Pandemie de neomenie

Dacă voi trăi încă 10 ani, în 2030 îmi voi aminti de 2020 ca fiind în primul rând un an cu pandemie de coronavirus? Nu. Mi-l voi aminti în primul rând ca anul în care ura a erupt de ne-a sufocat pe toți. Dacă mai durează mult nebunia asta, se vor bate oamenii pe străzi. Deja unii au fost bătuți în autobuze, din câte am auzit. Pe net oamenii comentează ca turbații. Pentru mine, virusul e pe planul 2 ca stres, comparativ cu ce simt când văd atâta ură. 2020 e anul în care am fost puși față în față cu marile noastre frici: frica de boală, de moarte, de sărăcie. Mie nu îmi e atât de teamă că mor, pe cât mă tem că dacă ne mai închid ăștia o dată, rămân fără serviciu. Dacă aș muri, nimic n-aș mai simți. Dacă aș rămâne fără serviciu, depresia și foamea ar fi foarte greu de suportat. Ăsta e felul meu, death friendly. Pentru alții, însă, moartea e cea mai mare temere. Fricile ne fac agresivi. Dacă Ionescu se teme că moare de coronavirus și îl vede pe Popescu fără mască, i se face frică și devine agresiv. Simte că Popescu îi aduce moartea, cu respirația lui. Oamenii se urăsc animalic în 2020. Uneori simt că mai bine muream, decât să fi apucat ziua să văd atâta ură între oameni. E incredibil. Nu mi-e frică, doar mă simt foarte obosită. N-aș mai avea putere nici să urăsc pe cei care nu poartă măști. Eu am încredere în sistemul meu imunitar și asta face să fiu foarte relaxată în preajma celor nemascați. Nu mor pentru că am luat coronavirus, mor dacă am sistemul imunitar prost și coronavirusul mă pune jos. Eu port mască pentru a-i proteja pe cei din jur dar dacă ei nu au mască, nu mă stresez. Pe mine nu mă deranjează că mă pot îmbolnăvi acești oameni, mă deranjează că ei fac parte dintre cei care vor să fenteze regulile, să arate că alții sunt proști. Sunt cei care merg cu autobuzul fără bilet, care te fură la cântar, care aruncă hârtii pe jos și se cred șmecheri. Iar alții sunt de-a dreptul psihopați și efectiv se bucură la gândul că pot omorî un diabetic sau un bolnav de cancer dacă îi dau virus. Pe mine nu mă miră. Eu am un avantaj în pandemia asta de neomenie și ură dusă la extrem. Eu am deschis ochii într-o lume rea. Mi-am luat bătaie și acasă și la școală. La țară, vărul meu mai vânjos ca mine, era să-mi scoată odată un ochi și îmi luam niște super bătăi de la el. Am 38 de ani și nu știu dacă am crezut vreodată că oamenii sunt buni. Tata plecase, mama spunea că n-a vrut să rămână gravidă, îmi duceam de-o mână păpușile care erau cât mine și duceam și tristețea de-a trăi într-o lume ostilă și rea în care urma să mă descurc așa cum puteam. Mereu am spus că oamenii au o bunătate aparentă care vine odată cu vremurile de pace și îndestulare dar perioadele de criză scot tot ce-i mai rău din om pentru că asta îi e esența: răutate. Cine m-a crezut? A venit și momentul să mi se dea dreptate. Cei care au golit rafturile magazinelor în martie, nu s-au gândit că nu va mai rămâne nimic pentru alții. Semenilor tăi nu le pasă că mori de foame. Pentru mine n-a fost un șoc să văd acum răutatea unora, eu de copil a trebuit să fac surf pe valuri de răutate ca să răzbesc. Acum a venit pentru mine marele val.

Nu vreau să trăiesc și să mor ca un om rău, nu vreau să mă otrăvesc cu ură, de aceea nu am sentimente negative pentru cei care ignoră pandemia sau nu poartă măști. Nu m-am născut ca să urăsc oamenii. Da, e pandemie, da, în pandemie se moare. Că dacă n-ar muri lume, n-ar fi pandemie. Asta e, am apucat și ziua asta, ce să facem? Să ne dăm cu topoarele în cap? Erau unii în stare să meargă la Iași să-i omoare pe amărâții ăia care vroiau să se bată cu jandarmii ca să se prosterneze la moartă. Problema nu e că ăia sunt niște fanatici care n-au mai multă minte decât să creadă că îi ajută cu ceva învârtitul prin jurul unui schelet, ci e că li s-a permis tot circul ăla și accesul acolo, în plină pandemie. Regulile sunt doar pentru fraieri. Needucații care vor să se dea cu capul de raclă, sunt peste restul cetățenilor. De-asta am ajuns atât de otrăviți, și pentru că se gestionează pandemia cu curul la noi și au scos oamenii din sărite. Când mergeți în decembrie să votați, țineți cont și de asta. Revin la moștari. Cum să urăști niște oameni ca ăștia? Ei nici măcar nu au citit Biblia, nu-i poți numi creștini, în Biblie scrie clar să nu îți faci chip cioplit și să nu venerezi bărbat sau femeie, ci doar pe Dumnezeu. Ei se bălăcesc într-un păgânism de tot rahatul, cu plimbat morți și toate scârboșeniile. Cine le vrea banii și voturile, își freacă mâinie de bucurie că sunt atât de reduși mintal. Dacă ești mai bun ca ei, îi compătimești, încerci să le explici omenește că greșesc. Dacă îi urăști, doar frica iese din tine. Poți să te ridici mai sus de frica ta? Poți fi mai mult decât un om stăpânit de ură și frică? Te protejezi de virus și câștigi niște zile, dar cum le trăiești? În frică și ură? Ăsta e sensul vieții noastre? Mă întristează să văd oameni needucați care au impresia că sunt șmecheri dacă nu poartă măști și cred toate tâmpeniile de teorii ale conspirației, dar la fel de trist mi se pare să văd ura care se revarsă din oameni pe care i-am crezut mult mai mult de atât. Ne-am asmuțit unii asupra altora în 2020 de cred că ne va fi jenă toată viața să ne amintim, după ce trece pandemia. În momentele de criză vezi calitatea oamenilor. Nu știu cum o fi în alte țări, dar românii au rămas înfierați din anii Comunismului să urască și să se vadă în tabără opusă celuilalt. Simt că de 3 ani e 2020. Mă gândesc la octombrie 2019, un an a trecut, dar parcă scormonesc prin amintiri, ca o bătrână. Ce mai e ca atunci?

%d blogeri au apreciat: