Era mai bine?

Am tot auzit în ultima vreme diverse păreri nostalgice despre perioada comunistă, despre Ceaușescu și, pentru că unii au uitat, alții au rea-voință iar alții sunt prea tineri ca să știe cum a fost, scriu acum despre viața în Comunism, așa cum am trăit-o eu, 7 ani, pentru că sunt născută în octombrie 1982, dar și ce mi-au povestit diverse persoane.

În primul rând, de ce susțin unii că era mai bine atunci? Pentru că erau tineri. Și pentru mine, la bătrânețe, amintirea lui 2021 va fi mai frumoasă și mai bună decât realitatea lui 2050 când voi fi bătrână, umilită cu o pensie de nimic, bolnavă și cu viața aproape terminată. Cum sunt în 2021? Tânără, frumoasă, am un salariu care îmi permite o viață decentă, starea sănătății îmi permite să fac sport, să călătoresc, pot crește profesional și spiritual. Așa erau în 1980 cei care acum au nostalgiile acelor ani. Erau tineri, frumoși și în putere. Acum doar se chinuie în timp ce pentru alții, viața e minunată. Pentru cei mai mulți dintre noi bătrânețea e boală, suferință, epuizare dar regimul politic în care trăim nu este vinovat pentru asta. Pe lângă cei care au de fapt nostalgia tinereții când zic că era bine, mai sunt și cei care au nostalgia vremurilor în care făceau rău deliberat semenilor doar ca să aibă avantaje. E bine oare să ai un trai îndestulat pentru că ai spus la Miliție că cineva e anti sistem și omul ăla a ajuns bătut, maltratat prin beciul secției? Unii așa au avut atunci bani, avantaje, făcând rău. Un om decent poate avea nostalgia unei perioade în care ajungeai torturat la Miliție pentru că aveai o părere contrară puterii? Voi ați fi trăit așa, v-ați fi „turnat” colegii, rudele, prietenii, i-ați fi vândut pentru bunăstarea voastră?

Ce înseamnă Comunism, explicat pe scurt? Trai la comun. Vă rog să vă documentați un pic despre ceea ce a însemnat colectivizarea. Să vă dau exemplul străbunicilor mei, părinții bunicii materne. Nu erau niște oameni bogați dar erau muncitori. Își lucrau singuri pământul, grădina, au crescut 7 copii, erau o familie de țărani gospodari și au prosperat. Când s-a făcut colectivizarea, le-au luat animalele din bătătură și le-au dus la colectiv. Munca lor. Îmi povestea bunica mea cum vedea ieșind pe poartă cei 3 cai și vacile pe care le aveau. Rodul muncii lor și a altor oameni din sat, pus la comun, folosit la comun cu toate putorile care nu fuseseră în stare să-și facă un rost, să aibă măcar o găină sau un porc. De leneși. Vouă v-ar conveni să vi se ia acum din casă ce aveți mai de preț și să fie folosit la comun cu unii care doar au stat cu cafele de 1 leu la marginea bordurii gură-cască toată ziua? Cum ar fi? Aveam în facultate un profesor, un domn în vârstă, ardelean, foarte elegant și amabil și ne povestea cum, la el în Ardeal, erau mulți oameni care fuseseră plecați la muncă în SUA, veniseră de acolo cu mulți bani și își făcuseră gospodării frumoase (pe munca lor grea și cinstită, atât de departe de casă, după un drum imens cu vaporul). Când s-a făcut colectivizarea și s-au văzut nevoiți să renunțe la agoniseala lor, la tot ceea ce posedau, ca să împartă cu putorile satului, s-au sinucis. Dacă faceți parte dintre cei care laudă comunismul, practic vă bucurați de moartea acelor oameni. Comunismul a vrut să niveleze tot și să dea în cap celor care au avut capacitatea să se ridice sau care au vrut să facă opoziție. Că am ajuns la dat în cap, cei care au făcut, ca mine, școala în acele vremuri, știu cât am fost de torturați în școală. Torturați fizic și psihic. Acum nicio învățătoare nu ar mai îndrăzni să facă ceea ce făcea învățătoarea mea, de exemplu, care ne dădea cu capul de tablă, de catedră, de bănci, ne bătea cu indicatorul pe fața palmei, peste falange, ne jignea în toate felurile și ne umilea când ieșeam la tablă iar astea erau practici tolerate la nivel național, trebuia să fim din copilărie învățați cu agresiunea, cu umilința, să fim mici și obedienți. V-ar conveni ca astea să fie metodele prin care copiii voștri să fie determinați să învețe? Rămân la capitolul agresiuni și vă amintesc, dacă ați apucat acele vremuri, că nimeni, dintre autorități, nu încerca măcar un pic să combată violența în familie. Mulți copii erau bătuți atroce de către părinți, unele soții erau maltratate de către soți și nimeni nu intervenea, era normalitate. Sau mai rău, femeile erau victime și când cereau ajutor. O rudă a mea s-a dus prin anii ’80 la Miliție să dea declarații despre cum o bătea soțul, când intentase divorț, și milițianul care se ocupa de caz, a încercat s-o violeze chiar în birou, s-a luptat cu el ca să scape. Uitați-vă cât ne luptăm și acum cu metehnele rămase de atunci, cu cât suntem în urma unor state civilizate în care violența în familie s-a redus mult. Putem face un mimim efort să nu uităm și să nu minimalizăm tot ceea ce am suferit atunci?

De ce au rămas totuși în prim plan amintirile frumoase și de ce fimele cu BD și emisiunile cu Florin Piersic ne amintesc de ceva idilic și frumos? Pentru că toată suferința asta și mizeria erau cosmetizate, la tv vedeai numai ceea ce trebuia să vezi, oameni muncitori, soții elegante și devotate, milițeini corecți, se trăia într-o minciună imensă. S-a ajuns până la a defila pe străzi în masă și a mulțumi conducătorului iubit, când noi dârdâiam iarna în case și ni se oprea curentul iar la alimentara găseai doar grisine și niște chipsuri râncede numite creveți (la mine la Mangalia așa era, văd ca acum rafturile pline doar cu grisine și așa-zișii creveți). V-ar plăcea acum să stați la coadă pentru 1 kg de carne? Să mergeți cu scăunelul de la 4 dimineața, la coadă, pentru un litru de lapte? Să luați mâncare pe cartelă?

Foto: rfi.ro

Dacă nu v-ar plăcea, de ce aveți vreo secundă în care să vă gândiți că atunci era bine? Știți ce fel de oameni regretă comunismul? Cei cu stofă de turnător, de arivist, de lipitoare infectă care vrea să trăiască doar făcând rău și care nu suportă gândul că alții sunt mai buni și se pot ridica. Și acum sunt leneși ordinari, care stau cu cafeluța de 1 leu la marginea bordurii toată ziua, dar ar vrea casă și mașină ca ale celor care muncesc din greu, le-ar plăcea un comunism ca să fie iar băgați cu forța în casele celor prosperi. Se uită la ce au oamenii educați și muncitori și speră la ziua când vom fi nivelați toți, ca să nu se mai vadă că ei sunt niște leneși și alții sunt capabili.

Poate acum vă gândiți (așa cum mi s-a mai spus): „Ești născută în ’82, ai apucat anii ăia grei dar în anii ’70 era bine.” Simplul fapt că un sistem politic a adus oamenii în postura să se calce în picioare la cozi pentru mâncare, să stea în beznă și frig, să fie duși cu forța la defilări grandomane, arată că e un sistem greșit și falimentar. Acum românii sunt atât de inculți și de căzuți moral nu doar pentru că de 31 de ani trăim într-o anarhie și o debandadă de nedescris, ci pentru că bazele s-au pus atunci, în comunism, cu violență, cenzură, frică, corupție, spălare pe creier, foame. Când aveam 5 ani, era să mor strivită la coadă la pește. Ce ironie, să mori la coadă la pește într-un oraș de la malul mării. M-au scos oamenii leșinată și m-au stropit cu apă ca să-mi revin. Puhoiul de oameni mă îndepărtase de mama și mă prinsese între corpurile lor și vitrină, care a și crăpat sub presiunea noastră, îmi amintesc ca acum galantarul slab luminat și aproape gol, țipetele din jurul meu, corpurile celor care mă strângeau tot mai tare, sticla crăpând și apoi s-a rupt filmul. Momentele alea, în care era să ne omorâm unii pe alții pentru mâncare, au pus bazele urii cu care azi ne înjurăm în trafic, ne înjurăm pe stradă, ne înjurăm pe facebook în comentarii, erupem ură și frustrare pentru că semințele s-au plantat atunci și roadele se culeg acum. Să aduci o țară întreagă în situația unei haite flămânde, se poate vindeca ușor?

Altă aberație despre comunism este: „Toată lumea avea serviciu. Te luau de pe stradă și îți dădeau serviciu.” Și ce serviciu îți dădeau? Director? Degustător de icre negre? Niște locuri de muncă mizerabile și prost plătite. Erai al sistemului. Acum cine te oprește să lucrezi? Te oprește cineva? Nimic nu te împiedică acum să te dezvolți profesional cât te duce mintea. De la a vinde prăjituri de casă sau a fi menajeră la 3 vile, până la a fi manager la multinațională sau medic cu cabinet particular, poți face orice, voință să ai. Ah, dar stai, e mai bine să fii un redus mintal adunat de pe stradă și dus de alții la serviciu. De ce să pui mâna să înveți și să ai un plan de carieră? Nu mai bine stai pe stradă și te adună comuniștii să te ducă la serviciu? Vă plângeți că acum sunteți sclavii străinilor? Știți cât se muncea în România în Comunism, pe nimic, și produsele se exportau? Bunica mea, de exemplu, și multe alte femei din generația ei, la Mangalia, tricotau pulovere. Sute de pulovere, colorate și frumoase. Aveau normă, tricota bunica mea și noaptea, cu lanterna agățată de gât, când se oprea curentul, ca să-și facă norma, să nu fie penalizată. Câștigau câțiva bănuți pe fiecare pulovăr și toată acea marfă se exporta spre Occident. Se făceau bani frumoși. Ce vedeam din ei, oamenii simpli? Nu eram sclavii străinilor, eram sclavii alor noștri. Dar la tv vedeați că Ceaușescu e bun și ați rămas cu asta în minte. Manipulare. Ceaușescu, într-adevăr, era patriot, spre deosebire de ordinarii care l-au omorât și care au tocat apoi mărunt țara asta, dar la lipsa de educație pe care a avut-o, cu ce l-a ajutat patriotismul și cu ce ne-a ajutat și pe noi?

Altă prostie uriașă, cea cu achitarea datoriei externe. Doar o vânzătoare de semințe și un muncitor necalificat care sapă șanțuri pot crede că faci un bine țării tale dacă pui pielea oamenilor pe băț și achiți datoria externă. E un dezastru, din punct de vedere economic, să achiți până la ultimul ban, obilgat-forțat, datoria externă. Întrebați orice economist și vă va explica. Dar dacă ai tărâțe în loc de creier, o ții langa că a achitat Ceaușescu datoria externă și vai, ce bun era. Toată lumea se pricepe acum la orice. Vânzătoare de semințe știe cum se achită datoriile externe, muncitorul necalificat care sapă șanțuri se pricepe la vaccinuri, toată lumea e expertă în orice. Și regretă comunismul.

Unul dintre motivele pentru care se regretă Comunismul este haosul în care am intrat după Revoluție. No man’s land. Bișnițari, tunuri, mineriade, prostituție, o clică de ordinari care a ajuns la putere și a făcut numai rău. Totuși, nu uitați, la comuniști aici mureai iar dacă nu îți convenea și te revoltai, ajungeai și cu oasele rupte pe la Miliție. După Revoluție, free, frate! Și-au luat unii bagajul și acum sunt medici sau profesori universitari în America. Libertatea. După sănătate, bunul cel mai de preț al omului. Asta am recâștigat. V-ar plăcea să nu mai puteți ieși nici până la bulgari, să trăiți ca la Kim Jong Un? Da, au fost și lucruri care sunt bune comparativ cu batjocura de acum, nu pentru că ar fi fost neapărat bune atunci, ci normale. Eu locuiesc într-un bloc făcut în 1971. E bloc de cărămidă, e rezistent, nu avem mucegai, e bine construit. Ceea ce se construiește acum, nu va apuca să fie achitat în 30 de ani de credit și praf se va face. Blocurile astea făcute la normă, cum răsar prin tot Bucureștiul, ca ciupercile după ploaie. Am vorbit cu meseriași care au lucrat la blocuri de-astea și mi-au zis să nu iau așa ceva, că sunt niște țepe uriașe. Electricianul care mi-a schimbat în toamnă tabloul de curent mi-a spus că dezvoltatorii iau la blocurile noi materiale atât de ieftine la rețeaua electrică, încât în 10-15 ani le vor lua oamenilor apartamentele foc, așa cum s-a întâmplat deja în apartamentul acela care a ars integral pe la Pallady și a rămas omul și cu credit, și pe drumuri. Nu era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, nici pe departe, dar e trist să vezi cum o țară cu atâta potențial ajunge să construiască blocuri care sunt praf, comparativ cu cele din ’70. Asta e groaznic și trebuie să ne pună pe gânduri, nu să fim nostalgici ca niște securiști cocliți. Că tot am ajuns la construcții, un alt aspect: obsesia că Ceaușescu a făcut blocuri și a civilizat oamenii. Uitați-vă la blocurile comuniste din București, la cele din Constanța, din Sibiu sau din Iași. Sunt la fel. Casele dobrogene diferă de cele din Ardeal sau din Moldova iar casele dintr-un sat diferă între ele în funcție de imaginația, gusturile și posibilităție financiare ale proprietarului. Au personalitate. Blocurile nu au personalitate. Comuniștii au scos oamenii din locurile lor cu personalitate proprie și i-au îngrămădit în niște cutii de beton. În fabrici și uzine și în blocuri fără personalitate. De-asta am ajuns acum să ne arate lumea cu degetul, țară de cocalari, de manelari, de țațe, pentru că odată ce ți-ai pierdut personalitatea și ai fost constant spălat pe creier, poți umple cu ceva bun golul care rămâne când dispare cel care te spăla pe creier? Înregimentați, îmbrăcați în uniforme, nivelați și obedienți. Oamenii au devenit proprietatea sistemului, agoniseala lor a revenit sistemului, din simplul motiv că unii nu au acceptat faptul că semeni de-ai lor pot prospera oricât, în vreme ce ei se uitau după vrăbii toată ziua și sprijineau garduri. Da, erau și moșieri sau boieri care se purtau urât cu țăranii, oameni răi vor fi mereu pe lume, dar asta nu scuză să omori intelectuali, să iei cu forța agoniseala gospodarilor și să defilezi cu o analfabetă cadorisită cu titluri academice. Dacă e un lucru pe care chiar nu vi-l doresc, este să nu apucați ziua în care putorile și incapabilii să se revolte și să vrea ce e al vostru, ca să fie ei mulțumiți că e „egalitate” pe lume.

%d blogeri au apreciat: