Copilul

Toate joburile mele au presupus mai mult muncă individuală decât de echipă. Eu oricum sunt o singuratică, crescută fără frați, mi se trezesc instincte criminale când lucrez în echipă și vreunul strică toată treaba, deci prefer să-mi văd eu singurică de munca mea, eu iau șuturile, eu port laurii. La actualul loc de muncă, la fel, pe felia mea, eu cu ale mele, chiar îmi spuneau unii colegi că mă invidiază pentru că eu nu sunt ca ei, să depind de echipă. Niciodată nu mi-am pus problema că îmi pleacă vreo colegă în prenatal, că vine altcineva în locul ei, numai de copiii colegilor nu-mi păsa mie. De multe ori, cine pleacă în prenatal, în loc să revină după 2 ani, dispare de tot și unele femei rămân gravide tocmai pentru că se satură de unele aspecte de la job, fac copilul și își iau un timp de răgaz ca să schimbe jobul, locul, țara, orice. Când îți aduni lucrurile de la birou, mișcându-te greoi cu o burtă care te trage în jos și cu dureri de spate, te pregătești să intri într-un spațiu paralel. E o altă lume. Pleci din lumea în care trăiseși, în cea a ta și a copilului tău. Atât. De la mulți oameni, la 2. Nu la 3, pentru că, din ce am văzut eu, nici soțul nu mai intră în calcul. Toți bărbații cu copii mici mi-au spus același lucru: „Femeia, după ce naște, doar pentru copil mai are ochi și urechi. Spălat, alăptat, schimbat, culcat și de la capăt. Parcă nu mai e ea.” Am o colegă, e în postnatal de un an. E team leader și își ținea echipa foarte bine unită. Într-un an, de când a plecat, toată echipa ei s-a volatilizat. Toți și-au dat demisia și s-au dus care încotro. Copilul team leaderei le-a pulverizat ăstora toată armonia. Poate ea se va întoarce, poate nu. Cert e că a fost de muncă se se refacă toată echipa aia iar ea era foarte bună pe job și a mai fost doar de câteva ori să ne vadă, cu copilul în marsupiu. E mama unui bebe și atât. Cum e când exact colega pe care te bazai cel mai tare, pleacă pentru că o ființă pe care nici măcar n-o cunoști, o ia de lângă toată lumea? Și vezi cana ei rămasă prin bucătărie și lucruri de-ale ei rătăcite prin birou, poze cu echipa și, după câte a făcut, dispare într-o lume paralelă. Ea spune că sigur vine cu copilul în vizită la job, colegii spun că sigur vor ține legătura cu ea, dar nimeni nu îndrăznește apoi s-o deranjeze pentru că toți bănuiesc că nu doarme noaptea și poate o suni chiar când a ațipit un pic, ea e complet prinsă cu copilul ăla surprinzător care vine cu câte ceva nou în fiecare zi și locul rămas după plecarea ei, se cicatrizează până când nu se mai vorbește de ea.

Am o prietenă, stă acasă cu copilul de aproape 4 ani. Noi ieșeam des dar după ce a rămas gravidă s-a schimbat tot. M-am văzut cu ea când era gravidă în 7 luni, în 2016 și de-atunci, după o pauză de 3 ani. În primii 2 ani ai copilului, nimeni nu mai știa de ea, dispăruse pur și simplu, rar răspundea și la mesaje. Fiecare dintre prietenii ei se simțea abandonat de ea pentru ca apoi să vorbim unii cu alții și să aflăm că ne-a abandonat pe toți. S-a izolat în lumea ei și a copilului. După cei 3 ani trecuți, ne-am revăzut, am stat în parc și doar de copil vorbea. Stătea de 3 ani cu el acasă și lumea ei se rezuma la el și la soț. Cum e ca o altă ființă să-ți răpească în modul ăsta o colegă, o prietenă? Cum e să construiești ceva cu nișe oameni, să avansezi la job, să vezi rezultatele muncii tale și apoi totul să se oprească pentru că un copil stă non stop agățat de sânii tăi, țipă, urlă, se cacă, îi e foame și depinde de tine? De fapt, dacă iubești un om într-atât încât să faci un copil cu el, lași totul în urmă și pui pe primul loc familia. Pe primul loc trece copilul. Una dintre colegele mele va naște luna asta. Când a venit să-și strângă lucrurile și să își ia la revedere, doar de copil vorbea și de cum abia se târăște, cu burta ei mare. Biroul nu mai era locul ei. E o fractură uriașă în viața acestor femei și doar cei din jur o înțeleg bine pentru că în mintea lor e deja o infuzie de hormoni. 2 ani în care pui pauză la tot ce ținea de serviciu. O altă colegă s-a întors anul trecut din postnatal și încă nu și-a intrat în ritm. Copilul se îmbolnăvește mereu la grădiniță, se învoiește ca să-l ducă la doctor, dă rasoale la job, e obosită, simte că l-a abandonat, toată lumea are are răbdare cu ea pentru că nu își revine. Ăia 2 ani în care ești scoasă din uz se prelungesc și uneori cred că e ca și cum ai fi dat un picior la tot ce ai construit în cariera ta. Nu o iei de unde ai rămas. Se merită? Dacă aș avea copii, poate aș ști dacă se merită să treci prin toate astea. Oricum, e un efort mare pentru femei. Un bărbat nu va avea niciodată genul ăsta de pauză în carieră, el poate merge drept înainte, tot mai sus, fără oprire.

Aș vrea ca fiecare proaspătă mamă să înțeleagă că în jurul ei sunt oameni care îi vor simți lipsa dacă ea se va izola într-o lume doar a ei și a copilului. Avea bunica mea o vorbă, „femeia cu copil mic, nu e bună de nimic” dar mi-e greu să cred că nu poți ieși în parc cu bebe și cu amici, colegi, prieteni. Nașterea nu te handicapează și nu e o condamnare la izolare. Eu aș ieși peste tot cu copilul, l-aș plimba prin toate locurile unde merg și singură, m-aș vedea și cu prietenii, am sta la terase, copilul meu ar fi foarte plimbat și împrietenit cu toată lumea. Asta dacă schimbările hormonale nu m-ar transforma într-o mamă hiperprotectoare, cum a pățit prietena mea care a dispărut 3 ani după naștere. Anul trecut, când ne-am văzut, nici nu a venit cu copilul să-l văd și eu, pentru că s-a temut că ia viruși din autobuz (deci era 2019!). În primele luni de viață nu l-a scos măcar până la fereastră, pentru că era iarnă. Iar acum îl are mereu bolnav și nici la grădi nu-l mai înscrie ca să nu ia alte boli. Era o tipă super curajoasă și dezghețată iar nașterea a făcut-o o paranoică.

Orice ar fi, e clar că un copil nu va face ca un bărbat să dispară din lume, așa cum face cu o femeie. O pierd nișe zeci de oameni și o câștigă unul singur. Iar când revine și pentru celelalte zeci, e schimbată. Cumva. În rău sau bine. Și poartă grija copilului mereu, trebuie să ai răbdare cu ea, cum avem noi cu colega noastră, s-au dus pe copcă ani la rând în care era foarte bună pentru că avea timp berechet și atenție pentru job. Acum înțeleg de ce unii patroni vor carieriste și nu femei cu planuri de maternitate. Nu doar pentru golul pe care-l lasă când intră în prenatal, cât și pentru eforturile de a intra în ritm când revin. Dacă revin. Lucrezi la proiecte cu ele, cu tot sufletul, le vezi tot mai bune zi de zi, capătă experiență și când vin să-și strângă totul de la birou cu burta mare și mers legănat, le simți complet pierdute pentru tot ce ați construit împreună. Poate că te bucuri pentru ele dar ți-e ciudă pentru tine, ai senzația de abandon, mai ales când le vezi cum vorbesc doar de pachete de naștere, pătuț și hăinuțe, de parcă ar fi alți oameni. Un copil poate scoate o femeie din viețile tuturor.

bebe dormind

Foto: radiodeea.ro

%d blogeri au apreciat: