O fată

Mi-o amintesc pe mama spunându-mi, încă de când eram copil: „Eu mi-am dorit să am fată. Deloc nu am vrut să am băiat. Și taică-tu tot fată a vrut. Dacă erai băiat, după divorț te lăsam lui taică-tu, să te crească el, nici nu te-aș mai fi căutat.” Având în vedere faptul că ai mei au divorțat după nașterea mea, m-am gândit că singurul lucru care a făcut ca eu să am mamă, a fost sexul meu. Când am făcut 18 ani, una dintre puținele dăți când l-am văzut pe tata, el mi-a spus: „Ce m-am bucurat când am aflat că am fată! Eu fată mi-am dorit.” Nu îmi amintesc să fi cunoscut un tată care să-și fi dorit atât de mult să aibă o fată. Deci eu niciodată nu am auzit, ca-n alte familii, că au vrut băiat, că i-au apucat isteriile la gândul că e fată și alte lucruri de genul ăsta.

Mama, în primii mei ani de viață, era într-o stare de sănătate bună, au fost anii mei buni și frumoși cu ea. Nu știu cum a putut avea atâta răbdare să îmi aranjeze clamele și fundițele, să-mi ia toate rochițele care i-au plăcut sau pe care mi le-am dorit, eram și genul ăla de teroristă care își știa toate poșetuțele și toate rochiile și stătea să aleagă când trebuia să ieșim, a avut o răbdare incredibilă cu toată fandoseala mea. Îi și plăcea, ce-i drept, chiar îmi amintesc ce încântată era să mă gătească, eu aș fi luat-o razna, în locul ei. De-asta mi-am dorit băiat, ca să îi iau două tricouri și două perechi de pantaloni, unele pe el, unele la spălat, să-l trimit frumos afară cu o minge sub braț și gata, fără nazuri și stres. Nu să-mi cadă în cap stiva de rochițe din șifonier, cum era la mine. De câte jucării aveam, nu mai spun, ce seturi de coafură, de machiaj, de doctoriță, câte păpuși și plușuri, eram atașată de toate, umplusem casa cu ele. Pentru că era atâta bucurie în jurul meu doar pentru că eram fată, eu nu am fost mult timp conștientă de jena sau dezgustul pe care le aveau unii părinți ai fetelor și de mândria altora pentru că aveau băiat. Oricum, eu am convingerea mea referitor la asta: dacă ai preferințe, nu ești pregătit să fii părinte. Cine face nazuri că are băiat sau fată, nu e maturizat. Eu mi-am dorit băiat dar dacă era fată, niciodată nu i-aș fi adus asta în discuție sau nu aș fi dezavantajat-o, ci aș fi iubit-o cât aș fi putut de mult. Când am crescut și am mers la joacă cu alți copii, m-am izbit de părinții care mă desconsiderau în fața băieților lor doar pentru că erau mândri că au băiat și credeau că ești de mâna a doua dacă ai fată sau dacă ești fată. Multe fetițe erau obișnuite cu asta pentru că erau umilite în comparație cu frații lor dar eu, fata cea iubită și dorită a mamei, opuneam o rezistență neobosită. „Adică stai un pic, el e băiat, așa, și? Eu sunt fată. Sunt tot ce și-au dorit mama și tata.” Ca orice copil crescut fără tată și lipsit de sprijin puternic, eram revendicativă, certăreață, aveam o gură, o, Doamne, mai am și acum foarte rar scăpări de genul ăla și nu-ți dorești să mă vezi. Eram o drăgălașă nevricoasă și mândră de sexul ei cum erau și băieții din jurul meu mândri de al lor, pentru că așa îi învățaseră tati și mami. Unii dintre ei erau învățați să desconsidere fetele (pentru că mamele lor casnice și needucate, condamnate la o existență banală, nu găseau alt premiu în viața lor decât că au făcut un băiat, nu o altă fată, posibil condamnată la o existență banală). Dacă se amuzau pe seama mea că aveam haine roz sau că mă jucam cu păpuși și că nu știam să joc fotbal, îi ignoram instant, exact așa cum ignor și acum bădăranii și needucații. Nu cerșeam atenția și aprobarea lor, cum făceau alte fete, iar asta mi-a dat în timp un anumit statut între copii. În școala generală am fost fata cea mai îndrăgită de băieți. Mult timp am crezut că s-a datorat aspectului meu, pentru că toți îmi ziceau că sunt frumoasă, dar ești atrăgătoare și prin statutul pe care-l ai și dacă nu cerșești atenție.

Mama nu m-a învățat că băieții mi-ar fi inferiori cu ceva sau să mă port urât cu ei, doar mi-a băgat bine în cap ce bucuroasă e ea că are fată. Asta a făcut ca eu să îndrăgesc și să apreciez mult alte fete, am avut prietene bune din grădiniță până în ziua de azi. Aveam la grădiniță o prietenă, Bianca o chema, era o fată brunetă și suplă, țineam tare mult una la alta, era finuță, deșteaptă și calmă. Așa de mult ne îndrăgeam, încât în jocurile de-a familia, noi două eram mamele și un băiat era tata (era bigam, săracul), găteam amândouă în mici olicioare, îngrijeam copiii (alți 5, 6 colegi), făceam curat și îi puneam masa soțului nostru. Nu prea am simțit invidie față de alte femei, ci le-am admirat sincer pe multe dintre ele. Tot ceea ce ține de feminitate apreciez așa cum apreciez creații artistice. Ce poți găsi pe masa de toaletă a unei femei, coafurile frumoase, rochiile cu jupe de dantelă, femeile cu forme rotunde și piele fină, aromele cosmeticelor feminine, lenjeria intimă. În dulapul meu cu haine, lenjeria intimă e pe raftul cel mai accesibil și mai bine poziționat. De când eram copil, chiloții au avut atenția mea maximă. Să fie frumoși, să îmi stea bine, să îi arunc dacă dau semne de uzură și se decolorează. Apropos de asta, am avut o dată o fază de comedie. Eram în liceu. Eu am făcut liceul de artă și aveam într-o zi orele de desen de dimineață. Desenam cu cărbune și mereu îți trebuie o cârpă de bumbac pentru valorație la cărbune, ca să îl întinzi și să faci umbre. Când să plec la liceu, mi-am dat seama că nu mai aveam cârpă. Am înșfăcat repede din dulap o pereche de chiloți mai vechi pe care știam că nu-i voi mai purta, că doar îi țineam mototoliți la oră și nu vedea cineva că am venit cu cârpa chilot. La desen, ca niciodată, profa a simțit nevoia să intervină pe ce lucram și mi-a zis: „Dă-mi cârpa, să-ți arăt cum să faci.” I-am inmânat chiloții făcuți ghemotoc și aveam inima cât un purice știind că dacă se imbâcsește de cărbune, cârpa se scutură când lucrezi. Dar nu a scuturat cârpa, am scăpat cu bine. Erau niște chiloți albi cu inserție de panglică turcoaz.

Din păcate, am cunoscut în decursul timpului femei care au fost mereu urămărite de faptul că părinții lor au vrut băiat. Unele dintre ele se și tundeau scurt și purtau haine bărbătești. Am cunoscut și opusul, o vecină a străbunicilor mei a avut primul copil băiat, își dorea tare mult o fată dar al doilea a fost tot băiat. Toată copilăria l-a îmbrăcat în rochițe și i-a făcut codițe. Am fost o dată cu bunica mea în vizită la ea și când am văzut pe perete o poză cu o fetiță de vreo 3 ani, cu rochiță și coc, am întrebat-o dacă tanti Veta a avut și o fată și mi-a zis: „Nu. E Costel, dar ea și-a dorit fată și cât a fost mic, l-a purtat ca pe-o fată.” Costel s-a însurat în 1989, am fost la nunta lui, aveam 7 ani. Nu se îmbrăca în fată, chiar e un bărbat foarte manly. Am avut în facultate o gazdă căreia mama ei îi spusese că a vrut să aibă băiat și îi luase cele mai ieftine lucruri zicându-i că doar băieții merită ce e mai scump. Cel mai frustrant e că unele dintre ele aveau frate și erau dezavantajate în raport cu el, doar pentru că erau fete. Am avut și în neam o familie de genul ăsta, lăsau băiatul să își jignească sora în toate felurile, să dea în ea, dar dacă ea îl jignea pe el, vai, le omora odorul mult dorit. Nu știu care mai e acum atmosfera în familii, cred că înțelept e să fii părinte bun pentru toți copiii tăi și să îi înveți să se respecte și să se iubească unii pe alții. Dacă mama mi-ar fi spus că și-a dorit băiat, nu știu cum aș fi fost acum, dacă aș fi fost femeia asumată, îngrijită și fericită pe care o văd în mine. Indiferent că ai băiat sau fată, trebuie să îți înveți copilul stima de sine și ea începe cu dragostea pe care i-o oferi, fără să condiționezi valoarea lui de sexul pe care-l are.

%d blogeri au apreciat: