Love is science?

După cum v-am mai povestit, de ceva timp mă uit pe viki.com la seriale asiatice. Le aleg la nimereală, sunt acolo sute și mereu găsesc câte ceva care să-mi atragă atenția. Îmi plac foarte mult filmele taiwanezilor. Actorii sunt frumoși, unele conversații sunt foarte inteligente chiar dacă se presupune că aceste filme sunt gen telenovelă, decorurile sunt foarte frumoase, orașele îngrijite, transmit o energie bună filmele lor. Vineri am început un serial taiwanez numit Love is science? și e revelator pentru mine filmul ăsta. Love is science este o agenție matrimonială de lux, unde prețurile sunt mari dar se oferă clienților inclusiv psihologi și servicii de coafură și make-up. Directoarea este o femeie elegantă, deșteaptă, pragmatică dar…divorțată. Ea consideră căsnicia un bussiness pe termen lung pe care nu-l poți începe fără să te asiguri că ai ales partenerul potrivit. Totul este foarte bine calculat la agenția lor. Îmi place la filmul ăsta că abordează tot, de la presiunea socială pentru ca cei singuri să-și găsească partener, până la a ne arăta că unii rămân necăsătoriți pentru că ei asta își doresc de fapt dar caută partener doar din inerție. Văzându-l, am avut revelații, după cum v-am spus.

Eu nu am apelat vreodată la o agenție matrimonială, dar am avut conturi pe site-uri de dating și întâlnirile au eșuat lamentabil. Asta m-a făcut să înțeleg că lucrurile nu se aranjează ci doar se întâmplă între oameni. Partenerii au chimie sau nu. De exemplu, am văzut o dată, uimită, că aveam o grămadă de pasiuni și viziuni comune cu un bărbat dar după ce am schimbat câteva propoziții, ne-am dat seama că nu va merge. Nu pasiunile comune sunt un punct de atracție, nu vârsta sau înălțimea apropiate, nu situația familială sau veniturile asemănătoare. Între un bărbat și o femeie lucrurile se aprind sau nu. Cum se întâmplă, Dumnezeu știe. Filmul ăsta m-a ajutat să înțeleg de ce nu am un partener. Pentru că, în primul rând, eu nu am avut modelul unei căsnicii fericite, ca să-mi pot dori una. Pe mama mereu am văzut-o singură. Știam că e divorțată și că îi era foarte greu. Eu, copil, nu știam cum e să vezi pe etajera din baie aparat și spumă de ras, nu știam cum e să auzi voce de bărbat în casă, nu știam cum e să vezi haine de bărbat în cuier sau la spălat. Cea mai apropiată căsnicie îmi era a vecinilor de deasupra care se certau și se băteau în fiecare seară când el venea beat. Și a unchiului și mătușii mele pe care îi vizitam des, el alcoolic agresiv și ea gospodină devotată. Chiar nu îmi doream un soț, în condițiile astea. Pentru mine, bărbații își părăseau soția și copilul, cum a făcut tata, sau îi terorizau și în chinuiau ca vecinul Vasile sau unchiul Ion. Dacă vreți să vă vedeți copiii fericiți în căsnicie, oferiți-le un model bun de căsnicie. Ei nu din cărți vor învăța, ci după modelul adulților din jur. În al doilea rând, am eșuat pentru că eu mi-am dorit în primul rând un tată pentru copiii mei și apoi un soț pentru mine. Dacă vă doriți un partener pentru că îndeplinește diverse condiții, în loc să-l doriți pentru că îl iubiți și-l vreți alături, nu va fi bine. Eu n-am vrut să greșesc ca mama, n-am vrut să aleg un bărbat care să plece și să-și lase copilașii săraci și crescuți cu greutate, am pus prea multă presiune pe mine, am vrut să repar și greșeala mamei, și să fac o alegere bună pentru mine. Așa cum eu m-aș fi simțit folosită să fiu aleasă ca potențială mamă și apoi ca soție, la fel s-au simțit și bărbații pe care eu îi vroiam pentru că vedeam în ei tații responsabili ai copiilor mei. De-asta multe căsnicii sunt mizerabile, pentru că soții se aleg după tipare, după zestre, după calcule, după interese. Am văzut în filmul acesta o întâlnire aranjată de către cei de la agenție, în care bărbatul vine cu fișa medicală completă și îi cere și femeii același lucru pentru că, susține el, nu poți să te căsătorești cu un om bolnav. Altul care spune, după prima întâlnire, că nu mai vrea s-o revadă pe respectiva femeie pentru că, la vârsta, ei sigur nu mai are ovule sănătoase. Văzând toate astea, îți dai seama cât de mult se poate greși. Mi-a plăcut mult o discuție între directoarea agenției și colaboratoarea ei. Era noapte și directoarea, Yan Fei, încă lucra. Colega ei o întreabă de ce stă așa târziu peste program, cui îi caută pereche. Îi ia tableta din mână și vede poza unei femei. Se uită pe profilul ei și spune: „Oh, asta e femeie 3G. Venit bun, educație bună, serviciu bun. Nici nu mai e foarte tânără. Ele ne dau mereu bătăi de cap, sunt cel mai greu de cuplat.” și Yang Fei îi răspunde: „Da, sunt cel mai greu de cuplat. Au bani, sunt elegante, bine crescute dar nu prea le mai vrea nimeni. Cei mai mulți dintre bărbați vor soții tinere.” iar colega îi zice: „Dar nu-i așa că-i incorect? Bărbații cu profilul ca al ei, maturi, bogați, eleganți, sunt cei mai ceruți, au cel mai mare succes și femeile cu profil ca al ei, nu au succes.” Yang îi răspunde: „Da, e incorect. Dar bărbații maturi, bogați și eleganți vor trupuri tinere, femei de 25 de ani, nu ca ea. Nimeni nu are nevoie de o găină care nu mai poate face ouă.” Mi-a plăcut maxim conversația asta pentru că e foarte adevărată. Bărbații vor soții tinere și sănătoase pentru că femeile sunt cele care poartă sarcina, ele nasc și nimeni nu vrea să-și plaseze materialul genetic într-o femeie care nu mai prezintă garanții de fertilitate și sănătate. Nu-i pasă bărbatului că ai 3 facultăți dacă ai 100 de probleme de sănătate și faci avort spontan, când el își dorește o familie. Dacă încerc să spun cuiva asta, îmi zice că sunt prea crudă, că nu țin partea femeilor, etc. Nu sunt crudă, sunt realistă. Eu, la 38 de ani, am renunțat complet la speranța de a mă căsători, de a avea o familie, tocmai pentru că nu vreau să fiu ridicolă. Sunt atâtea tinere frumoase și proaspete cu care bărbații de 38 de ani se pot căsători! Nu mă vor alege pe mine. Mă uit în jurul meu, sunt mii, sunt fragede, sunt drăguțe, sunt la începutul vieții. Cu ele se fac căsniciile și se cresc bine copiii. Vă gândiți acum că poate îmi pare rău. Nu. Nu-mi pare rău. Pentru că știu câte căsnicii eșuate și nefericite sunt, tocmai pentru că femeile au fost alese pentru zestre/ tinerețe/ fertilitate. După zeci de ani și-au dat seama că au fost alese ca uter ambulant și și-au irosit ani din viață lângă un bărbat care doar a vrut să dea bine la întruniri de familie, să fie și el om însurat și cap de familie și să nu mai dea bani la prostituate. Atât de puține căsnicii fericite știu, încât cred că soții fericiți sunt binecuvântați.

Tot văzând filmul ăsta am mai înțeles ceva: nu îți căuta partener ca să umpli un gol, ca să vindeci ceva sau ca să mulțumești pe alții. Nu spune nimeni asta explicit în film dar deduci din întâlnirile lor și din modul cum își prezintă cauza la agenție. Unul vrea să se însoare ca să le ducă noră părinților, alta vrea să se mărite pentru că are nunta peste 3 luni fostul ei iubit și vrea să se căsătorească ea înaintea lui, altul ca să fie mulțumiți prietenii lui că are și el pe cineva. Văzându-i, te gândești cât facem sub presiune sau din inerție și cât facem pentru că așa simțim. Eu, de un an, de când m-am mutat singură, am avut unele momente în care am regretat enorm că nu am partener. Pentru că nu vroiam să mai fiu singură. Îmi doream un bărbat ca să umple un gol. Iar dacă el ar fi plecat sau ar fi murit, cum ar fi fost? Aș fi rămas iar singură și aș fi intrat în depresie. Deci problema mea nu e că nu am partener, ci că nu pot gestiona singurătatea. Eu trebuie să mă concentrez pe asta, nu pe a întâlni un om care să umple un gol. Faptul că nu am o familie nu mai trebuie să mă îngrijoreze. Timpul nu se poate întoarce ca să facem ce nu am făcut. Dar chiar dacă nu mai pot face o căsnicie ca la carte, chiar dacă nu mai am 25 de ani, ca să mă aleagă cineva pentru ovule, asta nu îmi reduce valoarea umană, am tot dreptul să mă bucur de viața mea și dacă nu mai ești eligibilă pentru a fi dusă noră cuiva, nu înseamnă că nu ești eligibilă să fii îndrăgită, iubită. La 25 de ani poți fi cerută de nevastă pentru a întemeia o familie dar nu există o limită de vârstă până la care să poți fi apreciată de un bărbat cu care să mergi la teatru, să te plimbi într-un parc, să gătești ceva împreună cu el sau să faceți dragoste. Nu trăim doar ca să facem familii. Și nu aveți de ce să vă jenați pentru că îmbătrâniți și nu mai puteți fi considerate…găini care să facă ouă. Meritați să fiți considerate găini? Nu. Femeile au fost învățate prea mult că sunt obiecte. Valoroase doar dacă sunt frumoase, doar dacă sunt fertile, doar dacă sunt trofeu prețios la brațul unui bărbat. Mai trăiți și pentru voi, nu doar ca să primiți confirmare de la alții! O femeie nu e accesoriu. Nu v-ați născut ca să fiți soții și mame, ci ca să fiți fericite. Orice om are viața de la Dumnezeu ca să fie fericit, indiferent de circumstanțe, indiferent dacă ajunge soț și părinte sau nu.

Am mai observat ceva, aprops de prospețimea tinerelor. Când aveam 20 de ani, o grămadă de bărbați încercau să mă agațe și mă considerau foarte frumoasă. Eram tânără și destul de naivă. Nu știam multe lucruri pentru că trăisem doar 20 de ani. Acei bărbați mă vroiau tocmai pentru prospețimea și naivitatea mea. La 38 de ani nu mai gândesc ca la 20, înțeleg ce fel de om am în față, ce vrea de la mine și câți bani face. De-asta bărbații evită femeile de 40 de ani, nu pentru că sunt trecute. Preferă ei să le jignească și să spună că sunt bătrâne și trecute, dar o femeie de 40 de ani n-ar mai ieși cu oricine. Pentru că știe să facă diferența. Nu mai arăt ca la 20 de ani, dar în mine lucrurile sunt mult mai așezate ca atunci, pot fi o parteneră de conversație și de intimitate fizică mult mai bună ca la 20 de ani. Dar fiecare alege după cât știe că poate duce și mulți vor fete de 20 de ani pentru că undeva la nivelul ăla e și mintea lor. Pe mine nu mă mai impresionezi cu glume ca din Times New Roman. De-asta o femeie de 40 de ani, singură, e jignită și ridiculizată pe nedrept. Pentru că nici nu s-a lăsat dusă de val să fie neapărat soțioară și mămică, ca să fie mami și tati mulțumiți, și nici n-o mai duci în pat cu 3 glume de liceean. Dacă aș fi undeva, în afara mea, acum aș putea spune că îmi place cel mai mult de Alexandra. La 38 de ani.

Mi-a mai plăcut maxim o fază din filmul taiwanezilor. Apare un client foarte nemulțumit la agenție și-i spune unei angajate: „Doamnă, toate femeile pe care mi le-ați prezentat, au fost o mare dezamăgire. Doar îmi pierdeți timpul. Eu v-am zis că vreau o femeie care nu a mai avut vreodată iubit, care are o frumusețe naturală și e prototip de soție și mamă devotată iar dumneavoastră mi-ați prezentat doar contabile, profesoare și infirmiere șleampete și plictisitoare. Nici n-am avut ce vorbi cu ele! Nu așa ceva v-am cerut!” Aude directoarea discuția, ia tableta cu baza de date și vine la el zicându-i: „Cred că știu eu ce căutați, domnule. Acestea vă plac?” și îi arată doar siliconate, botoxate, dive de instagram. El, entuziast: „Da, doamnă, așa ceva caut, vai, sunt minunate! Se vede că sunteți directoare, înțelegeți nevoile clientului.” După ce pleacă tipul, angajata se arată nedumerită și spune: „El a zis că vrea frumuseți naturale, astea sunt toate operate și tunate de nu le mai recunoaște nici maică-sa când ajung acasă!” iar directoarea îi răspunde: „Se vede că nu știi prea multe despre bărbați. Bărbații nu văd femeile așa cum le vedem noi. Pentru un bărbat, frumusețea e naturală și urâțenia e nenaturală. Un bărbat nu poate face diferența între un chip natural, unul cu puțin machiaj și altul foarte machiat. El vede frumusețea și atât.” E una dintre cele mai adevărate chestii și dacă aș fi avut o fată, ar fi fost unul dintre aspectele pe care sigur i le-aș fi spus despre bărbați. Ce să vă mai zic? Îmi place filmul ăsta de nu mai pot.

În final, încă un aspect. Vă rog, acceptați-vă vârsta, dacă nu vreți să fiți penibili și vulnerabili. Eu, la 38 de ani, am renunțat complet la gândul căsătoriei și al întemeierii unei familii tocmai ca să nu fiu penibilă. Femeile care tot umblă prin baruri sau pe la matrimoniale când deja le-a trecut vremea, sperând că se vor mărita, sunt de compătimit. Eu știu că aș întâlni doar un bărbat care m-ar vrea pentru o aventură, o prietenie sau ca să-i alin bătrânețile. Mi-au rămas doar divorțații și cavalerii tomnatici care oricum nu mai au energie și entuziasm pentru a avea familie. Aș fi nr. 1 la ridicol dacă m-aș mai imagina mireasă. Oricum nu mi-am dorit vreodată să fac nuntă, dar mi-am dorit să am o familie cu un om decent care nici el n-ar fi vrut nuntă. E foarte important să înțelegem unde ne situăm și ce putem face din acest punct. Nu cai verzi pe pereți. Dacă accepți faptul că deja ești prea matură ca să te mai măriți, nu suferi, ci curmi o suferință și o atitudine care te aruncau în ridicol. Am cunoscut odată o femeie care, la 52 de ani, tot spunea cu un aer de adolescentă că ea se va mărita, sigur se va mărita cu un bărbat frumos și tânăr iar noi tăceam jenați și ne uitam la ea ca la o pacientă de la spitalul 9. Undeva, în mintea ta, e logic să ai niște vise. Toți avem fantezii. Eu mă voi mai gândi uneori cum aș pune masa pentru soțul meu și cei 5 copii ai noștri, cum ar veni copiii de la școală, cum ne-am juca, cum am merge în excursii. Dar sunt conștientă de faptul că va rămâne un vis. Dacă vreau să pun mulți copii la masă, voi voluntaria la un orfelinat. Dar măcar pot face diferența între fantezie și realitate. Plus de asta, doamna de 52 de ani care se visa măritată, nu se căsătorise vreodată, ea doar idealiza căsnicia, de aceea și zicea visătoare că se va căsători cu un tânăr frumos. Dacă le spălați creierele fetelor cu povești despre prințese din turn și prinți salvatori, să nu vă mirați că vor avea așteptări complet nerealiste de la căsnicie iar asta le va face numai rău, fie că se vor căsători, fie că nu.

%d blogeri au apreciat: