Excursie în Ardeal, ziua 3

Când m-am trezit în curatul și frumosul hotel al hunedorenilor, mi-am dat seama că eram atât de obosită, încât mai mult de o zi pe drumuri n-aș mai fi rezistat și m-am bucurat că era ultima zi din circuit. Micul dejun, un bufet suedez cu tot felul de bunătăți, dar văzând cum unii își făceau pachet pentru drum și înșfăcau tot ce nimereau ca să bage în pungi, am ajuns la concluzia că mai bine au făcut clujenii care au pus meniu fix în farfurii. Dar asta-i situația, nu trăim într-o lume perfectă și natalitatea cea mai scăzută este mereu în rândul persoanelor cu educație bună. Mama celor care bagă la pungă bufetul suedez, este mereu gravidă.

Pe o frumusețe de vreme am plecat către Sarmisegetusa. Perfect a fost acolo, am ajuns la 9:00. Dimineața este momentul preferat al zilei pentru mine și pășeam cu mare bucurie prin iarba plină de rouă din situl arheologic. Nu pot spune că am fost foarte impresionată, eu am crescut printre ruinele cetății Callatis și era cam același stil de peisaj. Mă simțeam ca acasă doar că în loc de mare, erau niște munți frumoși care se pierdeau în zare printre nori volatili. Când ne-am continuat drumul, m-a impresionat frumusețea orașului Hațeg, atât de îngrijit, plin cu flori, lume relaxată, cred că e foarte bine să fii hațegan. Următoarea oprire, biserica din Densuș, un loc foarte frumos, o biserică foarte veche. Era slujbă în biserică, fiind Rusalii, erau câțiva localnici. Ghida ne-a zis să intrăm câte 3, ca să nu deranjăm slujba dar cu cine să te înțelegi? Au dat năvală, s-au înghesuit la masa cu lumânări, au făcut poze, deși era și acolo afiș că nu au voie, le-au zis enoriașii să înceteze cu gălăgia dar degeaba. Erau ca la metrou. După ce am urcat toți în autocar, când să plecăm, lipsea o femeie. Rămăsese la slujbă. Era o turistă care le făcuse capul mare celor din jur în autocar că oculta mondială ne minte cu pandemia, că ea n-o să-și pună botniță, că suntem victimele conspirațiilor. Își pusese un ditamai șalul pe cap și se pitise printre enoriașe la Densuș făcând cruci peste cruci. Vă sună cunoscut?

Când am ajuns la Castelul Corvinilor, era deja foarte cald. Este chiar ca un castel din povești. De cum îl vezi, ai impresia că vor apărea niște cavaleri și domnițe. O grămadă de vizitatori, poze peste poze, ne-am adunat în curtea interioară și am așteptat să vină ghida castelului. A apărut o fată de vreo 25 de ani, îmbrăcată cu maiou și care n-a avut altă grijă, cât ne-a vorbit despre castel, decât să aducă în discuție cât sex făceau oamenii din vremea aia, că regii își căutau amante prin Transilvania, că soțiile lor nu știau cu câte femei se culcau ei, că ea știe pentru ce sunt unguroaicele celebre dar nu ne poate spune despre ce e vorba, niște detalii care nu aveau ce căuta în povestirea unui ghid. La final, după ce ne-a spus legenda inelului furat de corb, s-a uitat foarte galeș la noi și ne-a întrebat dacă vrem să ne spună și varianta pentru adulți. S-au auzit câteva voci: „Nu, mulțumim, lăsați!” și mă întreb pe ce criterii se angajează personalul la Castelul Corvinilor. După povestirile fetei cu sexul, am pornit în explorarea castelului. Este foarte frumos, am văzut și groapa unde se aruncau sălbăticiunilor prizonierii revoltați, aveau și sala de tortură (evident că eu nu am intrat) și mă gândeam că vine omul la castel cu gândul să audă de ceva artă medievală, regi și domnițe, și vede groapa de sălbăticiuni, tortură, aude cum făceau ăia sex pe sistem turbo și își schimbă părerea. Trecând de glumă, chiar e un loc excețional. Mi-a plăcut foarte mult cum bătea soarele prin vitralii în sala Dietei și am făcut niște fotografii:

Știți de fântâna cu adâncime de 28 de metri, din curtea castelului, cine a săpat-o și de ce? Veți găsi povestea pe site-ul castelului și dacă mergeți acolo, veți vedea pe un perete inscripția lui Hassan.

Pe o hiper-mega căldură, am ajuns la grădinile lui Zoe, în Banpotoc. Zoe este nepoata unui domn italian, căsătorit cu o româncă. Fiind pasionat de grădinărit, italianul a cumpărat treptat parcele de pământ în acel loc și a tot mărit grădinile. Sunt foarte frumos amenajate și bine îngrijite, recomand să le vizitați, dar nu în weekend. Plin de lume, dădeam unii peste alții, stăteam la rând să facem fotografii, eram topiți de căldură și obosiți. Am rugat o doamnă să-mi facă o poză, pe grabă, că unii treceau prin cadru, alții așteptau și ei. Stau ca țața la poza de buletin dar în canicula aia și după atâta umblet, totuși e o fotografie decentă. Pentru cititorii care nu mă cunosc, iată o dovadă că sunt, mă aflu și exist:

După Banpotoc, masa la Orăștie, într-un restaurant ca o braserie de gară. Dar ceea ce contează este că, peste tot pe unde am mâncat, nu am făcut toxiinfecție alimentară.

Ultima oprire, cetatea Alba Carolina la Alba Iulia. Super curățenie și super frumusețe acolo. Abia ne mai târam dar am avut energie să admirăm construcții atât de frumoase și îngrijite, să facem fotografii, să mâncâm înghețată (foarte bună) și să facem schimb de numere de telefon cu persoanele cu care avusesem simpatii reciproce în cele 3 zile de călătorie. După Alba Iulia, înapoi la București. Am ajuns pe la 23:30 și ceea ce mi-a plăcut foarte mult pe drum a fost cum, pe la ora 22:00, în Argeș, pluteau fuioare de ceață peste tot, era atât de frumos și de misterios cum se prelingea ceața printre pomi ca un voal interminabil care se tot extindea pe dealuri, pe deasupra ierbii, pe șosea.

A fost o excursie interesantă. Cea de anul trecut mi-a plăcut mai mult, poate și pentru că era prima de acest fel pentru mine, dar și acum experiența a meritat banii și efortul. Am mers tot cu Hello Holidays, m-a costat 636 lei, cu tot cu supliment de single, bani în care au intrat drumul, cazările, micul dejun și ghidul. Ați văzut dovada că un preț mic al excursiei se poate reflecta în calitatea slabă a serviciilor. Asta e, nimic nu-i perfect pe lume. Iar la final, pentru că nu vreau să fiu precum fetele șmechere care apar pe net cu poze în care poartă ochelari de soare, am și ochi, iată-mă-s la plecarea din București, ciufulită, plouată, trezită de la două jumate, cu un drum de 8 ore în față și cu un sprijin pentru somn, panda din We bare bears. Cerem scuze la domni cititori și doamne cititoare dacă nu-s așa bunăciune pe cât s-au așteptat.

Un gând despre „Excursie în Ardeal, ziua 3

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: