Părerism

Știți cum e când într-o gașcă e câte unul cu efect întârziat și-l auzi mereu „Stați, că vin și eeeu!”. Așa și eu acum, să îmi zic părerea despre ce se întâmplă în SUA, după ce au zis toți câte ceva.

În primul rând, nu țin cu nimeni. Trump și familia lui de dubioși sunt numai cu ochii după bani, el e un grobian arivist care și-a tot luat neveste trofeu pentru că nu l-a dus mintea să țină niște femei ca lumea și a vrut doar să se afișeze cu păpuși Barbie. Când am văzut pozele ale celebre făcute în casa lui, înainte să fie președinte, și avea totul numai kitsch aurit, am zis că nu am nevoie să văd mai mult. Totuși, așa praf cum e el, cred că a vrut ca SUA să prospere, ca afacerile lui. Așa țărănoi, a fost totuși sincer în ghiolbănia lui. Democrații au împins în față un matusalem (omul ăla mi se pare ciudat rău) și joacă murdar, după părerea mea. Ei inventează tot felul de dușmani ca să speculeze fricile oamenilor. Au întors negrii împotriva albilor și albii împotriva negrilor, au scos lumea în stradă și s-au urcat pe tot scandalul până au obținut ce au vrut. Au o obsesie cu rasismul, homofobia, duc la extrem conflicte minore și profită de naivitatea și agresivitatea unora dintre simpatizanții lor. Poate greșesc dar credeți voi că la Capitoliu ar fi intrat simpatizanții lui Trump ca acasă? Li s-a permis să intre în Capitoliu ca să-l umple apoi democrații de rahat pe Trump, să aibă de ce să-l arate cu degetul toată lumea că-l susțin niște huligani. Fraierii ăia ar fi făcut bine să nu intre acolo dar na, au și americanii AURiștii lor, e la modă. Trump e praf, n-ai ce zice, dar a și fost demonizat de presă în ultimul hal. Deveniseră ridicoli atacându-l pentru orice nimic. Când tu joci atât de necinstit și murdar, cât de bine poți conduce o țară? E trist la ce s-a putut ajunge, te uiți în urmă și vezi verticalitate, decență și ajungi la 2020 unde sunt în stare să se omoare unii pe alții pentru că un infractor recidivist a fost omorât de către poliție dar mai că i se face statuie, altul o ține una și bună că i s-au furat voturile, de parcă era țața Firea a noastră, și au ales un președinte care abia își amintește cum îl cheamă. Cred că americanii tot într-o încăierare o vor ține și vor coborî mai mult, certându-se tot pe negri, transgenderi, extratereștri sau cu cine știe ce ciudățenii îi vor mai asmuți unii contra altora, în timp ce China se va duce tot mai sus, ca trenul ăla de 1000 km/h de care ziceau zilele trecute. Apropos de China, dacă tot sunt la părerisme, hai să vă zic și ce am ajuns eu să cred despre coronavirus. Nu mă înjurați, doar m-am gândit că poate e așa. Au făcut chinezii un virus în laborator. Au făcut și un vaccin. Când au avut vaccinul gata, testat, verificat, au aruncat virusul în lume și apoi au început să se dea de ceasul morții pe la tv și să arate imagini cu unul care leșină la o barieră, alții care leșină pe stradă, au închis în casă locuitorii dintr-un oraș, etc. Când circul s-a extins în toată lumea și au paralizat țările occidentale cu populație îmbătrânită, pac, au vaccinat populația lor aflată la risc și acum nu mai au nici pe dracu. Sau poate n-au avut ei niciun virus și au făcut la oha izolarea din Wuhan și filmările cu leșinați în timp ce în Italia ăia greblau în bătrâni morți. Nu vi se pare ciudat că Europa și America sunt în criză, în timp ce China a avut anul trecut creștere economică masivă și acum e clean de parcă n-a avut pandemie? Mie chestia asta îmi pare război biologic care, după un an, deja e câștigat de ei. De ce să arunci aiurea cu bombe, mai și strici monumente, case frumoase, faci și praf, când îi poți paraliza economic după ce se pomenesc că li se umplu spitalele? Și dacă s-or supăra ăștia și le aruncă și ei chinezilor niște goange și se prind ăia și ne aruncă și ei nouă alte goange mai rele? Știți când se spunea că în viitor nu vor mai fi războaie cu tancuri și bombe? Viitorul este aici. Măcar acum suntem vreo 8 miliarde, e destulă populație de încercat goange pe ea, fără să-și pună cineva probleme că goanga omoară un miliard.

Că tot am adus vorba de coronavirus, nu știu cum e la voi, dar mie mi s-a întâmplat ceva ciudat. Până luna asta, nu mi-am amintit clar aproape nimic din primele luni ale lui 2020. Din cele două luni de izolare îmi aminteam doar două momente, în rest totul era neclar și ireal ca amintirea unui vis. Până într-una dintre serile trecute când, după ce m-am băgat în așternut și m-am uitat spre fereastră, mi-am amintit că asta făceam și în acele nopți, mă băgam în așternut și mă întrebam oare când vom putea ieși din case. Am simțit iar aceeași spaimă, aceeași senzație de neajutorare, de frustrare, de șoc. Totul a redevenit atât de clar, de groaznic în mintea mea. S-a făcut o greșeală uriașă cu noi în alea două luni. Nu ni s-a spus cât vom sta în case. Până și unui condamnat îi spui după cât timp iese din închisoare, când îi dai sentința dar noi am fost închiși fără termen. Asta ne-a dărâmat psihic mai tare decât teama de virus sau simplul fapt că stăteam în case. Abia când ni s-a spus că ieșim pe 15 mai, ne-am revenit și am putut suporta mai ușor izolarea. Dar unii deja aveau depresii sau anxietate uriașă. Poate că politicienii ar trebui să aibă habar și de ceva psihologie. Eu rămân la părerea mea, că s-a exagerat, că puteam avea, ca acum, carantina de noapte (combinată cu izolarea categoriilor la risc), a fost o debandadă completă și timpul nu se mai poate întoarce ca să nu fie terorizați și batjocoriți oamenii. În momentul ăsta mi-am dat seama că, fiind 22:40, aș mai avea 20 de minute să ies din casă fără declarație.

Simt că am îmbătrânit cu 5 ani în 2020. Nu știu dacă e doar o părere dar mă uit în oglindă și 5 ani parcă au trecut peste mine. Zilele astea am și început să-mi amintesc clar momentele alea și îmi vine să plâng uneori. Un pic mai devreme am fost până la fereastră și mă simțeam ca în februarie 2020, într-o seară, în apartamentul frumos în care locuiam la Dristor și mă uitam la tv, efectiv auzeam vocea lui Prelipceanu zicând cum au fost închiși în case ăia din Wuhan. După atâtea luni, totul redevenea atât de clar în mintea mea! 2020, un an pe care îl începusem perfect, cu zile perfecte în care se întâmplau numai lucruri bune, cu vizitele mele la muzee, în weekend și peste care se suprapuneau încet știri despre un virus iar eu refuzam să le iau în seamă, ca să nu-mi strice zilele pline de lumină și bucurie. Într-o seară, cu câteva zile în urmă, am recitit articolul pe care îl scrisesem după ce am fost la muzeul CFR, în februarie 2020. Am simțit că revăd totul, că sunt iar acolo, că e februarie 2020 și atunci s-a rupt zăgazul amintirilor, cu știri, cu Prelipceanu, cu Wuhan, cu izolare, cu plimbat prin jurul blocului, cu tot. În vară, când mi-am dat seama că nu-mi mai aminteam aproape nimic, m-am gândit că într-o zi își vor găsi toate loc să se elibereze de unde le ascunsesem în mintea mea.

%d blogeri au apreciat: