11

Cred că prin liceu eram, într-o vară, și vorbeam cu bunica mea maternă despre avort. Mama e singurul ei copil. A mai avut, după 5 ani de la nașterea mamei, un băiat care a murit la câteva săptămâni după naștere apoi a avortat toate sarcinile. Pentru că intrase în vigoare decretul lui Ceaușescu, a făcut avorturi clandestine, la diverse femei. Am întrebat-o dacă nu se puteau proteja și mi-a spus că bunicul meu nu era de acord să folosească prezervativ și îi spunea că dacă rămâne gravidă, n-are decât să se descurce. Am întrebat-o câte avorturi a făcut, mi-a spus: „Nu mai știu, cred că vreo 11. Odată am fost la o babă care mi-a făcut avort cu un fus. Atunci am crezut că mor. Am pierdut atât de mult sânge, încât chiar am zis că mor. Când mergeam spre casă, m-am așezat pe o bancă, pentru că totul se învârtea cu mine.” Nu știu dacă o femeie poate face 11 avorturi, auzisem că după 5 avorturi consecutive, rămâi infertilă dar la cât de fertile sunt femeile în familia mea, nu m-aș mira. Aș fi avut 11 unchi și mătuși, dar au ajuns prin gunoaie, prin sobe, îngropați prin grădini sau cine știe pe unde. Nimeni n-a vrut să le dea șansa să existe. Din punct de vedere al calității umane, nu e o mare pierdere pentru societate, bunica era o casnică incultă și rea iar bunicul un alcoolist notoriu care și-a tratat mizerabil familia. Cei 11 n-ar fi fost academicieni sau medici, doar ar fi mărit numărul țațelor și al alcooliștilor de la nunțile, botezurile și parastasele neamului nostru. Dar ideea e că 11 oameni au ratat șansa de a exista. Au fost aruncați în neant din culoarul către viață.

Tot ceea ce scriu aici e subiectiv, e părerea mea, nu sunt deținătoarea adevărului absolut. Am cunoscut multă lume, stând prin multe case, la gazde, sharing, etc, și am observat ceva. Cei ale căror mame au făcut avorturi, au o grămadă de boli sau sunt niște ghinioniști ai sorții. Mama mea e cel mai nefericit om pe care l-am cunoscut. Uneori, în adolescență, visam că murea mama, eram foarte tristă, o jeleam și spuneam „Mamă, ai fost cel mai nefericit om pe care l-am cunoscut vreodată!” iar asta mă durea enorm. Când va muri, voi ști că s-au dus atâta ghinion, suferință și boală pe care le-a putut îndura un om. În anul II de facultate am stat la o gazdă care locuia cu băiatul ei, un domn de 41 de ani. Înainte să-l aibă, avortase primele 3 sarcini iar medicul i-a spus: „Dacă faci iar avort, sunt șanse 20% să mai rămâi gravidă.” și s-a hotarât să păstreze sarcina. Când băiatul era în liceu, soțul ei a divoțat și s-a căsătorit cu amanta pe care o avea. Atunci băiatul a făcut depresie, apoi a făcut și o boală de piele iar un medic i-a dat greșit tratamentul și și-a pierdut definitiv tot părul, inclusiv genele, era complet spân și foarte complexat. Omul ăla era complet pierdut, se purta ca un adolescent, la 41 de ani ai lui, nu își găsea un loc în viață, nu vroia nimic. Maică-sa suferea enorm. Mai știu familii cu istoric de genul ăsta și am ajuns să cred că mai bine faci tot posibilul să nu rămâi gravidă dacă nu vrei să ai copii, decât să să plătească familia pentru ceea ce ai făcut. Poate n-am dreptate și poate că au fost coincidențe problemele pe care le-am văzut eu în respectivele familii dar recunosc că m-au cam pus pe gânduri. Zilele trecute mi-au venit în gând cele 11 avorturi ale bunicii, nu-mi puteam scoate copiii ăia din minte și m-am gândit că prin gunoaie și mlaștini o fi dus cineva acei copilași, dar în lumină nu i-a trimis nimeni. Mereu am câte un set de lumânări pastilă pentru că aprind 2, 3 când mă rog și am zis că e prea mult să aprind 11 odată, am luat câte 3 într-o zi, 3 a doua zi, până ajung la 11. Și de fiecare dată m-am rugat ca, dacă poate, să ne ierte Dumnezeu pe toți pentru ceea ce s-a întâmplat. Și pe animalul ingrat de bunicu-meu, și pe proasta de bunică-mea, că n-a fost în stare să spună „Nu!”, și pe mama, și pe mine. Habar n-am dacă o fi pe bune că bunica mea a făcut ceva groaznic sau că rugăciunea mea ajută cu ceva, dar simțeam nevoia să fac asta. Mă gândeam că suntem pe primul loc în Europa la avorturi, sunt niște statistici înfiorătoare cu avorturile în România și mi se pare chiar amuzant ca o țară în care s-a făcut așa ceva, să aibă pretenția să iasă din mocirla în care se zbate. Gesturi mizerabile, energie mizerabilă, viață mizerabilă. Și proști și needucați și hateri și alegând avortul în locul prezervativului, tot jegul posibil e aici. Și să n-aveți impresia că gândesc ca habotnicii, că femeia e de vină. Nu. N-a rămas gravidă singură. Sunt 3 vinovați pentru ce se întâmplă: femeia, bărbatul și medicul. Știați că în jurământul lui Hipocrate e și un fragment în care medicii jură că nu vor ajuta vreo femeie să lepede? Dar ce nu face omul pentru bani?

Poate unora li se pare ridicol ceea ce am scris, mai ales dacă sunt atei, dar pentru mine rugăciunea este unul dintre aspectele importante ale vieții, mă rog de când eram copil și, după mizeriile pe care le-am trăit în decursul timpului, vreau doar să fac tot binele care îmi stă în putere, până mor, ca să nu fiu și eu un om din cauza căruia cineva să suporte mizerii. La final vă mai dau un exemplu al unei familii care pe mine m-a uimit. Una dintre prietenele mele, Cristina, este pocăită, are 18 ani, e cea mai tânără prietenă a mea, o fată super inteligentă și frumoasă. Ei sunt pocăiți de câteva generații, o familie cu o moralitate exemplară. Cred că sunt confesiunea creștină cu cea mai strictă formare, o comunitate unită și cu reguli foarte clare. Această fată mai are o soră și un frate. Mama ei nu s-a gândit vreodată să facă avort, nici nu se pune discuția la ei de așa ceva, fiind și pocăiți din neam, au făcut câți copii le-a dat Dumnezeu. Cristina, sora și fratele ei, sunt unii dintre cei mai frumoși și mai norocoși tineri din câți știu. Părinții lor, la fel, niște oameni cărora le sporește totul. Mă gândeam „Oamenii ăștia sunt binecuvântați, pe bune, nu există lucru pe care să și-l propună și să nu le iasă.” În caz că nu cunoașteți pocăiți, nu sunt doar cu baticul pe cap, fetele se machiază, se coafează, merg la sală, poartă rochii moderne. Când am mers la biserică la ei, eram una dintre puținele femei nemachiate, nu sunt niște oameni depășiți de vremuri, doar sunt foarte religioși. Am ajuns să cred că e normal să facă fiecare ce vrea cu viața lui dar sunt niște minime reguli de bun simț și igienă fizică și sufletească ce îți ușurează viața iar religia a trasat în mare direcții bune în viețile oamenilor, doar că amestecul cu politica și toate exagerările clericilor au îndepărtat lumea de Dumnezeu și e păcat. Da, am ajuns să cred că există reguli ce îți pot îmbunătăți viața, așa cum o rețetă urmată atent, face să iasă prăjitura bună. Poate greșesc și poate traiul promiscuu și de-a valma face pe unii fericiți. Cine știe? Am zilele astea mulțumirea că, după niște zeci de ani trecute de când unchilor și mătușilor mele li s-a luat brutal dreptul la viață și nimeni nu s-a gândit cu drag la ei, îmi fac timp să aprind o lumânare pentru fiecare și să mă rog pentru ei.

%d blogeri au apreciat: