Broscuțe

E firesc să fim uneori invidiați pentru câte ceva. O casă frumoasă, o rochie elegantă, motive de invidie se găsesc. De curând am descoperit, cu mare uimire, ce-i drept, care ar fi motivul pentru care unii dintre colegii sau prietenii mei ar vrea să fie în locul meu.

Anul trecut, când doar ce mă mutasem, nu știam ce înseamnă să stai lângă o zonă împădurită (adică o pârloagă plină de vegetație crescută alandala ce pornește de lângă blocul meu). Noaptea cântau privighetori, veneau câini, pisici, e o întreagă faună aici. Prin mai, după o mare ploaie, am început să aud noaptea niște sunete ciudate. Mă gândeam că e vreo altă pasăre de care încă nu aflasem și care populează ecosistemul meu de la marginea Militariului. Se auzeau tot mai multe și mă gândeam oare câte păsări de-astea nemaivăzute or fi. Până într-o seară din marea izolare, când am ieșit prin jurul blocului la obișnuita mea plimbare și am văzut prin parcare și primprejurul blocului o grămadă de broscuțe. Ele erau „păsările nemaivăzute” cu ciudatul lor cântat.

Fotografie de Lexo Salazar pe Pexels.com

Unele stăteau nemișcate, altele săreau de colo-colo. Am înghețat în momentul ăla. Eu sunt îngrozită de ființele care sar (greieri și broaște) pentru că am impresia că vor sări pe mine și mă vor ataca. Pentru mine, orice greier sau broască face săritura doar ca să-mi ajungă mie în cap, în ochi, să mă sufoce, să mă zgârie, să mă devoreze. Evident că nu-i așa dar eu am fobia asta. În seara aia, când am văzut multitudinea de broaște, m-am întors rapid în casă. Mi-am dat seama că trebuie să ies măcar câte un pic, să mă obișnuiesc cu ele, pentru că sunt de-ale zonei în care stau iar eu nu pot sta doar în casă, de frica lor. În serile următoare am ieșit câte un pic, am trecut pe lângă ele și am reușit să mai depășesc teama. Noaptea cântau în grădina din fața blocului. Eu stau la parter și le auzeam melodia molcomă chiar la câțiva metri de mine. Toată noaptea cântau. Nu orăcăiau, era ceva ce nu mai auzisem. Când mergeam să întind sau să strâng rufele, ele săreau prin iarbă. Eram îngrozită la gândul că vor sări pe mine, băgam viteză cu ligheanul cu rufe în bațe. Le și vedeam urcându-se pe mine cu picioarele lor lipicioase, monstruleții râioși iar a doua zi, articol: O femeie din Militari, atacată de o haită de broscuțe. Am început eu să povestesc de ele, oripilată, printre cunoscuți. Reacțiile lor: „Vaaai, broscuțeeee! Cât aș vrea să fiu în locul tău, să-mi cânte și mie noaptea broscuțele la geam!” Nimeni nu s-a îngrozit.

Uitasem de ele dar anul ăsta au revenit, de vreo 10 zile, cum s-a mai încălzit și a plouat. Când vedeam entuziasmul celor care și-ar fi dorit să le audă, parcă au început să-mi placă și mie. Au cântat nopțile trecute o grămadă. Stau eu in the ghetto dar noaptea am liniște deplină, vin privighetori și broscuțe. Într-o noapte, cu vreo 5 zile în urmă, s-a auzit o bufniță. Instant au tăcut broaștele. Toată noaptea, la intervale de vreo oră, auzeam bufnița destul de aproape. Cred că își găsise aici o cină bogată. Faci reportaj de Animal Planet la mine în zonă. Uite că v-am povestit și vouă de broaștele din vecinătatea mea, probabil că v-am făcut curioși. Pe unii îi invidiază lumea pentru case luxoase, pe alții pentru mașini scumpe sau tablouri valoroase. Pe mine mă invidiază pentru broscuțe și nici măcar n-am vreun merit. Fiecare cu ce poate.

%d blogeri au apreciat: