It’s beginning to look a lot like…

Știți cum e pe la început de decembrie, când începi să auzi din toate direcțiile „Unde faci Revelionul?” Azi, la serviciu, am adus în discuție petrecerea de final de an a firmei pentru că eu mă ocup de rezervare dar directorul îmi propune lista de restaurante din care să alegem. Asta facem în fiecare an în iunie iar iunie este pe aproape. Tot azi am hotărât și unde fac eu sărbătorile de iarnă. Departe de casă. Nici anul trecut nu am putut face Revelionul acasă, deși mi-aș fi dorit, nici anul ăsta. Crăciunul din 2020 a fost un coșmar, de Revelion a trebuit să plec de acasă și mi-am zis că în 2021, clar, plec din București de sărbători. Ce s-a întâmplat mai exact? Cine stă în București, știe că am fost terorizați de petarde. Îngroziți. Am sunat la poliție, au ieșit vecinii să se certe cu cei care dădeau încontinuu cu petarde asurzitoare, au amenințat că-i bat dar degeaba, zi de zi, cam din 10 până în 31 decembrie, o teroare. În prima zi de Crăciun, primul Crăciun în casa mea, am crezut că mi se vor sparge geamurile de la zgomot, au fost momente în care am simțit că asurzesc. Îmi era frică între Crăciun și Revelion când ieșeam până la magazin sau să duc gunoiul. Nu vă pot descrie cum a fost. De Revelion, deși tot mi-aș fi dorit să stau acasă, am fost la serviciu pentru că într-o zonă cu clădiri de birouri nu dă nimeni cu petarde, e pustiu de sărbători. Se apropia miezul nopții și eu dădeam telefoane și mă plimbam printre scaune și birouri în sediul gol. Am ciocnit pahare de șampanie și mi-am făcut urări cu paznicul, ne uitam din balcon peste Dâmbovița cum luminau artificiile în tot Crângașiul și apoi am mâncat pești gătiți de soția lui și praline de la mine. Revelion la serviciu de frica decerebraților care dau cu petarde asurzitoare. Erau restricții de circulație până la ora 5.00 și am dormit pe canapea în recepție. Dar măcar am întâmpinat anul în liniște. Iar acasă, în noua mea casă, bradul gătit cu drag, mă aștepta în beznă. Ce să zic? Mulțumesc ordinarilor de polițiști care fac blatul cu bișnițarii de bombe și petarde și le permit să îngrozească un oraș o lună întreagă. Cât au plâns copiii mici ai vecinilor mei, cât s-au speriat câinii și pisicile, în ce hal mă durea stomacul când bubuiau bombele alea lângă bloc, prin ce mizerie am trecut, pentru că orașul ăsta este plin de nenorociți și lipsit de orice autoritate! De pe 1 ianuarie singura mea grijă a fost unde îmi rezerv să plec de sărbători? M-au speriat atât de tare încât nu am avut liniște până azi, când am făcut rezervarea.

De ani de zile am avut și eu un vis: să văd colindătorii din Bucovina. Eram topită de dragul lor când îi vedeam la tv, încă de prin anii ’90. Deci mi-am zis că anul ăsta clar merg la o pensiune unde să văd de sărbători urșii, babele și mascații. Și am tot căutat, am intrat pe diverse pagini cu recomandări de cazare, am întrebat și colegii dacă îmi pot recomanda ceva, mă tot gândeam cum ajung eu în decembrie tocmai în nord-estul țării, cu ce merg, câte mijloace de transport schimb, 1000 de gânduri aveam. Dar cum sunt eu balanță, cu mintea în 100 de locuri concomitent, nu mă hotărâsem nicicum. Plus că e vorba de două săptămâni în care aș fi plecată, și Crăciun și Revelion, și nu pot merge în orice catacombă pentru că e vorba de concediul meu. Cu două seri în urmă, înainte să mă culc, mi-am zis că trebuie să mă hotărăsc odată și să fac rezervarea pentru că deja vine iunie și încep să se ducă ofertele cele mai bune. Înainte să sting lumina, mi-a plăcut că era așa liniște în cameră și am vrut să mai stau un pic pe canapea, să-mi fac ordine în gânduri, cum facem poate fiecare dintre noi în momentele de calm total. În timp ce mă așezam, am avut un gând frust, genul ăla de idee imposibil de contrazis care apare de nicăieri: „Plec la Cluj.” Ieri am luat la rând toate casele de vacanță și pensiunile din Cluj, am văzut ce review-uri avea fiecare și azi am rezervat. Instant s-au evaporat din mintea mea mascații și urșii la care mă gândeam de 5 luni. În iunie am un circuit care cuprinde și Clujul, deci nu voi merge într-un loc total necunoscut dar ce mi-a venit, după 5 luni de plănuit cu Bucovina, nu-mi pot explica. Habar n-am unde voi petrece Revelionul, ce voi face singură într-un oraș unde nu știu pe cineva, voi și locui singură, deci scot din calcul statul în casă dar Doamne, simplul fapt că nu mă vor mai teroriza bombe și petarde, va face ca cele două săptămâni să fie mai bune ca în București, chiar de-aș face Revelionul și pe bordură, cu o sticlă de suc. Nu fac parte dintre cei care consideră Clujul polul civilizației românești, nici măcar nu am fost acolo încă, poate nici n-o să-mi placă, e un oraș ca oricare altul din țara asta, chiar nu știu ce mi-a venit de mi-am schimbat brusc opțiunea. Oricum, prețurile sunt incomparabile cu Bucovina, acolo e ceva de groază, Clujul chiar e decent la prețuri în perioada aia sau, cel puțin, așa mi s-a părut mie.

Tot am în minte vocea mamei care mereu spunea: „Iarna nu se pleacă la drum, că nu știi ce vreme se pune.” Având în vedere faptul că voi trece munții în decembrie, sper să și ajung. Ceea ce a cântărit enorm în alegerea mea, a fost faptul că pleacă autocarul de la 3 minute de blocul meu, de la autogară, și mă lasă în Cluj. Merg 10 ore dar nu cărăbănesc bagaje prin jumate de București. Călătoriile nu mă enervează dacă sunt lungi, ci dacă trebuie să schimb mijloace de transport. Când mă gândeam că merg la metrou, la autobuz, la aeroport, stau la check-in de mă ia damblaua, apoi iar autobuz sau metrou-gară-tren-microbuz, în miez de iarnă, mai că începeam să accept gândul că stau și în 2021 cu petardele neanderthalienilor. Habar n-am dacă o să ajung. Poate vine varianta 100 a coronavirusului și murim toți sau iar ne închid ăștia în case de nu mai văd nici parcul Izvor, da’ păi Cluj. Poate îmi trage țeapă proprietara și anulează rezervarea. Poate se pune nămetele de nu mai pleacă nici avion, nici autocar, nici tanc, nimic. Până în decembrie multe se pot schimba. Dar gândul că undeva, într-un loc decent din această țară, o căsuță dintr-o grădină cu brăduți mă așteaptă în decembrie, face să mă gândesc la sărbătorile de iarnă altfel decât mă gândeam până acum, când eram asemeni deținutului politic ce auzea pe coridor pașii gardianului care venea să-l bată. Când ziceam „Crăciun”, pe Vișinescu îl vedeam. Nu glumesc, m-au terorizat, altfel nici n-aș fi plecat, pentru că sunt genul de om care își petrece sărbătorile acasă. Mai bine de 2/3 din salariul meu pe o lună va merge în buzunarul unei clujence pentru că locuiesc într-un oraș unde anarhia și golănia sunt la ele acasă. Recunosc, n-am avut pe cine întreba dacă se dau bombe și la Cluj dar ceva îmi spune că totuși, nu voi fi în situația să suport ceea ce suportăm de câțiva ani în București. Și chiar dacă, printr-o minune, va fi liniște de sărbători anul ăsta la București, măcar voi avea un concediu în alt oraș, după ani de zile în care am făcut sărbătorile doar acasă.

Nu urăsc Bucureștiul, nu aș vrea să fiu greșit înțeleasă, e orașul care m-a adoptat, în care oamenii nu m-au judecat pentru că am venit din Mangalia, în care mi-am făcut cumva un rost și am o casă. Dar haosul, lipsa de respect dintre oameni și starea de anarhie pe care le simt aici de câțiva ani, m-au obosit enorm. Poate exagerez, poate am îmbătrânit, dar văd în București tot mai des pe stradă sau în mijloacele de transport niște figuri care mă sperie. Mă uit la acei oameni și mă gândesc că mă vor lua la bătaie. Jumate din decembrie voi fi plecată dar jumate va trebui să suport toată cerșetorimea infectă care batjocorește colindele românești și urlă zi de zi în metrou, cu găști, cu plozi, cu tot circul ambulant și deja nimeni nu-i mai dă afară. E ciudat ce spun, dar, oricâte aș suporta în restul anului, e tolerabil față de cum îmi vine să-i fac una cu pământul pe indivizii ăia. Pentru mine, decembrie a ajuns o teroare. Teroarea cerșetorilor împuțiți care urlă o lună colinde în metrou, teroarea petardelor, a aglomerației din trafic și din magazine, este un coșmar. Orașul ăsta s-a mocirlit în ultimul grad. De-asta am vrut să plec de sărbători și n-am avut liniște până azi pentru că mă gândeam că oriunde, oriunde aș vrea să fac Crăciunul dar nu aici. Suceava, Cluj, Sibiu, Oradea, Iași, orice dar nu jegul și haosul ăsta. Iar eu, din martie 2020, am aici o casă ce va sta goală încă un Revelion la rând.

%d blogeri au apreciat: