Buni cu noi înșine

Într-una dintre serile trecute, rugându-mă înainte să adorm, cum fac de multe ori, m-am gândit pentru prima oară la ceva. Să-I mulțumesc Lui Dumnezeu nu doar pentru ceea ce mi-a oferit, ci și pentru ceea ce voi primi. Spuneam în gând: „Doamne, îți mulțumesc pentru toți oamenii buni pe care îi voi întâlni, pentru toate momentele fericite care mă așteaptă, pentru toate darurile pe care le vei aduce în viața mea.” A doua zi, tot cu gândul ăsta, mi-am dat seama că eu nici măcar nu sunt pregătită pentru acele daruri.

Când eram copil, pe la 7, 8 ani, mă pregăteam ca a doua zi să primesc mustrările și umilințele învățătoarei dacă mă scotea la tablă și nu știam lecția. Mă pregăteam să primesc acasă palme dacă stricam ceva sau dacă nu eram ascultătoare. Mereu pregătită pentru o zi la fel de grea ca cea tocmai încheiată. Așa am învățat să anticipez numai stres, numai răutăți, să fiu mereu în defensivă și să-mi fie frică. Treptat, în adolescență, am început să mă gândesc tot mai des că voi muri într-o zi. Mă urmăreau vorbele mamei care îmi spusese că ar fi făcut avort dacă ar fi putut și mă tot gândeam ce linie fină m-a separat de moarte, ce aproape poate fi moartea, nu mă mai temeam de ea, ci o simțeam mai clară și mai liniștită decât zecile de ani pe care i-am primit cadou până să ajung la ea. Poate ați observat cât de des am scris pe blog că zilnic mă gândesc la moarte și că mă simt pregătită să mor. Mai ușor îmi era să anticipez că peste 5 ani n-o să mai fiu, decât că peste 5 ani mă voi plimba într-un parc cu niște prieteni buni sau voi fi la un curs care îmi va plăcea foarte mult. Acum, când în mintea mea s-a născut gândul de a mulțumi pentru ceea ce voi primi, mi-am dat seama că sunt ca o gospodină care nu și-a pregătit casa pentru oaspeții cei buni. Și m-am întrebat cât mă odihnesc, cât din zi sunt supărată și cât sunt optimistă, cât sport fac, cum voi fi la 50 de ani, cum mă vor vedea cei care peste 5, 6 ani vor apărea în viața mea ca să-mi fie prieteni? La Revelionul 2025 voi putea dansa până dimineață?

Vă gândiți că poate nu trece pandemia, poate vine cutremurul, poate nu veți mai avea bani de rate sau poate veți rămâne fără serviciu. Dar pentru ziua când vi se va naște copilul, pentru cele în care veți juca volei la iarbă verde cu prietenii, pentru petrecerea surpriză de la ziua de naștere sau pentru când veți alege mobila pentru noua casă, v-ați pregătit? Poate spuneți acum că nu e vreo garanție că toate astea se vor întâmpla. Dar ce garanție aveți că se vor întâmpla și cele rele? Aveți grijă de sănătatea voastră ca să fiți sprinteni când veți alerga în parc după copiii și după nepoții voștri, când veți dansa cu oameni dragi la petreceri sau veți urca pe munte. Momentele bune merită să ne găsească într-o stare cât mai bună. Cum e dacă vin musafiri de soi și avem pânze de păianjen pe tavan și praf de un deget pe mobilă?

2021 e anul în care m-am gândit pentru prima oară cum sunt eu pregătită pentru ceea ce urmează bun în viața mea. Fiind un an foarte greu pentru toți, un an în care zi de zi resimțim tot mai tare uzura unei pandemii, poate că ne-ar da un imbold și ne-ar scoate din stres gândul la tot ce ne așteaptă bun, fie că va fi în 2022 sau 2050. Odată, când eram foarte, foarte supărată și simțeam că veșnic voi fi supărată, o colegă mi-a spus: „Știi cum e? Azi e greu, e foarte greu. Poate și mâine e greu, și poimâine. Dar răspoimâine va fi bine, pentru că așa e viața, nu poate fi doar rău. Vine și binele.” Pentru binele de răspoimâine, avem sufletele deschise și corpurile pregătite?

%d blogeri au apreciat: