Minunatele deprinderi „neimportante”

Noaptea trecută am visat că eram la Sinaia. Ningea, era o zi atât de liniștită și de frumoasă, totul alb, plin de zăpadă. Am intrat în hotelul la care făcusem rezervare, o frumusețe de hotel. Recepționera m-a întrebat dacă doresc să am camera cu vedere spre munte sau în spatele hotelului, caz în care aș fi plătit mai puțin. I-am spus că dacă tot călătoresc prea rar, prefer să plătesc mai mult dar să am o priveliște frumoasă. În cameră era cald, curat și totul din materiale scumpe. Un hotel așa cum îmi dorisem. Am mers la fereastră, dornică să văd munții ninși, ca imaginea de pe un ambalaj de ciocolată elvețiană. Draperia de brocart auriu era atât de lucioasă, densă și plăcută la atingere! Am dat-o la o parte și am privit afară. Marea. Marea mea frumoasă, verde la mal, albastră în larg, cu valuri foșnitoare, ca într-o zi însorită, dar sub ninsoarea necontenită în care venisem. Toată plaja numai zăpadă. Parcă ninsoarea aceea luminoasă și liniștită era pe tot Pământul. Mă sprijinisem de marginea ferestrei în camera mea elegantă de hotel de lux și priveam marea, în plăcuta ninsoare planetară. Fiecare moleculă din lume era așezată perfect. M-am trezit cu gândul la acel vis. Aveam aceeași stare minunată. Mi-am dat seama că mă trezisem înainte să sune ceasul și mi-am permis să mai stau în așternut ca într-un cocon cald, pufos și să mă bucur de stare. Toată ziua am dus fericirea și relaxarea după mine. Când am ajuns acasă, m-am gândit să scriu despre ceea ce luăm prea puțin în seamă dar care contează și doar când nu mai e, înțelegi cât înseamnă în viața ta.

Ce mi-ar lipsi mie tare de tot dar e aparent banal? Cappuccino. Cafea nu pot bea pentru că mă agită serios, am renunțat și la decofeinizată după ce, în izolarea forțată de anul trecut, am băut o grămadă decofeinizată și cred că a fost unul dintre motivele pentru care m-am pomenit prin iunie cu fierea leșinată. Dar sunt topită după aroma de cafea, după ritualul preparării cafelei, e ceva fascinant. Deci, ce mi-a fost la îndemână? Cappuccino. Am găsit unul care îmi place enorm, Irish Cream de la La festa. E dens, e aromat, e spumos, e tot ce vrei. Nu beau zilnic pentru că aceste prafuri au tot felul de îndulcitori și adaosuri chimice dar când îl beau, e relaxarea și bucuria mea. N-aș muri fără cappuccino dar cu el viața e mai frumoasă. Ce-mi mai place foarte mult și îmi face viața mai frumoasă?

Apa. Sunt fan apă, am mai scris despre asta. Nu doar pentru că beau multă apă, ci și pentru că mă relaxează foarte tare să fac duș sau baie, să mă uit la cascade, la fântâni arteziene, chiar și să umplu un lighean cu apă caldă și să țin picioarele în el. Poate vi se pare ceva nedemn de luat în seamă, ceva neimportant. Gândiți-vă că pe lumea asta sunt comunități întregi fără acces la apă. Ei nu stau ca mine în duș zilnic, nu au o chiuvetă la care să curgă apa grămadă până termină de spălat vasele și cară apă de la kilometri ca să aibă ce bea. Nu toată lumea e binecuvântată cu acest confort al nostru dar e greu să vezi asta când vrei doar să te plângi non stop de viața din România. Îmi povestea o colegă, la întoarcerea din Madagascar, că a venit cu părul ca o mătură pentru că aveau la duș apă din ocean, ei nu au rezerve subterane, ca noi. Când sunt nervoasă, beau apă. Când vreau să mă relaxez, fac un duș. Când sunt cu marea mea, totul e minunat. Iubesc apa. E o prezență binecuvântată în viețile și corpurile noastre.

Plimbările în locuri cât mai verzi. Asta am descoperit de când sunt în București. Înainte nu-mi plăcea așa de mult mersul în zone înverzite dar de când am stat în sectorul 3 și mergeam des în IOR, am devenit fascinată de natură în toate anotimpurile. Acum, nemaifiind aproape de IOR, merg în Cotroceni. Zilele astea astea e minunat. Pomii înfloriți, magnoliile, arbuști, floricele de grădină, toate culorile, e ceva de vis. După ce mă întorc de la plimbarea mea din Cotroceni (de la Eroilor până în parcul Romniceanu și înapoi), sunt cel mai relaxat om. Am făcut aseară niște fotografii, pun și aici una. O magnolie roz în curtea unei case frumoase.

Ce îmi mai dă o stare bună? Rugăciunea. Cea mai mare relaxare a mea. Meditația și rugăciunea sunt atât de relaxante! Mă deconectează de la orice sursă de stres. Nu sunt o persoană religioasă, recunosc că îi invidiez pe cei care cred că după moarte mai este ceva sau că personaje din literatura religiei la care au aderat, au puteri supranaturale și încă există și îi ascultă. Ei măcar au o speranță, eu sunt sigură că bun sau rău, mecena sau hoț, ne ducem ca și cum n-am fi fost, fără să primim vreo răsplată sau pedeapsă după moarte. Dar rugăciunea e una dintre părțile frumoase ale vieții mele. De când am o prietenă penticostală, am aflat și de trupe sau cântăreți foarte mișto, BBSO și Sanctus pro Deo, au o muzică religioasă extraordinară. Am făcut la karaoke cu muzica lor, le-am învățat melodiile de cât le-am cântat. Îmi place să mă gândesc la energia universală care ne hrănește pe toți, să mă las în voia ei cum mă lăsam pe apă când făceam pluta. Preferatele mele sunt Dumnezeu e tăria mea de la Sanctus pro Deo și Ești aici cu Alin și Emima. Sunt foarte frumoase melodiile și sunt diferite de muzica gregoriană sau cea bizantină cu care eram obișnuită la catolici și ortodocși. E o mare bucurie pentru mine să mă rog sau să cânt melodii religioase pentru că asta aduce echilibrul de care am nevoie, eu fiind foarte energică, foarte pasională și dacă trăiești numai la 220v, te consumi rapid și nici nu observi când greșești.

Scrisul. Ocupația mea favorită, de când aveam 8 ani. 30 de ani de scris. Jurnalul ținut zilnic pe caiete, de când aveam 10 ani și până mi-am făcut primul blog. Pasiunea mea, vocația mea, sensul meu. Scrisul. Am scris și acest articol ca să vă reamintesc că ne pot ține la suprafață obiceiurile frumoase, relaxante, dacă ne concentrăm pe ele și le dăm importanța cuvenită. Poate vă place să grădinăriți, să alergați, să dansați, să colorați, să colecționați timbre sau capace de sticle, să faceți colaje sau miniaturi, să vă jucați cu copilul sau cățelul. Concentrați-vă pe aceste obiceiuri plăcute!

%d blogeri au apreciat: