9 mai

Încă un pic și trece greul, unii vor merge la rude, eu voi merge la trandafirii de pe strada Paris, facem planuri, vremea e frumoasă și deja privim în urmă la cum am rezistat prin case o lună jumate.

Astăzi e ziua de naștere a cuiva care mi-a făcut izolarea mai ușoară. Învățasem știrile de la Digi24 văzându-le din oră în oră, de la 15:00 la 19:00. De ce îmi place așa mult de Cătălin? În primul rând pentru energia lui. E plin de energie, vesel și spontan și asta îmi place mult la oameni, să-i văd trăind, nu prelingându-se prin viață, așteptând să treacă ziua. În al doilea rând, are o calitate care e meritul părinților lui: e bine crescut. A-și crește bine copiii, e un efort pe care nu toți oamenii au disponibiltatea și abilitatea să-l facă, de-asta avem o lume cu proporție de 70-80% oameni aruncați în viață și 20%-30% oameni bine crescuți. Tot ce e de calitate bună, e rar și prețios, de la pietrele de podoabă și materiale de haine, până la oameni. În al treilea rând, Cătălin e profesionist. Țara asta se sufocă în diletantism, de la casiere care îți aruncă marfa și îți vorbesc obraznic și curieri care  îți aduc colete noroite și rupte, până la miniștri care habar nu au pe ce lume trăiesc. Iar dacă vorbim despre modul în care se face jurnalism în România, vai de capul nostru. Totuși, Digi are câțiva oameni de calitate iar Cătălin este unul dintre ei.  Și, pentru că zilele astea știrile ne nevrozează, scriu despre un proiect foarte muncit și foarte reușit, din vara lui 2019. „Turist acasă”. Locuri minunate din România. Se mai poate acorda atenție și la altceva în țara asta decât la sărăcie, hoție, prostie, promiscuitate. Nu am văzut emisiunile în 2019, dar am găsit pe Youtube fragmente. Mi-au plăcut atât de mult, încât m-am uitat la ele câte un pic, în fiecare zi, până le-am văzut pe toate. Toată lumea implicată a făcut super treabă dar cei mai vizibili au fost Alexandra și Cătălin, pentru că ei au fost „gazdele”. Bună idee a avut cine a propus această combinație jurnalistică, dacă îi pot spune așa, pentru că amândoi au același stil de a lucra: energie bună, profesionalism și oriunde sunt trimiși, pot face niște super reportaje. Dacă toți și-ar face joburile cum fac jurnalism Alexandra și Cătălin, am trăi în altfel de lume. Uitându-mă la „Turist acasă”, m-am pomenit cu un chef uriaș de călătorit și m-am bucurat pentru că am văzut niște locuri atât de frumoase. Cât mai stați pe acasă, dacă vreți să faceți planuri de vacanță sau să vedeți ceva frumos, iată aici un fragment din „Turist acasă”. Revenim la Cătălin, că e sărbătoritul zilei. Mă uitam la jurnal zilele trecute și mi-am dat seama că eu n-aș putea prezenta știri. Cred că miercuri avea în direct prin Skype o doamnă, medic, care se vindecase de corona și devenise donator de plasmă. O întreba cât de grav a fost bolnavă, cum s-a simțit, cum de a luat decizia să doneze plasmă, iar ea răspundea cu propoziții de genul „Domnul a îngăduit să mă îmbolnăvesc…Domnul a vrut să mă însănătoșesc…Cu voia Domnului am donat plasmă.” Eu, în locul lui Cătălin, aș fi început să râd și s-ar fi stricat toată convorbirea, dar el a fost foarte politicos și serios. Asta mi se pare foarte greu în direct, să te vezi nevoit a gestiona toate ciudățeniile. Totuși, îmi place la el că are un fel anume de a reacționa la ce spun invitații sau la conținutul știrii. Nu prezintă robotic, vine după ani de radio și nu are autocenzura strictă la cameră, ci reacționează, iar asta umple știrea, îi dă volum și te ține atent. Îmi place că-i foarte ambițios și preocupat să iasă totul bine. Să fim cu mintea și sufletul acolo când facem ceva, așa mi se pare normal să funcționăm, ca să nu ne irosim timpul.

Cătălin are particularități care îi dau o amprentă personală deosebită. E un om intersant. Atâtea detalii îmi plac la el! Cum își răsfiră degetele când gesticulează, cum îi stă cu cravată bleu, cum privește când e surprins de ceva, ce frumos e când zâmbește, gropița de pe obrazul drept, profilul feței, atât de echilibrat. Mă bucur de fiecare dată când îl revăd, mă bucur că nu s-a transformat într-un om de București, mă bucur că am avut ocazia să scriu acest articol pentru că, în urmă cu 33 de ani și 9 luni, un domn și o doamnă din Odorheiu Secuiesc au avut o idee bună.

%d blogeri au apreciat: