Filme

Îi am pe fb pe cei de la Institutul Cervantes și am văzut că vor pune în seara asta pe Vimeo un film. Asta m-a dus cu gândul la faptul că intenționez, de ceva timp, să scriu despre un anumit gen de filme. Nu doar adolescentele pasionate de k-pop și bunicuțele plictisite se uită la seriale coreene și nu toate serialele coreene sunt slabe. Relația mea cu serialele asiatice este deosebită, în primul rând pentru că m-au ajutat să învăț ca lumea engleză. Profele mele de engleză au fost cam toate niște dezinteresate, probabil că așteptau copiii la meditații iar engleza mea, la terminarea facultății, era ceva la nivel conversațional. Din 2012, când am început să mă uit la filme asiatice cu traducere în engleză pe viki.com, am ajuns la engleză fluent. Primul meu film coreean a fost, din fericire, unul bun. Era vara lui 2012, mersesem acasă în concediu, aveam probleme de sănătate și zăceam destul de mult prin casă iar bunica mea se uita la „Copacul cu rădăcini adânci”, pe tvr. Ea era fan seriale coreene și, de câte ori vedeam secvențe din ce urmărea ea acolo, totul se întâmpla atât de lent, încât mă miram că are răbdare să se uite. Dar în vara aia, umblând moluscă de colo-colo, vai de capul meu, mi-am zis „Hai, să văd și eu ce-i în filmul ăsta.” O tot întrebam „Dar ăsta cine e? Dar ăsta ce-a făcut? Fata asta cine e?” și ea îmi tot explica, pentru că trecuseră vreo 5 episoade deja. „Copacul cu rădăcini adânci” este despre efortul uriaș al regelui Sejong de a face alfabetul coreean. În film îl veți vedea și pe Choi Woo Shik care, în „Parasite”, a jucat rolul fiului familiei sărace. Oricum, toți actorii sunt foarte buni, n-aș recomanda un film slab. Una dintre scene mi-a rămas în minte și mama a spus că filmul merită văzut pentru scena aia. Ga Ri On, reprezentantul confucianiștilor, elitist, era complet împotriva creării alfabetului nou pentru că este foarte simplu și l-ar fi putut învăța și țăranii, care erau analfabeți, în vreme ce doar cărturarii confucianiști aveau timp să învețe complicatul alfabet chinezesec. Și are o întrevedere cu regele Se Jong în care îi spune: „Ce ai de gând să faci? Vrei ca și oamenii de rând să învețe să scrie și să citească? Ce se va întâmpla cu ei când vor putea scrie și citi? Vor dori să-și spună gândurile, dorințele, se vor putea exprima, apoi își vor dori și mai mult și vor fi de neoprit. Pentru că așa e omul, lacom. Omul e o ființă nesățioasă și lipsită de limite și pentru asta avem noi Confucianismul iar cei din Vest folosesc Creștinismul, pentru a limita lăcomia oamenilor. Tu vrei să deschizi porțile iadului.” Dacă vreți să vedeți filmul, este aici are 24 de episoade și eu zic că merită. Are și traducere în română, ca majoritatea filmelor de pe Viki. Eu l-am văzut de două ori. Ar fi trebuit să mă gândesc să fac recomandările astea când a început izolarea.

Alt film care mi-a plăcut tare, văzut anul ăsta, în minunatele luni ianuarie și februarie, „Chipul regelui”, m-a vrăjit filmul ăsta, tot un serial istoric, actori buni și ceva ce nu am văzut prea des în filme dar m-a impresionat: ce se poate întâmpla când două femei bune și inteligente iubesc același bărbat. Nu despre asta e vorba în film, ci despre un rege despotic ce vrea să calce totul în picioare pentru gloria lui și despre fiul său care îi repară toate greșelile, dar devotamentul și înțelepciunea celor două femei sunt deosebite și atrag atenția. Tot pe Viki, este filmul, deci aici .

Trecem de seriale istorice și ajungem la „Bromance”, un film taiwanez maxim, din 2015. Cât am râs la filmul ăsta! L-am văzut de 3 ori. De la ce pornim? O famile simplă naște primul copil, o fată, și merge la un ghicitor. Acesta le spune că va avea ghinion fiind fată, datorită conjuncturii astrale, și că va trebui crescută ca băiat, fără să știe cineva că e fată, ca să aibă noroc. Ajunge la maturitate ca băiat și, știind și arte marțiale, e martoră la atacul unor asasini asupra liderului unei triade, intervine și îl salvează. El dorește să îi mulțumească, se împrietenesc și ce iese de aici, e un deliciu. Sora liderului crede că e bărbat și se îndrăgostește de ea dar se îndrăgostește de ea și liderul, care e siderat crezând că e gay și nu-și dăduse seama.  E un film ușurel dar bine jucat, are 19 episoade și-l puteți vedea aici. Oricum, asiaticii, fiind foarte finuți și ca bărbați și ca femei, atacă des în filme și literatură subiectul intersex, travesti, etc. Dacă intrați pe Viki, aveți de ales între sute de seriale și filme coreene, japoneze, chinezești, taiwaneze, timp să aveți și răbdare, pentru că trebuie și căutate filme bune, că unele sunt slăbuțe pe acolo.

Îmi mai amintesc acum de o recomandare a unei colege de la cursul de coreeană, un serial care chiar mi-a plăcut, mai ales la cât de frumușel e Ji Chang Wuk. Se numește „Healer” și-l puteți vedea aici. Healer  face diverse „comisioane” periculoase pentru care este foarte bine plătit iar una dintre misiuni este să preleve de la o tânără o probă de…orice pe care se poate face un test ADN. De aici ajungem la o totală încrengătură de mafie, politică, bani și povestea unor jurnaliști curajoși.

Ultima recomandare, „Iljime”, un film tare drag mie, cu marea frumusețe a coreenilor, Lee Jun Ki. Iljime este un haiduc celebru de-al lor, acțiunea e prin 1500, e un film drăguț în care binele învinge. Iată-l aici. Lee Jun Ki e celebru din „The king and the clown”, un film din 2005, eu l-am văzut în 2015 pe un site care nici nu mai știu cum se numea, dar e impresionant. E despre o trupă de circ ambulant care, din sat în sat, ironizând regele și pe concubina lui, ajunge la curtea regală. În trupă este un tânăr foarte frumos pe care șeful lor îl exploata cu prostituție și, odată ajunși la curtea regală, îl întâlnește și regele. De aici iese o dramă totală.

Ceea ce veți observa în filemele asiatice față de cele occidentale este spiritul de sacrificiu. Noi nu avem așa ceva sau, cel puțin, nu ca la ei. Noi avem un egoism înrădăcinat în ADN. Vezi în filmele asiatice oameni care mor, mor pur și simplu sacrificându-se pentru ceva și te gândești „Eu n-aș face asta vreodată. Să se surpe țara, eu nu mor.” Nu zic că e bine ca ei sau ca noi, doar sunt mentalități diferite. Mai e ceva ce am observat la ei în filme. Femeile sunt foarte băgărețe, cred că nu e ca la noi, să fie bărbatul neapărat cel care vine cu o propunere. Acolo, dacă o fată place un băiat, îi face un dar, de obicei ceva bun gătit de ea. E ceva firesc. Veți vedea în „Bromance” cum mai multe fete emoționate îi oferă câte o gustare la pachet lui Pi Yanuo. Ce să vă mai zic….decorurile, costumele și peisajele, minunate. Mai ales la filmele istorice, toate pagodele, pădurile, grădinile cu pini și felinare, hainele de mătase, panourile pictate, porțelanurile, de vis. De asemena, veți vedea multă agresivitate, sunt foarte agresivi asiaticii. La noi la Vaslui sunt mici copii pe lângă cât și cum se taie asiaticii unii pe alții. Am văzut odată un film, tare îmi pare rău că n-am reținut cum se numea, cred că era pe tvr2, coproducție Japonia-Coreea-China, acțiunea era în perioada ocupației japoneze din Coreea, niște chinezi, niște coreeni și oficiali japonezi află despre harta unei comori și se luptă pentru ea până la finalul filmului. Măiculiță, Doamne, cât sânge, câtă bătaie, câte crime, câți tăiați, căsăpiți, asta în condițiile în care filmul este comedie! Deci comedie. Dintre toate rasele, eu cred că asiaticii sunt cei mai inteligenți dar sunt și foarte cruzi și cam duși cu capul. De când plănuiam și articolul despre filmele astea și nu îi venise odată ziua…

Aș vrea, pe lângă recomandări de film sau de lectură, să pot face mai multe pentru voi în perioada asta ciudată. Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine unele momente sunt atât de grele, că nici nu știu cum să-mi mai dau curaj. Dacă nu mai aveți job, doresc să aveți încredere că, deși e greu, se va rezolva cumva. Chiar dacă veți găsi momentan ceva mai simplu, veți putea reveni după un timp la un job bun, răul nu e veșnic. Dacă v-a scăzut salariul, cum mi s-a întâmplat și mie, ne revenim noi, chiar dacă acum e greu. Dacă aveți rude bolnave sau chiar și voi aveți probleme de sănătate, vă doresc să vă vindecați ușor. Uneori trecem prin zile mizerabile, infecte, pur și simplu. Uneori viața e așa de nasoală și totul pare atât de greu! Treptat ne revenim. Vă doresc să primiți ajutor de unde nu vă așteptați, problemele voastre să treacă mai repede decât ați crede că trec, să apară în viața voastră oameni (sau o pisică, un cățel) care să vă iubească așa cum nu v-ați fi așteptat. Știți ce aveam de gând să fac în aprilie? O întâlnire cu cititorii mei într-o cafenea pe care o îndrăgesc tare. Iată în ce punct am ajuns și ce s-a ales de planul meu. Oricum, pe alexandra7788@yahoo.com mă găsiți în continuare pentru că e o perioadă atât de dificilă, încât vreau să știu că măcar o cale către a spune cuiva un cuvânt bun, tot las deschisă. Poate ați observat că mi-am schimbat pe blog numele din Iulia, în Alexandra. Am scris cu pseudonim vreo 3 ani pentru că, prin 2016, 2017 mergeam intens la interviuri de angajare și scriam diverse păreri despre firmele sub orice critică la care avusesem interviuri, la un moment dat scrisesem și denumirea firmei unora, pentru că erau jalnici la modul grav și mă luase așa, un fel de paranoia că ar putea da ăia de mine. Dar e o temere inutilă și am revenit la numele meu real, Alexandra, nici măcar nu mai ținusem cont că era schimbat. De multe ori nici măcar nu realizez ce denumire dubioasă are blogul meu. Doar intru, scriu ce am de scris și îmi văd apoi de viață.

 

 

 

 

%d blogeri au apreciat: