Epopeea apei calde

După cum v-am spus în articolul trecut, povestesc azi ce întâmplare am avut în prima noapte de cazare din circuitul nostru nord-vestic. Hotelul la care am mers se numea Paprika și era în Tureni. Încă din Cluj îmi zisese ghida că aveau un botez în hotel și nu era sigură dacă vor putea să ne asigure cina dar, până la urmă, au făcut un meniu cu felul 1 și felul 2, 45 de lei, pentru cine a vrut. Pe un meniu identic, anul trecut ne ceruseră în Sibiu 28 de lei. Eu nu am vrut pentru că mă îndopasem la salină și nu-mi mai era foame dar și pentru că zgârcenia din mine nu mă lăsa să dau 45 de lei pe o ciorbă și o friptură cu cartofi prăjiți.

Am ajuns noi la hotel, ne-am adunat cu toții să ne preluăm cheile. Din restaurant se auzeau la maxim niște manele și o muzică de petrecere de-aia de cea mai joasă speță, chiuieli, țipete. Mi-am zis că asta promitea o noapte nu prea plăcută iar noi eram frânți de oboseală de pe drum. Am întrebat recepționerul dacă vom avea toată noaptea muzica aia, mi-a zis că la 21:30 se încheie petrecerea. Am luat cheia, am urcat la etajul 2, unde aveam camera. Pe holuri și scări, numai praf și muște moarte. În cameră, muște moarte pe podea, urme de insecte omorâte pe pereți, fără plase la geam, am deschis ușa la balcon ca să aerisesc și mi-am dat seama că vor intra diverse insecte. Am intrat să mă spăl pe mâini, apa „caldă” era rece dar mi-am zis că durează până vine cea caldă și că fac duș după ce mă întorc de la plimbarea prin împrejurimi. Doamnele cu care stătusem la masă la salină, două surori, erau pe etaj cu mine și una dintre ele a zis că iese și ea să se plimbe un pic. Erau bucureștence get-beget, din Berceni, cu o medie de vârstă de vreo 45 de ani. Am ieșit așadar cu Dorina să ne învârtim un pic prin jurul hotelului, aveau și terasă și loc de joacă, m-am dat în leagăn, era tare frumos cum apunea soarele în zona aceea atât de liniștită și verde. Am mers pe alei până la o casă tradițională tare frumoasă, cu pridvor, care făcea parte tot din complexul lor hotelier dar era goală. Am stat de vorbă în pridvor, aerul era așa de curat, se înserase și am urcat în camere. Era trecut de 21:30 dar manelele tot la maxim și țipetele aferente din restaurant. Când să fac duș, în locul apei calde țârâia puțină apă rece. Am așteptat, nimic. Am mers la cele două surori, la ele nu curgea nicicum apa caldă. Am sunat ghida, mi-a spus să mai aștept, că poate fac mulți duș la etajul 1 și nu ajunge apa până la noi. Am mai stat jumate de oră, deja picam de somn. Eu sunt genul de om care iubește apa și se spală toată ziua bună ziua. Când eram mică, abia mă scoteau din mare și din cada cu apă. Uneori îmi luam jucăriile și mă jucam în cada goală, umpleam chiuveta cu apă și bălăceam jucăriile de plastic, le lăsam să plutească, iubesc senzația apei pe piele. Vara, în zile ca cea de azi, fac și 4 dușuri pe zi, nu pot fără apă și nu concep ca, după un drum de ore, prin toată țara, să nu pot face duș.

Pe la 10 noaptea am început să bat la ușile celorlalți turiști și să îi întreb dacă au apă caldă. Nu, nici ei nu nu aveau iar unii nici măcar nu deschiseseră apa, habar nu aveau dacă e apă caldă. După ce plecaseră la 5 dimineața din București și se fierseseră în ghete și geci prin Cluj, ei nu deschiseseră apa, Doamne! Am mers în recepție cu Dorina, recepționerul, nicăieri. L-am căutat în restaurantul de maneliști unde era aceeași gălăgie care se auzea în tot hotelul. După ce l-am găsit, era foarte surprins că nu e apă caldă în hotel. A mers să verifice centrala, am mers cu el în camere să vadă dacă curge apa, am mers la etajul 3 ca să vadă dacă ne poate schimba camerele, evident că nici la 3 nu era apă caldă. Omul doar juca un teatru ieftin cu noi deși știa de când ne-a cazat, că nu au apă caldă în hotel, care abia acum fusese redeschis după pandemie, eram primii turiști, buni de cazat cu muște moarte pe jos și cu apă rece. Omul dădea din colț în colț că nu știa ce să facă, eu mă gândeam ce-o fi mai jenant? Că în 2021 un hotel de 3 stele nu are apă caldă sau că, din 41 de oameni cazați, doar 3 puseseră problema că nu aveau apă caldă? Am mers iar la mine în cameră, aceeași situație, și a început Dorina o mahala de-aia cum doar un bucureștean poate să interpreteze. A venit și sora ei cu aceeași atitudine și, preț de vreo 40 de minute, am fost martoră la o ceartă între două mahalagioaice bucureștence și un ardelean. Cât dura să zică el un cuvânt, ele ziceau 3. Dorina țipa că nu e posibilă bătaia aia de joc de hotel cu așa condiții, recepționerul îi răspundea sictirit că n-are decât să se ducă la 5 stele dacă vrea alte condiții și că oricum, agenția a insistat să fim cazați, că ei nici nu au vrut. Ea țipa și mai tare că nu se poate să-i răspundă cu așa nesimțireee, el striga că asta-i situația și nu are de unde să ne dea apă caldă. Din camera mea, am plecat iar în recepție și omul ne-a spus că ne putea duce în căsuța aia țărănească unde stătusem în pridvor, pentru că acolo putea pune boilerul în funcțiune și ne poate muta în camerele de acolo. Un ospătar se certa cu invitații de la botez și le spunea să încheie petrecerea, ei vociferau. Am plecat toți 4 pe alei, spre căsuță. Deja se făcuse foarte frig, era vreo 22:30 și în restaurant, aceleași bubuieli. Am intrat într-o cameră de căsuță, frig și numai insecte moarte pe jos și ouă de gândaci. Iar au început să urle mahalagioaicele că nu se poat sta în așa condițiiiii, tipul ne explica că poate veni camerista să măture, să pregătească camerele, că merge el să deschidă boilerul, ele țipau continuu, ca întoarse cu cheia. Dorina a sunat la agenție în mijlocul crizei de nervi, ieșisem amândouă în pridvor și sora ei rămăsese în baie să țipe că ea vrea apă caldă. Recepționerul a zis că-l sună pe patron, s-a dus în lateralul casei și a început să vorbească la telefon pe ungurește. Eu eram între ei. În stânga mea, Dorina făcea ture și țipa la agenta de turism că nu se poate așa ceva și să ne schimbe hotelul. În dreapta mea, recepționerul turuia la telefon pe ungurește și mai ridica ochii peste pridvor și zicea: „Se rezolvă, doamnă, se rezolvă.” M-a chemat să-mi arate că a pornit boilerul dar era un boiler uriaș și dura vreo oră să se încălzească apa. Am intrat toți 4 iar în cameră și omul ne-a întrebat dacă vrem să rămânem acolo, ca să cheme camerista. Astea țipau continuu că nu e apă caldă și e inadmisibil, eu picam de somn și abia mai piuiam, încercam să le opresc din țipat, ele tot încercau apa și curgea rece, le-am explicat și eu și recepționerul că nu se poate încălzi instant un boiler de 100 de litri, deja era ceartă gratuită și scandal fără sens pentru că nu ajungeam la nicio concluzie. Iar s-a enervat omul și a zis că nici nu avea rost să ne primească pentru că, din 41 de cazați, au mâncat cina la ei doar 13 oameni și că pentru 80 de lei pe noapte de fiecare persoană, mai bine nu ne-ar fi cazat la ei. M-a șocat nesimțirea lui. Era fix la același nivel cu mahalaua celor două, doar că el nu țipa. I-am spus că eu, de exemplu, nu am mâncat cina la ei, pentru că nu aș fi dat 45 de lei pe acel meniu pe care la Sibiu ni-l oferiseră cu preț de 28 lei. Mi-a răspuns cu emfază: „Păi aici sunt prețuri mari, doamnă, că aici e Cluuuj!” Acolo era Cluj și noi stăteam de vorbă într-un hotel fără apă caldă, plin cu insecte moarte, și din restaurantul căruia se auzeau cele mai infecte melodii de petrecere. Nu-mi venea să cred că trăiam așa ceva. Până la urmă s-au potolit spiritele, am stabilit că nu vom dormi în căsuță ci doar vom face duș acolo dar apa încă nu se încălise. Era 11 noaptea, am urcat în cameră, m-am spălat cu apă rece cât am putut, apoi m-am culcat, urmând ca dimineață să revin la căsuță pentru a face duș. Pe la 11 și ceva a încetat și petrecerea și am adormit.

A fost unul dintre cele mai jenante momente din câte am trăit. În primul rând pentru că am vrut să rezolv civilizat o problemă dar am fost complet acoperită de două scandalagioaice care nu au făcut altceva decât să confirme părerea vesticilor că bucureștenii sunt niște mahalagii de cea mai joasă speță. În al doilea rând, pentru că niciodată nu mi s-a mai întâmplat ca un hotelier să spună că mai bine nu ne-ar fi cazat și că ar fi trebuit să mâncăm toți la ei, că n-au făcut nicio afacere. Nicăieri nu am mai găsit insecte moarte în cameră și nu a lipsit apa caldă. Am pățit asta exact în județul Cluj. M-am supărat foarte tare și nu vă pot spune cu ce „entuziasm” voi reveni în Cluj la iarnă. Dar nu toată lumea dintr-un județ e la fel și dacă am nimerit într-o janghină de hotel din Tureni, nu înseamnă că toți clujenii au niște janghine de spații de cazare. În al treilea rând pentru că nici ghida, nici ceilalți turiști măcar nu au ieșit pe hol și ne-au lăsat pe noi 3 să reclamăm și să rezolvăm cumva problema și mi se pare inadmisibil să accepți faptul că te culci nespălat după o zi pe drumuri. Femeia care stătea în autocar în fața mea, o doamnă în vârstă, avea a doua zi un miros de îmi venea să vomit. La fel, o altă turistă a avut același tricou și aceiași pantaloni pe toată durata călătoriei. În ultima zi, când am trecut pe lângă ea, mirosea ca o latrină. E inadmisibil ca, după o viață de stat în capitală, să fii în halul ăsta!

Dragi bucureșteni, vă rog să luați în calcul faptul că oriunde mergeți, veniți din capitală. Veți întâlni oameni care niciodată n-au călcat în București și vă vor privi cu admirație și curiozitate pentru că veniți din capitală. Nu vă mahalagiți, nu umblați cu un tricou 3 zile la rând, îngrijiți-vă ținuta și comportamentul. Nu mai dați ocazia să fiți detestați de jumate din țară pentru țățism și nesimțire! Dacă aveți norocul să vă fi născut sau să vă fi stabilit în capitală, purtați-vă ca atare. Toată lumea se uită cu interes spre capitală, de aici vin legile, de aici se dă tonul, nu terfeliți imaginea Bucureștiului pe unde vă duceți! Dacă veți continua totuși să faceți asta, ne vom scufunda într-un noroi în care vom fi lăsați și se va muta capitala. Pe unde mă duc, știu că vin din București și simt că am o responsabilitate. În atitudine, în ținută, în ceea ce spun. Un minim de decență nu cred că presupune un efort uriaș.

2 gânduri despre „Epopeea apei calde

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: