Să creștem ceva

Azi am mai prins elan. 24 de ore fără știri m-au adus la viață. Voi continua dezintoxicarea. Și scriu acum un articol pe care, în linii mari, îl plănuisem de ceva vreme.

De un an, de când mi-am cumpărat casa asta și stau singură, am senzația că, indiferent ce aș face, tot lipsește ceva. Îmi spuneau prietenii să îmi iau un animal, chiar și cel mai mititel, un hamster, ceva, să mă aștepte un suflețel când vin acasă. Nu îmi voi lua niciun suflețel pentru că sunt cam toată ziua plecată și nicio ființă nu merită ținută în singurătate, captivă în garsoniera mea, doar ca să am eu pe cine găsi când mă întorc. Așa cum eu am nevoie de libertate, și suflețelele blănoase au nevoie. Mi-am zis să-mi iau niște flori, să le îngrijesc. Mă documentez despre florile de interior și poate îmi cumpăr măcar un ghiveci cu o floare, pentru început. Bucuria de a îngriji chiar și cea mai simplă formă de viață și de a o vedea crescând, ne împlinește. De-asta e bine să ai copii, măcar un copil. Îți dă sens. Unii dintre cei care nu au copii, își iau pui de cățel sau pisoi și îi cresc. E o senzație de gol când nu ai ce îngriji pentru a se dezvolta.

Mă gândeam la străbunicii mei, ce împlinită a fost viața lor. Au crescut 7 copii și an de an au cultivat cereale la câmp, flori și legume în grădină. Pâinea lor era făcută din grâu pe care ei îl plantaseră, ei îl săpaseră, recoltaseră și îl duseseră la măcinat la moară. Eu îmi cumpăr pâinea de la magazin. Habar n-am cum se cultivă grâul sau cum se face pâine. Și n-am nici copil, hamster, ficus, euglenă. Nimic. Eu mă trezesc la 7:00 ca să fiu la 9:00 la program și să cresc cifra de afaceri a unei firme care îmi dă lunar o sumă de bani pentru asta. Îmi voi cumpăra o floricică, îi voi da și nume. Dacă îi va merge bine în căsuța mea, o voi vedea zilnic cu frunzele tot mai mari. Eu și florile suntem prietene. Când bunica sau vreo gazdă a mea aveau vreo floare leșinată, semi-uscată și vai viața ei, o aduceau la mine în cameră și creștea ca Făt Frumos. Deci nu va mieuna, nu va toarce și nu va da din coadă ceea ce voi crește eu, dar măcar îmi va oferi o satisfacție. Cred că în Pădurea norvegiană a lui Murakami citisem că în Japonia, unde cazurile de suicid sunt multe, cei care au scăpat cu viață dintr-o tentativă, sunt duși în niște tabere unde cresc legume și animale de casă pentru că asta le îmbunătățește starea. Deci am dreptate și eu cu concluziile mele, asta ne împlinește.

Mi-am dorit să am 5 copii și mă aleg cu niște plante. Ce să faci…Destinul. Facem ce putem, creștem ce putem. Apropos de copii, haideți să vă spun ce chestie interesantă am auzit. Eu am obiceiul să ascult radio uneori, chiar și la serviciu îmi mai pun căștile și ascult radio când nu e mare agitație și îmi fac singură treburile pe la birou. Într-una dintre zilele trecute, căutând eu ceva muzică, m-am oprit un pic la un post, cred că Vocea Evangheliei era. Predica un pastor însuflețit, cu accent de Maramureș, vorbea așa cu patos, era amuzant. Am mers eu mai departe, am dat de ceva muzici dar eram curioasă oare ce zice omul ăla, cu atâta determinare. Și m-am întors la el și predica lui. Spunea așa: „Oamenii, cu cele mai bune intenții, fac greșeli mari. De exemplu un părinte care își dorește ce-i mai bun pentru copilul său. E normal, orice părinte vrea să-i ofere copilului condiții cât mai bune. Și începi să lucrezi și mai mult, și mai mult, ca să faci bani, să-i cumperi copilului ce își dorește. Stai peste program, vii tot mai târziu acasă, dar îi poți aduce și mai multe copilului. Dar știi că se poate mai mult, și cauți să faci mai mulți bani, copilul poate că nu ți-l mai vezi cu zilele dar ești convins că e bine ce faci, că pentru el faci toate aceste eforturi. Ești tot mai obosit, te epuizează toată munca pentru familie dar deja diavolul te-a legat în patima asta și nici nu ți-ai dat seama. Tu nu mai ai nici măcar o oră de liniște, petrecută cu Dumnezeu. Treptat, ajungi să asociezi surmenarea cu familia. Pentru copii muncești, pentru ei te epuizezi așa și simți că ai vrea să te relaxezi, să uiți de ei, devin povara ta. Vrei să petreci timp singur, după tot stresul de la lucru. Un copil spunea că tatăl lui petrece mai mult timp cu câinele decât cu el. Copilul devenise povara lui pentru că știa că îi poate oferi tot mai multe, fără să se oprească din goana asta. Copiii voștri iubiți pot deveni poverile voastre dacă vă lăsați prinși în patima satanei și refuzați să fiți cu Dumnezeu. Oamenii se întreabă: oare câte le pot oferi ei copiilor? Câte bunuri materiale? Asta e mereu grija lor. Așa se fac avorturile, așa refuză unii să aibă măcar copii, doar cu gândul la ce le pot oferi, câte le pot cumpăra. Copiii au devenit povara voastră când nici măcar nu ați apucat să-i aveți. Se spune că odată un păianjen a omorât un șarpe. Cum a reușit? Șarpele dormea încolăcit pe un copac iar păianjenul a țesut în jurul lui o pânză groasă până l-a acoperit cu totul, l-a prins în ea și șarpele nu s-a mai putut elibera. Așa vă prinde diavolul în capcana lui pentru că diavolul se pricepe cel mai bine să țeasă pânze în care să vă prindă, dacă nu sunteți atenți.” Apoi a început să povestească din Biblie, de Lot, de potop și am schimbat postul că deja nu mai era genul meu de discurs. Dacă îmi citiți blogul de mai mult timp, știți că eu am refuzat să am copii tocmai pentru că am avut niște standarde înalte de viață și educație pentru ei, știind cât de greu mi-a fost mie în copilărie, într-o familie modestă. Eu fac parte dintre cei cărora copiii le-au fost povară până să-i aibă măcar. Mi-a cam bătut și mie obrazul acel pastor. Asta e, îmi asum. Era azi în metrou o fetiță super drăgălașă, cu niște ochi mari și negri, vorbea non stop, era așa veselă, vedea deasupra măștii mele cu ce drag o priveam și mi-a zâmbit până am coborât. Când văd câte o fetiță așa spontană și simpatică, mă gândesc că între cei 5 copii pe care i-am dorit, sigur trebuia să fie și o fată așa drăguță. Sper ca cei ce-și doresc copii măcar pe jumate cât mi-am dorit eu, să aibă noroc să-i și facă. Eu o să-mi văd de florile mele (pe care încă nu le am) și dacă apuc pensia, poate îmi iau un cățel micuț, să am cu cine sta. Spiritual putem crește prin acțiunile noastre, independent de ceilalți, citind cărți bune, rugându-ne, creând artă, dar material ne împlinește și ne menține într-o stare bună să creștem ceva. Chiar și o grădină de legume. Pe măsură ce bucata de materie din care suntem făcuți se deteriorează, să fim sprijin uneia noi.

Fotografie de Jou00e3o Jesus pe Pexels.com
%d blogeri au apreciat: