văzând cum oficialii noștri ziceau: „Dacă ieșiți la grătare de 1 mai, veți distruge tot ce am făcut bun până acum. Nu ieșiți, stați în case, e păcat de o lună jumate de restricții dacă acum se împrăștie virusul.” în condițiile în care, în urmă cu o lună ziceau: „Dacă ieșiți din case, amendă!” Faza cu autonomia Ținutului Secuiesc a fost ceva de zici că nu-i adevărat. Am intrat și eu ca tot omul pe un site de știri, credeam că iar voi vedea coronavirus cap-coadă și bam! Am văzut chestia asta. Poate că sunt ciudată sau cer prea mult dar, într-o situație ca asta, nu mi se pare normal să vedem așa ceva. Adică e inacceptabil să ai pandemie, o situație critică, stare de urgență, oameni în case de o lună jumate și să fie ceartă între partide pe bani și măsuri de revenire din criză, autonomia teritorială a unora, Iohannis perorând pe ungurește, un ministru care își glorifică geaca. Deci nu se poate. Ce-i lipsa asta de respect față de noi? Nu știu cum de îndrăznesc cei din partide să se certe în loc să fie toți un gând și un efort pentru țară. La fel, mai e ceva ce nu înțeleg. Oameni care spun că abia așteaptă să treacă izolarea, ca să-și viziteze părinții sau bunicii. Eu nu cred că îmi văd familia anul ăsta. Mama a avut pneumonie, bunica mea are 81 de ani, nu-mi permit să le am pe conștiință. Recunosc, azi mi-am dat seama că nu mă voi vedea prea curând nici cu prietenii mei pentru că nu ne vom buluci grămadă pe 15 mai să ne întâlnim. Pe 1 iunie se preconizează că reîncepem serviciul, cred că am în față încă o lună în care me, myself and I ne vom face de lucru cum vom putea mai bine ca să treacă timpul. Bine că am vecinii toată ziua prin fața blocului, mai schimbăm o vorbă când ies să mă plimb (tura mea de bloc), că aș ajunge ca ăia care au stat prin beciuri și nu mai puteau socializa normal. Azi îmi povestea femeia de serviciu cum nu poate determina unii locatari necivilizați să nu mai arunce ambalaje pe fereastră și am dezvoltat un dialog pe tema asta, nu conta că era ceva despre care n-aș fi stat în veci la discuții, conta că vorbeam și eu cu cineva. Stăteam la 2 metri una de alta, dar măcar vorbeam.

 

%d blogeri au apreciat: