Excursie în Ardeal, ziua 1

Ce am făcut eu în minivacanța de Rusalii? Un circuit intern de 3 zile care a cuprins câteva obiective turistice din zona de NV.

La finalul săptămânii trecute, mă uitam cu speranță pe prognoza meteo din NV și mă bucuram că mă aștepta vreme bună. Sâmbătă urma să mă trezesc tot la 4:00, ca de obicei la excursii, ca să fiu la 5:30 la Eroilor la autocar. M-am trezit la 2:30, pentru că era gălăgie pe scara blocului și nici că am mai adormit. La 4:00 am deschis fereastra. Ploaie torențială. Nicio șansă să merg cu metroul. În atmosfera mega depresivă de beznă, liniște și ploaie interminabilă, ca la sfârșitul lumii, la 5:10 urcam în taxi. Până am ajuns la Eroilor, s-a luminat de ziuă. S-a adunat toată lumea ușor, ușor, în special vârstnici, cum vezi deseori în aceste circuite turistice, și am pornit spre mănăstirea Cozia. Eram 39 de turiști. Spre deosebire de ghidul din excursia de anul trecut, un tupeist sudist tipic, acum am avut o rătăcită de ghidă care cred că se întreba și ea ce căuta acolo și care ne-a tratat ca pe niște copii râzgâiați ce merită puși la punct. Dar acest aspect nu a stricat frumusețea excursiei. După ce am trecut de București, nu mai ploua, a apărut și soarele, am reușit și eu să adorm ca să recuperez un pic din noaptea pierdută.

La Cozia era cald, plăcut, mare agitație în zona mănăstirii, eu nu sunt prea pasionată de subiecte religioase și nu ard de nerăbdare să văd mănăstiri. Dar am avut în grup habotnicele de serviciu care au sărit să cumpere lumânări, să dea acatiste, își puseseră baticuri, etc, etc. Mi-a plăcut că era foarte curat acolo, am vizitat și un mic muzeu cu icoane foarte vechi, am stat la fereastră pe malul Oltului, chiar era un peisaj interesant.

După Cozia, am pornit spre Cluj. Am mers noi ce am mers pe lângă Olt, mai moțăiam, mă mai trezeam și dintr-o dată am văzut o casă cu „ochi” pe acoperiș. Mi-am zis „Sibiiiu!” Era comuna Boița și am fost uimită să văd ce mult mă bucuram că ne apropiem de Sibiu, mi-a rămas la suflet orașul ăla. L-am văzut acum de la distanță și atât de elegant se vedeau clădirile emblematice ale orașului, totul așa de pitoresc și plin de soare! Abia aștept să mai merg la Sibiu. Pe măsură ce mergeam spre Cluj, peisajele erau tot mai frumoase. Totul atât de verde, atât de curat, sătucuri ordonate, cu turlele elegante ale bisericilor evanghelice, cu căpițe de fân și tot soarele care lumina abundent toate frumusețile astea. Mi-a atras atenția orașul Aiud, are tot felul de stiluri arhitectonice, este colorat, frumos, mi-ar fi plăcut să-l vizitez. Evident că ghida nu s-a stresat să ne zică ceva despre cetatea Aiudului. Singura ei grijă era să ne spună câte fabrici și uzine au făcut comuniștii și cum ne-au falimentat cei care au venit la putere după ei. Și, la fel ca ghidul de anul trecut, avea o obsesie cu romii, îi jignea în toate felurile, o acompaniau diverși indivizi din autocar și sper ca agenția să-și ia într-o zi o reclamație la CNCD pentru asta. Nu pentru că aș fi eu mare prietenă cu romii, ci pentru că nu mi se pare corect ca, în concediu, când vreau să mă relaxez, să aud valuri de ură. Chiar nu am chef să aud într-o plimbare prin țară, în zilele mele libere, că unii ar vrea să învie Antonescu.

Următoarea noastră oprire a fost la salina Turda. Tot restul vieții mele îmi va părea rău de cei 60 de lei pe care i-am dat pe bilet acolo. Un loc atât de anost și de lugubru nu mai văzusem. Pe jos este numai sare bătătorită, lucioasă și ondulată, ceea ce face mersul dificil, cu pericol de alunecare. Lumina e slabă, mirosul de aer închis, treptele (foarte multe) sunt înguste și ai senzația la fiecare dintre ele că vei cădea drept în cap, chiar am văzut o fată căzând pe trepte și o culegeau rudele de pe jos. Experiența a fost cu atât mai neplăcută pentru mine, având disconfort în spații închise și, pe măsură ce ne îndepărtam de ieșire, simțeam că încep să hiperventilez. Nu știu cu ce părere au rămas alții dar eu rar am văzut loc mai creepy. Știu că sunt ridicolă că spun asta, dar în salină mi-a plăcut doar ghidul. Nu știu dacă avea un chip frumos, pentru că avea masca până la ochi, dar eleganța, răbdarea, dicția impecabilă și bunătatea cu care vorbea, îl făceau atrăgător. Avea accent de-ăla kinky, de vorbitor de maghiară, ne zicea că instalația veche de scos sare avea doi roți (ha!haaa!). Nu știu de ce a rămas blocat câteva secunde când i-am zis că are un accent frumos, apoi mi-a mulțumit foarte cuviincios. În timp ce vizitam salina, de afară se auzeau mari bubuituri. Când am ieșit la suprafață, ploua torențial. Am stat adăpostiți vreo 5 minute apoi, după ploaie, am mers cu încă două femei la un fast food de alături și am mâncat ca niște lupi, după ore întregi de drum. Deja grupul se împrăștiase, unii la autocar, unii la fast fooduri și tarabe, alții zăboveau în salină. Ne-am adunat la ora 16:00 și am pornit spre Cluj. Ne lăuda ghida orașul, că e curat, că Boc e primar gospodar dar, oh, Doamne, de câte ori nu am auzit asta de câțiva ani încoace? Zici că Boc e trimisul lui Dumnezeu și că nu mai există pe lume primar ca el. Mi-a plăcut foarte mult cum se vede Clujul când cobori spre el, e o imagine tare frumoasă a întregului oraș. Am făcut un tur al centrului cu autocarul, apoi am coborât la un tur pietonal și încă o oră am avut program liber, timp în care eu m-am plimbat prin oraș. Era foarte cald în Cluj, oamenii în maiouri, tricouri și noi, cum plecaserăm din București pe potopul ăla. Unii dintre noi văzusem prognoza și aveam tricouri, sandale, eu mă îmbrăcasem mai subțire, chiar dacă dârdâisem în București, dar știam că voi merge doar la căldură. Unii dintre colegii de drum au murit 3 zile în ghete, adidași, geci și mă întreb cum poate să plece cineva la drum fără să vadă cum va fi vremea în locurile pe care le va vizita.

Ce părere am avut despre Mecca civilizației românești? Un oraș ca oricare altul. E curat, într-adevăr, dar mai sunt multe orașe curate în România. Oamenii sunt politicoși dar au o politețe rece și un aer constant preocupat de parcă ar fi 7 dimineața și ar merge spre serviciu. Clujeanul are preocuparea în genă, se pare. Nimeni nu mi-a zâmbit, așa cum îmi zâmbeau sibienii, de nu înțelegeam ce o fi așa de frumos la mine. E un oraș care doar beneficiază de o campanie susținută de PR, după părerea mea. Avioanele treceau foarte jos, chiar în zona centrală, le vedeam detaliile și le auzeam bâzâitul motoarelor deasupra noastră. E ciudat. Ceea ce m-a surprins a fost senzația pe care o aveam, mergând pe stradă, că eram la Constanța. Poate arhitectura, poate dimensiunea bulevardelor, poate energia orașului, dar mă simțeam ca în Constanța. Amândouă niște orașe de fiță. În Constanța am făcut liceul, am stat 4 ani acolo dar nici măcar o zi nu m-am simțit adoptată de oraș. Spre deosebire de București, căruia am simțit că-i aparțin din prima zi, când am coborât din tren ca să dau admiterea la facultate, Constanța nu m-a primit niciodată. La fel e și Clujul. Fiecare dintre noi e compatibil sau nu cu energia unui loc. Dar stai, că mă duc de sărbători două săptămâni în Cluj, pentru că am vrut să rezerv cât mai departe de petardele și haosul din București, și poate îmi schimb părerea. Două săptămâni la domnu’ Boc în oraș, două săptămâni în Edenul României. O să-mi fie un dor de căsuța mea, dare-ar dracii în bolnavii ăștia care aruncă petarde și bombe o lună întreagă, de m-au adus în situația să nu pot face Crăciunul în casa mea și plec până în celălalt capăt de țară! Deja știu cum vor fi sărbătorile mele. Două săptămâni eu cu mine, voi interacționa cât mai puțin cu oamenii pentru că dacă au idei de-alea fixe cu sudiștii, atât le va trebui, să audă că sunt mangaliotă stabilită în București, sudistă la pătrat, mă vor strânge de gât, îmi vor strica sărbătorile cu nazurile și discriminările lor. Am mers la o terasă și am mâncat înghețată și la masa alăturată erau 3 tineri. Una dintre fete avea contact vizual cu mine și se uita atât de urât (așa era privirea ei) încât amintindu-mi cum mă fixa, simt că mi se face frică să mă întorc în Cluj. Ceea ce pot spune că m-a mirat în Cluj este aspectul oamenilor. Peste tot pe unde am mai fost, românii erau la fel dar clujenii sunt diferiți. Mulți dintre ei aveau scheletul prelung și fin, parcă le alungise cineva oasele. La fel și osatura feței, foarte fină, cu niște năsucuri și niște ochișori, aveau chipuri de păpuși, pielea foarte albă. Voi avea timp să-i studiez mai bine la iarnă, când merg iar acolo. Ceea ce mi-a plăcut e că, spre deosebire de câtă obezitate vezi în București, câți oameni umflați și cocoșați, clujenii erau supli și drepți, au o postură foarte corectă. Când ne adunaserăm și așteptam autocarul să ne ducă la hotel, mă uitam la colegii mei de călătorie cum stăteau cu umerii strânși, aduși de spate, și ce drepți treceau clujenii pe lângă ei. Asta face traiul într-un mediu agresiv, te crispează, îți strângi umerii din reflex ca să protejezi toracele și bucureștenii ar face bine să se gândească la faptul că trăind numai în isterii, mahalageală și urlete, îi afectează și fizic, nu doar psihic.

După două ore de Cluj, am pornit spre Tureni, să ne cazăm la hotel. Acolo am trăit o fază incredibilă, n-aș fi crezut că voi fi vreodată în asemenea situație. O voi povesti în articolul viitor.

%d blogeri au apreciat: