Iubitorul de artă

De o săptămână am Tinder și deja îmi vine să-mi dau palme, iar încep să mă simt minunat cu singurătatea mea. Uite, rețetă de iubit singurătatea: fă-ți cont pe o aplicație de dating. După ce că pe Tinderul ăsta e atât de greu să găsești și oameni care vor altceva decât aventuri, când îi găsești, dacă mai sunt și complet altceva decât ceea ce vrei tu, simți că nimic nu-ți mai trebuie. Voi povesti pe aici ce pățanii am avut, fără intenția de a râde de oameni sau de a-i jigni, ci din amuzament și stupefacție.

Cum zac eu zilele astea așteptând să treacă răceala și să fiu iar funcțională după pasionala îmbrățișare cu treptele metroului, am avut destul timp de socializat. Era suficient să citesc ceva nasol după 2 propoziții ca să-i dau unmatch respectivului bărbat, deci n-am stat prea mult la discuții cu majoritatea lor. Unul m-a salutat și apoi m-a întrebat dacă am copii. Altul m-a întrebat, tot după salut, dacă vreau să ne intersectăm privirile la o plimbare iar altul, când ne pupăm. N-ai cum să duci o discuție mai departe cu așa persoane, îi lași să-și găsească pe cineva ca ei. Totuși, ieri mi-a scris un bărbat care în fotografii chiar arăta decent, scria în descriere că nu vrea ons, că îi plac arta, sportul, ceva acceptabil. Avea 45 de ani și, după ce ne-am salutat (eu nu le scriu niciodată prima, îi las pe ei să-mi scrie), m-a întrebat: „Îți plac muzica, pictura, ești interesată de artă?” În momentul ăla m-am gândit: „Ăsta cred că e de-ăla care are impresia că e ceva de capul lui dacă bagă artă ca la fast food, fără să înțeleagă ceva, și crede că Liiceanu e cel mai mare filosof al tuturor timpurilor.” Totuși, nu i-am dat unmatch (din păcate), ci am continuat discuția. Bucureștean, birocrat bugetar (e uimitor câți bucureșteni get beget și absolvenți de Politehnică sunt pe Tinder), o tot ținea cu arta, îmi zicea că el merge la muzee, că va merge la Art Safari, m-a întrebat la ce muzee am mers, evident că de unele doar auzise dar vroia să se asigure că nu-și pierde timpul cu o incultă. Am zis hai, să nu fiu chiar ultima cusurgioaică și să nu-i dau unmatch. Povesteam de el celei mai bine prietene și, știind cu câtă cruzime dau block, unmatch, îmi zicea: „Dă-i o șansă, lasă, poate nu e cum crezi, măcar să apucați să vă vedeți, poate nu e chiar așa rău.” Ne-am dat add pe fb ca să comunicăm mai ușor, a mers omul ieri la Art Safari, s-a apucat să-mi trimită o grămadă de poze cu tablouri. Îmi scria: „Uite, Petrașcu, uite îți trimit și Bălașa.” Curgeau pozele cu tablouri. Nici nu-i răspundeam pentru că aveam în cap doar: „Ești un fanfaron, dispari dracului de-aici cu pozele tale!” Azi îmi tot scria de la job, apoi de acasă, îi spusesem că sunt răcită și că ne vom vedea când îmi revin și mă tot întreba oare când mă simt mai bine ca să ne vedem. Am schimbat eu discuția și am vorbit de alegerile locale, de mită electorală și apoi îmi zice: „Uite, eu mă uit acum tot la o emisiune culturală, ceva de calitate, nu știam de ea dar mi-a recomandat-o o vecină pensionară.” și mi-a trimis link. Îmi merge greu laptopul și nu apucase să se încarce site-ul și el a continuat să-mi scrie: „Se numește Drag de România mea, prezintă Fuego, e un artist deosebit, un om de o mare finețe, îl apreciez foarte mult. Este și un pictor foarte bun, ai să vezi că în studio sunt tablourile lui, e un artist de calitate.” Am simțit un amestec uriaș de furie și amuzament. Am intat pe youtube și i-am trimis link cu un clip de-al lui Bendeac, Fuego la azilul de bătrâni (în ideea că-l oripilez și dispare, dar a pus un emoticon de râs). Dezaprob multe dintre gherțoielile lui Bendeac dar clipurile cu Fuego sunt demențiale. Nu știam ce să fac, pur și simplu. Să-l înjur, să-i dau block, să vorbesc cu el mai departe ca pedeapsă pentru prostia de a fi acceptat să vorbesc 2 zile cu un asemenea om? Din start am exclus să-i spun că nu are rost să continuăm și să-i urez succes mai departe, pentru că n-ai cum să menajezi un om care te freacă la creieri cu pretenția să fii cultă, iubitoare de artă și el să-ți dea link către emisiuni cu Fuego. L-am blocat și gata, l-am lăsat să se bucure de vastitatea culturală în care se bălăcea. Nu e o problemă să-ți placă Fuego, e dreptul tău, dar dacă te dai ceea ce nu ești, treaba e nasoală.

Nu mi-aș fi pus Tinder, promisesem după experiențele cu OK Cupid că nu mai fac așa ceva, dar am luat decizia asta după perioada de izolare pentru că am vrut să trăiesc unele experiențe reale, așa cum e logic să interacționăm cu semenii. După 5 luni, în care două de izolare forțată, în care am stat la știri și câte 4 ore la rând ca să văd un bărbat care îmi plăcea, mi-am zis „OK, s-a terminat statul în casă, trebuie să încetez cu chestia asta pentru că deja devin penibilă. Gata, nicio știre, nimic. Așa tare trebuie să ne placă cineva cunoscut real, nu un om de la tv.” Pentru că e pandemie și e greu cu ieșirile de grup, la spectacole, la petreceri, în orice loc unde poți cunoaște oameni, m-am gândit ce să fac ca să nu mai am mereu tendința de a intra pe site-ul de știri. Și mi-am zis că îmi fac Tinder și ies cu orice om care mi se pare ok acolo, chiar dacă stăm o oră la un suc și nu se leagă nimic. Și apoi cu altul, și cu altul, până nu vreau să mă mai uit la știri, chiar dacă va fi trecut un an în care voi fi băut cafele sau sucuri cu jumate de București sau până voi fi descoperit pe cineva compatibil. Poate mă pomenesc că mă vrăjește vreun musculos de-ăla cu one night stand și mă convinge. Interacțiunea normală e reală, nu să ai crush pe tipul de la tv. În seara asta, când am dat încă un block și mi-am dat seama că aruncasem la gunoi minute din viață conversând cu fanul lui Fuego, m-am gândit „Cătăline, câți de-ăștia o să mai suport până n-o să mai vreau să te văd?” Și, dacă aș găsi unul mai de Doamne-ajută ca să ieșim, n-ar fi rău, dar până acum doar am dat unmatch după prostii, grobianisme și tâmpenii. Lasă, că îmi trec răceala și contuziile și apare și unul mai decent. Să fim optimiști. Sunt și oameni ca lumea în București. Apropos de răceală, niciunul nu a dat înapoi, deși e pandemie, chiar îmi ziceau că dacă mă simt mai bine, să ieșim mai repede. Nu le-am zis tuturor că am și o căzătură nasoală la activ, pentru că nimeni n-ar vrea să iasă cu piese dintr-o cutie de puzzle.

Ce-am făcut cu corporatistul care se bucura că vorbim de parcă i-ar fi adus Moșul darul mult visat? Cu el am fost amabilă și i-am spus că nu vom ieși, am terminat amiabil. Încerca să fie spiritual și termina prin a mă jigni fără să vrea, apoi îmi cerea scuze. Își făcea planuri să petrecem împreună ziua mea, deși noi doar vorbeam pe Tinder de 2 zile, îmi tot zicea că sigur ne potrivim și când a început să-mi spună cum ar trebui să gândesc (pe bune, mi-a scris „Nu gândi așa!”), am zis că a venit momentul să arunc în neantul virtual toată discuția noastră. Urări de succes și unmatch. Bietul om, poate chiar se gândește că are cununiile legate. Cel mai rău ar fi ca, după 6 luni pierdute în conversații inutile terminate cu unmatch, după vreo 3 întâlniri eșuate, cum a fost cu tipul de pe ok Cupid, care m-a băgat în sperieți, să-mi pară rău că n-am rămas la știri. Dar măcar nu mi-ar mai părea rău că nu am partener. Te vindeci complet de tristețea singurătății când dai de de-ăștia. Sau măcar rămân cu amuzamentul și cu o stimă de sine crescută. Mi-au scris și bărbați de 28 de ani că vor să ne vedem și că le place de mine. I have a feeling of refresh, guys. Cât despre amuzament, haideți să vă zic ce am mai văzut acolo, la prezentarea unuia fără poză: „I like big butts. Sunt un porc însurat care caută plăceri deosebite. Detalii în privat(ă).” Cu gândul la privata însuratului, vă doresc măcar atâta amuzament cât am eu pe Tinder, dacă noroc la parteneri oți avea tot ca mine.

%d blogeri au apreciat: