Normalitate

Scriu acest articol pentru că am văzut cât de fluizi au devenit de la un timp termenii de „normal” și „anormal”. Poate vă întrebați cine mă cred eu, să spun ce e normal și ce nu, cum de am eu capacitatea de a discerne. E simplu: normal e ceea ce face bine ție și altora, anormal e ceea ce face rău, ție și altora. Am observat că obiceiurile nesănătoase și autodistructive au trecut în sfera normalității și mă întreb cât de indiferenți putem fi încât să ridicăm din umeri când semenii noștri se droghează, beau alcool, sunt agresivi, trăiesc murdar, devin obezi și se mențin așa, ba chiar spunem că dacă lor le e OK așa, nu e treaba noastră. Nu există normalitatea lui Ionescu, normalitatea lui Popescu și a lui Georgescu. Vorbeam la telefon cu o prietenă și nu știu cum venise vorba despre o femeie obeză, am zis că nu-i normal așa ceva, și mi-a spus „E dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu corpul lui.” Eu am 47 kg la 1,57 metri. Anul trecut, când am fost la ortoped pentru tendinită, mi-a spus: „Aveți greutatea ideală. Să nu vă îngrășați. Fiecare kilogram în plus ar pune presiune de 4 ori pe coloană și de 6 ori pe șolduri.” Oare ce îi spune un ortoped unei femei de 1,57 metri și 87 de kilograme? Îi spune că e normal să facă ce vrea cu corpul ei? Sau că își distruge scheletul? Una dintre colegele mele de apartament avea, la 41 de ani, 99 de kg la 1,55 metri, era operată la coloană și, pentru că nu avusese voință să slăbească, deja o anunțase medicul că urma și a doua operație, pentru că risca să paralizeze. Nu e normal să îți zobești sănătatea. Nu e normal să bei, nu e normal să fumezi, să te droghezi, nu e normal să îți tiranizezi partenerul, să îți bați copiii, să chinui animale, să furi, să lenevești pe ajutoare sociale. Normalitatea nu se negociază și nu are derogări. Ușurința cu care acceptăm comportamentele anormale, le-a trecut, aparent, în normalitate, dar ele tot distructive rămân. Pe mine mă șochează cum a ajuns universal acceptat videochatul. Aia e o mizerie și o dezumanizare totală. Învățați-vă fetele că nu e normal să facă așa ceva, să nu se umilească așa pentru bani. Învățați-vă băieții că trebuie să creeze relații sănătoase cu femei, nicidecum să arunce bani ca să se masturbeze în fața unui ecran unde o femeie se dezbracă și își bagă dildouri și tot felul de chestii. Dacă nu aveți timp să vă educați copiii, mai bine nu-i faceți, decâ să ajungă formați de laturile infecte ale societății. Explicați-le implicațiile negative a tot ceea ce numesc unii normal, unde ajungi dacă te droghezi, unde ajungi dacă te prostituezi, unde ajungi dacă furi, dacă trăiești cu lipsă de respect față de ceilalți.

Ne-am învățat să trăim de-a valma iar asta ajunge să ne facă praf viețile. Dacă e un lucru care ne poate ajuta enorm, acela e să ne menținem constant ordine în viață. Cei care pot trăi pe spinarea noastră, vor de la noi două lucruri: să trăim haotic și să fim nefericiți. Să nu ne mulțumim cu ce avem, ca să facem împrumuturi de la băncile lor și să devenim legați de locul de muncă, pentru a plăti o viață împrumutul. Să ne vedem urâți, ca să cumpărăm machiajele și vopselurile lor. Să fim bolnavi (orice boală, mai ales alea închipuite), ca să cumpărăm medicamentele făcute de ei. Să fim proști, adică ușor manipulabili, ca să își poată așeza în mintea noastră ideile prin care au ei de câștigat. Să trăim mizerabil (alcool, droguri, promiscuitate, violență, răutate), ca să ne pierdem demintatea și direcția și să nu mai putem gândi clar. Să fim mereu nefericiți, pentru că asta va face să fim în căutarea a ceea poate umple golul și ne ține angoasați și obosiți. Dacă aș avea copii, i-aș învăța că e vital să-și trăiască viața cu disciplină. Toată lumea strâmbă din nas când aude de disciplină, dar trăim într-un haos tocmai pentru că asta am pierdut. Disciplină poate însemna și trezit în fiecare zi la ora 7:00, alimentație fără dulciuri, să îngrijești grădina din fața blocului, dar să te însoțească voința de a trăi ordonat. Omul e mereu tentat să o ia pe arătură. Să mănânce prost, să vadă doar ce nu are, să se delase când plănuiește ceva, să doarmă haotic, să nu-și urmeze țelurile. Mereu trebuie să fim atenți, să ținem drumul drept. Dacă aduni 1+1, rezultatul va fi 2. 1+1 nu fac 5 sau 7, așa cum niciodată traiul la nimereală și într-o continuă cădere nu te va face fericit și mulțumit. Iar fericirea și mulțumirea nu necesită ani de eforturi, așa cum poate v-au învățat părinții, că ești fericit dacă ai o casă mare, mașină scumpă, o soție sexy și 2 copii bucălați. De la mentalitatea asta greșită pornește suferința omului. Fericirea nu e pe vârful unui munte ce trebuie urcat cu ani de efort. E la bază. Poate că povestesc prea mult despre influența pe care a avut-o asupra mea întâlnirea cu persoane de confesiune evanghelică, dar am învățat niște super chestii de la ei. Iar cea mai importantă a fost: „Dumnezeu ți-a dat viața ca să fii fericit. Când ești nefericit și nemulțumit, ești nerecunoscător față de Dumnezeu. Mulțumește-i pentru că ai deschis ochii și azi, pentru că vezi lumina, pentru că ai prieteni, pentru că ai o casă.” Dacă nu te poți concentra la ceea ce ai, la calitățile și darurile tale, te bălăcești într-o mizerie în care te vei tot afunda și vor profita cei care te vor nemulțumit, nefericit, dărâmat. Totul începe de la disciplina de a valoriza și de a mulțumi pentru ceea ce avem. Normalitatea nu e să pornești de la un gol spiritual și material pe care să cauți mereu să-l umpli, ba cu o casă mai mare, ba cu o rochie mai scumpă, ba cu dragostea cuiva după care plângi că nu te vrea, ci să pornești de la un prea-plin de care să fii conștient și care să îți fie bază solidă. Fericit de lucruri aparent simple și evitând mereu ceea ce face rău ție sau altora. Vă doresc să aveți puterea și înțelepciunea de a discerne vigilent normalul de anormal, ca să puteți face față provocărilor de a vă pierde pe drum și altruism, ca să puteți prinde de braț pe cei care nu mai fac diferența și a-i îndepărta de pe o cale autodistructivă. Nu există „Normalitatea mea e să lucrez la birou și a vecinei e să facă videochatul.” Nu există „Normalitatea mea e să am armonie în casă și a vărului meu să-și bată soția și copiii.” Măcar cu un cuvânt bun puteți încerca să ajutați pe ceilalți. E normal să fim corecți și buni.

%d blogeri au apreciat: