Alegeri bine gândite

În seara asta, după serviciu, m-am plimbat. E o seară perfectă de vară și am mers o grămadă, până s-a înnoptat. Pe la 9 seara eram în parcul Izvor. Multă lume, copilărime, toate bune și frumoase. La un moment dat, un cuplu s-a luat la ceartă la vreo 20 de metri în fața mea. De fapt nu era chiar ceartă, că se auzeau doar urletele lui și ea făcea nervoasă ture prin fața lui. El striga „Cum poți să fii nefericită? Am cheltuit 1000 de euro cu tine la mare!” Gherțoiul tipic, te cumpără. N-aș vrea să fiu rea dar nu-i acuz pe acești bărbați că fac scene și circ, pe cât văd vina femeilor care acceptă să iasă cu ei măcar la o cafea. Când mă uitam la el, mă gândeam că nici 5 minute nu aș ieși cu așa bărbat și dacă toate femeile ar alege ca mine, tipii ca el ar avea viață sexuală doar cu păpuși gonflabile sau vagine masturbatoare luate de la sex shop. Cine se aseamănă, se adună iar partenerele lor sunt din aceeași troacă cu ei și niciodată nu le compătimesc. Ba chiar le consider vinovate pentru că lasă atât de jos ștacheta și din cauza lor se coboară bărbații la ultimul nivel de golănie. Bărbații și-au pierdut direcția pentru că femeile au pierdut-o. Dar nu despre asta vreau eu să scriu azi. Mă uitam la acel om cum se manifesta ca un sălbatic și n-am cuvinte să vă spun ce fericită eram pentru că sunt singură. Aș fi vrut să-i aduc lângă mine pe toți cei care se tot miră că am rămas singură în ditamai capitala și să le spun: „Uite, de-asta nu m-am măritat, pentru că am vrut să evit accidente de felul ăsta. Am văzut cu ce fel de oameni am de-a face și decât să alegi prost, mai bine stai în banca ta.” Multe dintre rudele mele spun „Cum naiba tu, frumoasă, cultă, simpatică, gospodină, nu te-ai măritat și tot felul de jegoase și de șleampete s-au măritat?” Aș vrea ca toată lumea să înțeleagă că nu te căsătorești pentru că ai niște calități, ci pentru că întâlnești un partener compatibil sau pentru că te grăbești și te complaci în compromisuri și suferință. Șleampetele și jegoasele au găsit unii ca ele și sunt fericiți cu gunoiul până la fereastră sau urlă la ele un maniac de-ăsta și ele tac. Nu calitățile sunt garanția unei căsătorii. Eu am crescut fără tată și niciodată, absolut niciodată nu am văzut un bărbat țipând în casă sau dând cu pumnul în masă. Pe mine niciodată nu m-a lovit un bărbat. Când văd câte își permit unii bărbați însurați, câtă cocoșeală gratuită suportă unele femei inclusiv în public de la unul care se crede stăpânul lor, zic „Băi, frate, dacă o dată mi-a face așa un bărbat, instant l-aș lua de braț și l-aș zbura pe ușă sau aș dispărea în secunda 2 dacă aș fi în casa lui. Să mă mai și mărit cu unul ca ăsta, ar însemna că am rumeguș în cap.” De-asta partenerii mei au fost bărbați foarte tăcuți, timizi, bine crescuți, pentru că mi-e silă de cocoșeală și așa cum eu îl respect și nu mă port cu el ca o isterică nesimțită, mi se pare logic să fie reciprocitate. Mulți acceptă agresivitatea și isteria ca normalitate într-o relație dar eu accept așa ceva. Dacă ajungem să țipăm unul la altul, treaba e nasoală. Poate că sunt idealistă și ridicolă, poate că voi muri cu gândul că undeva, pe lumea asta e un om care să nu se poarte ca o maimuță urlătoare și ca un despot, iar eu l-aș întâlni. Sunt om, greșesc, am făcut și voi mai face alegeri greșite dar când alegi un partener, mai ales dacă îți iei curaj să începi o căsnicie, greșeala e impardonabilă. Unde ți-a fost capul de ai ajuns să te scuipi prin tribunale cu Făt frumos care se hlizea lângă tine pe scări la starea civilă? Tu l-ai ales și ai făcut o alegere pe viață. Nu le găsesc scuză alor mei pentru că au divorțat și de-asta pentru mine divorțul e un stigmat de nesuportat. Căsnicia mi se pare ceva foarte serios și demn de tot respectul, nu azi dansăm în horă cu nuntașii iar mâine ne scuipăm la tribunal. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că la 37 de ani voi fi necăsătorită dar decât să fi ales un urlător, un ghiolban sau să fiu acum divorțată, cu vreun copil traumatizat după mine, cum era mama, mă simt on top of the world ca femeie singură. Deja fac 38 de ani peste 2 luni, nici nu-mi mai pasă, îmi fac planuri de femeie singură pentru tot restul vieții, sunt conștientă de faptul că nu mai am 28 de ani, ca să pot întemeia o familie și nu vreau să fiu ridicolă. Toate au timpul lor și dacă nu îți știi limitele, devii ridicol. Mi se pare amuzant ca cineva să-mi mai bată apropo la 38 de ani că mă voi mărita, dar îi las pe fiecare să zică ce vor și am bucuria că nu am făcut o alegere greșită. Evident, puteam avea șansa să întâlnesc un om așa cum mi-am dorit și să fie totul bine dar facem ceea ce ține de noi, nu avem cum să facem și ceea ce ține de alții și nu ne putem scrie destinul ca pe un scenariu de film. Când i-am văzut pe ăștia certându-se azi în parc, îmi venea să mă duc la ei și să le zic: „Veniți să vă pup! Voi sunteți certitudinea mea că am o viață liniștită și că am făcut bine că nu m-am aruncat ca proasta-n pu când am fost cerută de nevastă.”

Celibatarii nu sunt singuri pentru că sunt urâți, proști, cusurgii, răi, anormali, ci pentru că știu foarte bine ce vor și nu fac compromisuri. Sunt atât de puține căsnicii fericite, încât am toată aprecierea pentru cei care își respectă soțul, soția, nu urlă unul la altul, doresc să-i fie bine celui de lângă ei, înțeleg de ce au semnat un act și zi de zi conlucrează pentru ceva frumos. Nu cred că voi trăi asta vreodată dar e ceva atât de rar și de frumos, încât merită toată aprecierea.

%d blogeri au apreciat: