Evenimente de weekend

După de-alea nasoale, să mai vin și cu de-astea bune. Dacă sunteți din București (sau puteți ajunge zilele astea aici), vă recomand 3 evenimente la care puteți merge, două pe bune și unul la oha. Eu am fost deja la unul dintre ele, cel la oha, și dacă vreți să vedeți cum e să vă sângereze ochii, puteți să vă duceți și voi.

Să vă zic despre ce este vorba la fiecare dintre ele. Primul (pe bune) este: Expo Cristal la muzeul de Geologie.

Foto: facebook, Muzeul Național de Geologie

Tot weekendul veți putea cumpăra cristale și bijuterii de la expozanții din curtea muzeului. Intrarea e 5 lei, programul 10-18. Eu mi-am cumpărat de mult, de la o expoziție asemănătoare, o frumusețe de pandantiv din malachit. E piatra mea preferată. Dacă tot ajungeți acolo, vă sfătuiesc să vizitați și muzeul, e unul dintre cele mai interesante din câte am vizitat. Am și povestit despre el. Deci, cine dorește, cine poftește bijuterii sau obiecte decorative din pietre semiprețioase și diverse roci, merge la muzeul de Geologie, în zona Pieței Victoriei, lângă parcul Kiseleff. Au și dinozauri în grădină. Bonus.

Cel de-al doilea pe bune este un show de improvizație al preferaților mei, Backstage Boys. Când și unde? Mâine, 12 iunie, ora 19:30 la Artist Cafe (in sediul Diverta Lipscani). Nu e o sumă fixă ca la bilete, dar se face o donație la ieșire. Și mai dați ceva bănuți și pe consumație, că nu vă vor lăsa oamenii ăia să stați la masă în cafeneaua lor ca în sala de teatru. Îi recomand pe aceși băieți pentru că îi știu, nu sunt deplasați, nu sunt vulgari și fac umor de calitate. Am mai scris despre ei în 2020. Nu știu sigur dacă ajung și eu la spectacol, dar aș vrea să merg pentru că mereu m-am amuzat cu ei. Îmi amintesc, de prin 2019, o scenă dintr-un spectacol al lor, Ștefan și Vlad erau DJ la un post de radio pirat și făceau o panaramă de emisiune, a intrat în direct un ascultător drogat (Iulian) și erau atât de amuzanți, că nu mai puteam respira de râs.

Și acum evenimentul la oha. Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi la așa ceva. Am văzut pe fb un anunț că la palatul Noblesse va fi în acest weekend un eveniment numit Fusion Arts. Nu mai auzisem de Fusion Arts și de palatul Noblesse. Am căutat pe net palatul, am văzut că e aproape de Piața Rosetti. Am găsit și poze și mi-am dat seama că acolo e kitsch-ul la el acasă. Azi, după serviciu, pe frumoasa ploaie, pâș-pâș cu umbrela printre băltoace, m-am dus la palat. Mi-au făcut ochii infarct. Nu pot să cred că cineva și-a putut bate joc în halul ăsta de o casă boierească din 1881. Zici că un proprietar chinez de magazin din Dragon sau un bulibașă din Strehaia a cumpărat palatul și l-a aranjat după gustul lui. Perdelele de la ferestre sunt ca la palatele alea cu turnulețe, în care le vezi pe reginele magiei albe dând interviuri. E un amestec de stiluri, de culori, de materiale care te lasă perplex. Au plasme de diagonală mare puse în rame înflorate, vopsite cu auriu și atârnă din ele cablurile până la prize. La toaletă, policandru imens cu sute de cristale atârnate pe fire și agățată de el eticheta, ca să se vadă desingnerul și prețul. (sau poate era de vânzare, cine știe…). Să vedeți pictura de pe tavan, chiar vă fac ochii infarct. Despre expoziție ce să vă zic? Când vezi niște lucrări de artă într-un asemena loc, parcă nimic nu-ți mai trebuie. Unele lucrări erau slabe (clădiri strâmbe, personaje hardcore, stil prost, amator), altele (câteva) erau bune. Nu știam cum să plec mai repede. Dar are palatul niște descrieri pe net și niște articole despre el, oh, mamă, zici că e Versailles. Așa e când totul e un haos și pentru că educația e praf, nimeni nu mai poate face diferența între calitate și prost-gust. Dacă ceva strălucește și e cu marmură și catifea, gata, toată lumea zice că e fantastic. Am mai scris pe blog dar pentru cei care citesc doar acest articol, o spun din nou: am absolvit Liceul de Artă, înțeleg diferența între prost-gust și calitate când e vorba despre design și lucrări de artă. Dar nici nu-i nevoie să ai ochiul format, și bunică-mea ar fi râs când le-ar fi văzut plasmele în rame aurite și apărătorile de prize din plastic auriu de piața Berceni. Trist. Dar, la ce a ajuns Bucureștiul, nimic nu-i de mirare. Dacă găsești snobi care să se dea în vânt după palatul tău, ce mai contează că e e sediul central al kitsch-ului? Asta e, face fiecare ce poate. Bunul Dumnezeu știe ce designeri or fi angajat proprietarii să le aranjeze palatul. Vila este într-o zonă destul de dubioasă, cu clădiri vechi, neconsolidate, deteriorate, dar peisajul de afară, trecerea timpului peste clădiri, arată mai artistic decât ce-i în biata clădire restaurată. Afară era frumos. Și ploua și ploua și toată vegetația era așa verde și frumoasă și grea de apă. Minunată ploaia de azi. Îmi place ploaia, îmi asum, vă rog să nu mă puneți la acatist. Știu că toată lumea urăște ploaia zilele astea.

Mă apropii de finalul articolului și mi-am dat seama că am recomandat evenimente cu public. După un an jumate în care toți am existat la cota de avarie. Peste tot s-a umplut brusc de oameni, transportul în comun este iarăși plin, se face reclamă la spectacole de teatru cu public, eu sunt cobe și zic să vă bucurați din plin de toate până prin octombrie când ne lovește valul 4 și iar o să vedeți statistici de plâns și cum umblă salvarea toată ziua cu mascotele Michelin și coronavirusații. Eu am avut coronavirus, în aprilie, v-am povestit de acea oră cu febră și dureri de corp apărute brusc. După două zile în care nu am mai avut nimic, am rămas timp de o săptămână fără simțul gustului și al mirosului și încă două săptămâni doar fără gust. Am fost convinsă că-l voi face. După un an în care am tot sperat să-l iau, s-a lipit și de mine și am scăpat de o grijă. Fizic n-a fost mare problemă, n-am zăcut, n-am simțit nicio oboseală, nicio durere, dar psihic a fost dărâmător (pentru că e foarte stresant să ai boala care a declanșat o pandemie, nu pentru că ar fi virusul rău). Dar despre asta probabil că vă voi povesti altă dată. Până pe 22, când se vor face două luni de la ultimele simptome, și încă sunt în perioada critică în care pot face accident vascular, pareze și toată suita de dubioșenii asociată acestui virus, nu mă pot considera un om relaxat. E un stres dus ca picătura chinezească, zi de zi. De-asta m-a și luat alaltăieri mama groazei, de nu mai știam de capul meu, pentru că ultimul lucru pe care psihicul meu l-ar putea suporta, ar fi să văd pe cineva zbătându-se pe sub metrou. Nu doresc cuiva să aibă un an cum e 2021 pentru mine. Și totuși fac tot posibilul să mă adun, mă bucur că am aflat de aceste evenimente, mă vor relaxa, îmi vor ridica moralul apoi voi merge la altele și altele. Toți suntem niște surferi. Ne ținem echilibrul cum putem peste valurile noastre de probleme și tristeți. Nimeni nu are o viață perfectă.

%d blogeri au apreciat: