Reiki

Acest articol probabil că nu va fi pe placul unora dintre cititori, mai ales al celor care nu cred ceva dacă nu li s-a întâmplat și lor, sau resping orice ajutor spre vindecare, dacă nu are legătură cu medicina alopată. Va fi un articol lung, pentru care vă trebuie timp și răbdare.

Spre finalul lui 2020 s-a întâmplat ceva despre care nu am povestit nimănui. Eu sunt genul de om care se exprimă cu ușurință, povestesc, mă entuziasmez, mă lamentez, plâng, dar atunci a fost pentru prima oară când nu am mai putut vorbi. Îmi veneau cuvintele în minte, dar nu le puteam rosti. Șocul și tristețea erau peste puterea de a mai articula cuvinte, inspiram ca să spun ceva, inspiram iar și nu înțelegeam ce am. N-am plâns, n-am zis nimic care să ajute cumva să mă eliberez. A doua zi, când mi-am mai revenit, am luat o decizie care a făcut să mă raportez complet diferit la restul vieții mele. Am scris și aici despre cum a fost pentru mine să fac ordine și să văd spațiu gol ce va fi umplut. A fost bine. Pe 1 ianuarie m-am gândit la faptul că fiecare dintre noi trebuie să fie atent și să-și urmeze destinul. Unii sunt făcuți să aibă familii, să lase în urmă copii iar alții, dacă văd că nu familia e menirea lor, să înțeleagă ce pot lăsa bun pe lume. Dumnezeu are locul Lui pentru fiecare dintre noi. Trebuie doar să fim deschiși și să acceptăm. M-am gândit să fac un curs de reiki. Ce este reiki? Cuvântul provine din limba japoneză și înseamnă „energia universală a vieții”. Presupune un ajutor energetic pentru vindecare prin energia vitală transmisă prin palme. Practicantul de reiki este un canal energetic. Când am luat cunoștință de această practică? Citisem fugitiv despre ea, prin diverse publicații (pentru că, după Revoluție, s-a permis orice), dar nu prea crezusem. Când eram în facultate, prin 2007, am mers într-o vacanță la Mangalia și am vizitat-o pe doamna care îmi fusese medic de familie (am scris de ea și în articolul trecut). Ea este practicantă de Reiki. I-am povestit că nu știu ce aveam dar, de câteva săptămâni simțeam o apăsare în piept, mă temeam că mă îmbolnăvisem de inimă, parcă aveam pietre în cutia toracică. Mi-a zis să mă întind pe pat, și-a scos ceasul de la mână, mi-a zis să închid ochii și apoi doar simțeam un curent de aer făcut de mâinile ei deasupra mea. După vreo 4 minute am avut senzația că ceva mi se desprinde în piept, ca un cheag mare de sânge care se împrăștie în tot corpul și nu am mai simțit vreo apăsare. La final am întrebat-o ce a făcut și mi-a spus: „Am eliberat tot ce adunaseși la inimă.” Ea este o femeie cu un suflet bun și foarte dornică să ajute și m-am gândit atunci că vreau să aflu mai multe despre reiki. Dar am uitat.

În 2013 și 2014 am avut o colegă de apartament pasionată de terapii complementare. Eu consider că ea exagera dar avea și anumite chestii benefice. Făcea meditații ghidate, meditații de grup, ea își dorea să ajute iar acum face o grămadă de bani cu hipnoterapie și regresii în vieți anterioare (eu nu cred în reincarnare dar nu acuz pe cei care cred). De la ea am mai auzit de reiki. Anul ăsta, pe 1 ianuarie, am decis să mă înscriu la un curs de reiki. A doua zi am cumpărat o carte numită „Reiki, manual de inițiere”, scrisă de Walter Lubeck. Am început s-o citesc chiar atunci, în metrou. Cu execepția faptului că are desenele originale din 1990, niște nudități dubioase, cartea mi-a plăcut. Explică ce este reiki, specifică clar, încă de la început, că un practicant de reiki nu înlocuiește un medic sau un psiholog și că prin energie putem grăbi vindecarea, dar nu înlocuim tratamentul recomandat de medic. Are câteva desene cu centrii energetici ai corpului și cu zonele și modul în care se aplică palmele în terapie. Pentru mulți poate fi amuzant, multă lume zice că-i ridicol să vorbești de bioenergie dar e foarte simplu. Toți funcționăm cu energie. Ca să vi se miște ochii acum și că citiți, e nevoie de energie. Când murim, nu mai avem energie. De aceea un mort nu mai respiră, nu se mai mișcă. Inima unui fetus începe să bată indiferent de voința mamei lui sau a lui însuși. Acolo este energie vitală. Dumnezeu. Preluăm constant energie din univers. O doamnă ne sfătuia odată, la un curs de dicție, să stăm cât mai drepți pentru că suntem axe între cer și pământ iar dacă stăm drepți, schimbul de energie este facil. Multora, inclusiv mie, ne este greu să povestim despre lucruri de genul ăsta, pentru că oamenii sunt tot mai necredincioși, învățați să respingă tot ce nu este palpabil, să râdă de cei care cred în Dumnezeu, în schimb de energii. Poate și din cauză că sunt tot felul de șarlatani care fac bani cu minciuni, escrochează lumea și oamenii preferă să respingă orice, decât să ia țeapă. Din păcate sunt mulți mincinoși și escorci, și familia mea a căzut victimă unui asemenea individ în anii ’90, zicea că magnetizează apa, că face bioenergie, el era un șarlatan. Un medicament se vede, serul se vede în seringă, dar oricine poate spune că are capacități vindecătoare. Energia nu se vede. Citind cartea lui Lubeck, mi-am amintit de străbunica mea din Limanu, Maria se numea și a murit când eu aveam 11 ani.

Străbunica mea era cunscută în sat ca o persoană cu un har deosebit. Vindeca cu mâinile. Nu avea multă școală dar știa să citească, era foarte credincioasă, își dorise să meargă la mănăstire dar părinții o obligaseră să se mărite. Nu era zi să nu citească din cărțile de rugăciuni. Nu era vreo sfântă, dar nu căuta conflicte, era un om simplu, o gospodină de la țară, cu bune și cu rele. Muncea enorm și la câmp și în ogradă, casa ei era lună, mi-a fost un model ca gospodină și era printre cele mai respectate femei din sat. Ea nu își dorise în mod special să vindece oameni dar dacă punea mâinile pe un om bolnav și zicea Tatăl nostru, îi ameliora boala sau îl vindeca. Îmi povestea bunica despre ea că, pe vremea când se năștea acasă, era chemată la femeile care avau un travaliu foarte lung și când punea mâna pe ele, nășteau. Odată am fost și eu beneficiara harului ei vindecător. Cred că aveam vreo 9 ani, eram la țară și m-a luat brusc o viroză de-aia rea, cu febră, dureri de corp, deși era vară (coronavirus 1991, probabil). Zăceam eu în pat ofticată că nu mă mai pot juca și bunica i-a zis să vină să pună mâna pe mine că sigur mă vindecă. A pus mâinile pe fruntea mea, le-a ținut câteva minute și am adormit. Cand m-am trezit, era dimineață, m-a șocat cât eram de fresh, nimic nu mai aveam. Ea m-a învățat să mă rog, de la ea știu Înger îngerașul meu și Tatăl nostru, ne rugam seara împreună la icoană, mi-a dat prima carte de rugăciuni cu un gest foarte ceremonios, mă lua la biserică, a fost îndrumătorul meu spiritual. Mai făcea și mică magie albă, de la ea am învățat să zic de deochi cu bețe de chibrit în cana cu apă, veneau mereu vecinii la ea să le zică de deochi dacă le era rău, ei ziceau că erau deocheați dar nu știu ce aveau de fapt, doar că îi ajuta descântecul ei. Se zice o rugăciune și o mică incantație în timp ce stingi 3 chibrituri aprinse și cad cărbunii în cana cu apă, nu e mare filosofie. Nu făcea bani cu asta, doar îi dădeau sume simbolice, cum ar fi acum un leu, doi lei, ca să fie leacul plătit. A murit la 77 de ani, de cancer vezical.

Când eram în liceu, am observat că dacă durea pe cineva ceva, îi trecea dacă puneam mâna pe locul dureros. Am făcut chestia asta cu rude, cu colegi, făceam senzație, dar apoi m-am speriat la gândul că poate preaiu durerea lor și nu am mai făcut asta. Tot în perioada aceea am început să am vise premonitorii și mai am și acum. Un timp nu m-am mai gândit la toate lucrurile astea și oricum, eram stânjenită de reacția oamenilor, deci am preferat să nu mai vorbesc despre asta. În 2013, când m-am mutat în apartament cu acea fată pasionată de spiritualitate, am abordat iar acest subiect pentru că ea nu se mira și nu făcea să mă simt stânjenită, chiar i se părea interesant ce îi povesteam și ce experiențe am avut. Ea practica foarte mult, era și medium, deci era oricum peste mine și nu o puteam surprinde. În 2014 am început să parctic meditația pentru că am citit de la ea „Cartea tibetană a vieții și a morții” iar acolo este descris un mod foarte facil și util de a medita. Stai pe un scaun sau pe marginea patului, ai în față, pe masă (opțional) o lumânare aprinsă, ții ochii întredeschiși, lași toate gândurile să curgă așa cum vin, fără să le oprești, până se duc și tu rămâi în prezent. Stai așa cât simți nevoia. Eu nu cred că rezistam mai mult de 15 minute, sunt hiperkinetică și mă lua foiala. Tot atunci am cumpărat o mică piramidă din cristal de stâncă și am pus-o sub pat pentru că auzisem în copilărie, la radio, că piramidele puse sub pat atrag energiile bune și dormi mai bine. Nu am dormit mai bine dar am lăsat piramida acolo. Nu știam că cristalul de stâncă e un bun conductor de energie, am citit anul ăsta, în cartea domnului Lubeck. În 2014 am avut multe probleme personale, a fost un an de mare schimbare în viața mea, un an greu. Ajusesem atât de lipsită de speranță, încât mă tot rugam să înțeleg de ce trăiam toate alea. Mă rugam în timp ce găteam sau făceam patul sau eram în metrou, mă rugam ca să nu-mi ies din minți, să-mi ocup mintea cu ceva. Nu știam că eram în pragul unei depresii care era să mă omoare, eram aproape de ultima resursă. Într-o zi, în toamna lui 2014, nu știu ce trebăluiam prin cameră, iar mă rugasem, super amărâtă, am mers către masa de toaletă și m-am oprit în mijlocul camerei pentru că nu mai puteam merge. Nu mai puteam ridica picioarele de pe covor. Mă simțeam de parcă aș fi avut schelet metalic și pământul ar fi fost un magnet uriaș care mă atrăgea fără să mă pot opune. Am rămas așa cam un minut, apoi m-am îndreptat tare de spate, de parcă mi-ar fi trecut un ax prin corp, eram foarte dreaptă. Am simțit cum, în centrul tălpilor, mi se deschid niște orificii cât niște migdale, ca și cum m-ar fi decupat cineva fără durere. La fel și în creștet, parcă mi-ar fi decupat cineva craniul cu o mică deschidere circulară de vreun centimetru în diametru. Dintr-o dată, prin acea mică deschidere din cap, am simțit un șuvoi imens cu o presiune și o viteză foarte mari, curgând în corpul meu, paralel cu coloana, ramificându-se la picioare și ducându-se în pământ prin cele două deschideri din tălpi. Era fantastică senzația. Mi-am zis: „Asta e energie care vine din Univers și se duce în pământ.” După vreun minut s-a oprit, am simțit cum se închid orificiile din creștet și tăpli dar în mijlocul palmelor simțeam că încep să frig și se decupează alte migdale. Am putut să mă mișc, mi-am văzut de ale mele dar în fiecare palmă simțeam decupajele alea și câte un norișor foarte cald în dreptul fiecăreia dintre ele. De nu știu câte ori în ziua aia m-am uitat în palme, din reflex, să văd tăietura și mă scărpinam ca să prind norișorul dar mă uitam și nu era nimic. Doar le simțeam. Spre seară s-au închis și a trecut și căldura. I-am povestit colegei, pentru că aveam încredere că nu va râde, și mi-a zis foarte entuziastă: „Băi, tu știi cât meditez eu ca să reușesc ce ai făcut tu? Și tot nu am reușit. Te-ai legat la pământ și ți-ai deschis toate chakrele, ești foarte tare. „Viața mea nu s-a schimbat în bine, din contră, au urmat 6 luni de depresie pentru că ajunsesem la o limită cu problemele personale dar după acele 6 luni, viața mea a avut un reset complet, am apărut exact oamenii care m-au ajutat să urc cât nu m-aș fi aștepat. N-am mai povestit cuiva despre ce s-a întâmplat atunci, pentru că m-am întrebat și eu dacă e pe bune dar acum, când am citit în acest manual de reiki că putem avea parte de asemenea experiențe, mi-am dat seama că e ceva normal.

În toamna lui 2020, când am revăzut-o pe doamna doctor la Mangalia, i-am zis că devin intersată de reiki și mi-a spus: „Foarte bine. Tu oricum deja ai energia în palme și o poți folosi.” Nu-i povestisem niciodată de experiențele mele cu palmele, nu știa nimic dar cumva și-a dat seama. Sper să pot face anul ăsta și un curs de inițiere, apoi să învăț ca lumea să parctic și să pot fi de ajutor celor care au nevoie. Să practici reiki nu înseamnă să ai puteri deosebite, nu ești cu nimic superior altora, doar accepți faptul că ești sursă de transmitere a energiei vitale și ficare dintre noi poate face asta, dacă înțelege în primul rând că nu e doar o structură de carne, sânge și oase.

%d blogeri au apreciat: