Excursie în Secuime, ziua 1

Vă amintiți când povesteam în februarie că mi-am rezervat loc pentru o mică excursie pe care urma s-o fac pe 10 și 11 aprilie? S-a anulat cea din aprilie dar nu pentru că pandemie, ci pentru că agenția nu a fost în stare să atragă suficienți participanți și a amânat-o pentru 1 și 2 iulie. Am așteptat din februarie până în iulie. A fost pentru prima oară când am călătorit cu Cistour (o colegă îmi spusese că a fost prin excursii cu ei și era mulțumită) dar nu recomand această agenție și veți vedea mai departe de ce.

Joi dimineață, bucuroasă că nu mai e ploaia aia agasantă pe care plecasem spre Cluj, am luat frumos trolerul și am mers la metrou ca să ajung la locul de întâlnire, Piața Unirii. Când am ajuns la autocar și am văzut figura ghidei, care ne aștepta cu lista în mână, am avut un presentiment rău, foarte rău și mi-a fost adeverit total. Om care să privească semenii cu atâta ură și atâta desconsiderare rar mi-a fost dat să văd. Cred că mai frumos te uiți la un gândac pe care-l găsești pe gresie în bucătărie, decât se uita ea la turiști. Nici măcar nu aveam locuri numerotate, ne zicea băbește cum să ne așezăm, am confundat locul cu al altei turiste, ne-am contrazis, a fost nasol momentul. La 6:30 am pornit spre Miercurea Ciuc. Eu stăteam la a doua banchetă din autocar, eram în spatele ghidei și îl vedeam foarte bine și pe șofer. Ea a vorbit foarte mult tot drumul, ne-a povestit despre orașele prin care treceam, despre obiectivele pe care le-am vizitat, dar noi am auzit totul numai cu bubuituri, păcăneli și bufnituri pentru că își ținea microfonul lipit de buza de jos și îl lovea cu buzele când vorbea, respira în el, se auzea oribil. Inutil i-am explicat și eu, și altă turistă foarte amabilă, că microfonul nu se ține lipit de gură, nu se atinge cu nimic, nu se respiră în el, pentru că amplifică sunetele și se auzea foarte rău în autocar, n-a vrut să ne asculte și a continuat la fel, ca să ne arate că nu o învățăm noi ce să facă. Asta am suportat două zile. Zicea „complect” în loc de „complet”, era o țoapă 100%. Dar, ca pe orice ființă incultă și rea, nimeni nu o întrecea în aroganță. Șoferul, tot din aceeași categorie cu ea dar ceva mai politicos, a condus atât de riscant, încât de câteva ori am zis că nu mai ajung acasă. Vorbea la telefon, stătea cu telefonul pe volan și căuta chestii pe net, încerca să depășească pe serpentine, unde apăreau TIR-uri din față, era să facă accident de câteva ori, căuta diverse lucruri cu ghida prin bord fără să se mai uite la drum, n-am mai mers vreodată cu așa șofer inconștient și am în spate sute de drumuri cu autocare și microbuze (multă navetă în liceu plus drumurile spre Mangalia și înapoi, de când stau în București). Ușa din față i se deschidea, tot oprea ca s-o închidă. Dacă un turist îl ruga să ia ceva din bagajul de cală, reacționa de parcă l-ar fi lovit și atât de paradit era autocarul, încât la întoarcerea în București aveam bagajele de cală pline de praf, am șters de 3 ori trolerul ca să-l curăț. De-asta vă spun: nu Cistour. E diletantism acolo.

Am mers noi ce-am mers, vreme frumoasă, bubuieli și foșnituri în urechile noastre cu explicațiile savantei de renume mondial, am trecut de Sinaia, Bușteni, Azuga (peisaje pline de prospețime, spectaculoase) și am ajuns în județul Brașov. Țineți minte când vă povesteam anul trecut că nu mă mai prinde cineva pe la munte pentru că am impresia că nu am aer și că mă sufocă prezența muntelui? Anul ăsta, în iunie, când m-am întors din călătoria în Ardeal, mi-am dat seama că e foarte frumos la munte și nu mai aveam senzația aia de sufocare, era chiar liniștitor să văd coloșii verzi, plini de păduri, unul după altul. Eu și zonele montane ne-am strâns mâinile cu căldură. De la Brașov până la Miercurea Ciuc, tot restul călătoriei noastre a fost în niște peisaje care m-au dus cu gândul la un singur lucru: că ieșisem din viața reală și autocarul mergea prin picturi, că eram în tablourile unora dintre artiștii Școlii Flamande. Ireal de frumos. Mi-am notat câteva localități care mi-au atras atenția: Homorod, Merești, Lueta, Vlăhița, Căpâlnița. Ce arhitectură, ce culori, cât verde, cât cer, ce prețioasă urma trecerii timpului peste toate clădirile! A fost bine că ne-au amânat excursia din aprilie în iulie pentru că în aprilie nu am fi văzut atâta verde, atâta soare, atâta prospețime în acea zonă.

Pe la amiază, înconjurați de toată puterea soarelui, am intrat în Miercurea Ciuc. Primul lucru pe care l-am observat a fost că au acoperișurile făcute din materiale care sunt mai deschise la culoare decât am văzut în alte localități iar asta dă o mare luminozitate peisajului. Și nu au toate culorile, nu e un amestec acolo. În Miercurea Ciuc oamenii au ținut cont să aibă un peisaj unitar de acoperișuri. Este foarte frumos orașul. Ne-am oprit în Șumuleu Ciuc la Bazilica Sfânta Maria. Probabil știți că acolo a fost Papa Francisc în 2019. Am intrat noi curioși în biserică, foarte liniște, câțiva credincioși se rugau în primele bănci. Am făcut coadă la statuia Fecioarei ca să-și spună fiecare rugăciunea sau măcar s-o admire, dacă nu era credincios. Eu eram pe la finalul cozii, eram 30 de turiști din grupul nostru și se mai adăugau treptat diverse persoane care veneau la biserică. În spatele meu era ghida și încă vreo 4 individe care s-au nimerit a fi exact țațele călătoriei. În fiecare călătorie de grup nimerești țațe, ghiolbani, sconcși, alcooliști, mârlani cu glume proaste în program, nu există grup fără asemenea personaje. În mod sigur știți asta. În liniștea aia, ce s-au gândit țațele să facă? Să provoace ghida la o discuție despre diferențele dintre Ortodoxie și Catolicism. Și au început să spună cum le-au atras lor atenția preoții pe la nunți și parastase că făceau crucea greșit, cum fac catolicii, și așa ceva nu se face la ortodocși. Fiecare venea, revendicativă, cu varianta ei de amintire cu habotnicii și țățisme ortodoxe și începuseră să vorbească una peste alta, să ridice tonul, se auzea din direcția lor un murmur tot mai tare și voci ridicate, în liniștea din biserică. Și la un moment dat, când una dintre ele se tot rățoia la ghidă că e păcat să faci aia și ailaltă, că așa fac catolicii, văd că-și strânge odată ghida pumnii și strigă la ea cu o răutate și o silă totale: „Doamnă! Dracu stă în detalii!” Nu mi-a venit să cred că cineva a putut face așa ceva într-o biserică. Nu sunt religioasă, dar e inacceptabil ca cineva să facă asta într-o biserică. Fix ghida noastră a avut atâta nesimțire. Toată lumea s-a întors sprea ea, se făcuse brusc o liniște, ea n-avea niciun stres, doar era cea mai deșteaptă femeie de pe lume, nimeni nu era ca ea. Merita să fie luată de-o aripă și dată afară cu tot cu terminatele alea care porniseră toată mahalaua. M-am săturat să văd cum nimeni nu mai taxează nesimțirea. Mi-a fost atât de jenă că stăteam lângă ea, încât am mers câțiva pași mai în spate și am nimerit între niște oameni care vorbeau maghiară. Abia șopteau, abia li se auzeau vocile, deși erau bărbați, în timp ce gâștele noastre o țineau pe-a lor. A venit și rândul meu la statuie, am trecut repede pe acolo ca să las loc altora pentru că eu nu cred decât în Dumnezeu, nu în obiecte, icoane, statuete, nu în moaște și alte lucruri pământești. De fapt și în Biblie scrie să nu-ți faci chip cioplit și să nu venerezi vreun bărbat sau femeie, ci doar pe Dumnezeu. Dar dacă unii se simt mai bine așa, nu-i acuz, e dreptul lor, doar nu fac cuiva vreun rău. Și, recunosc, mie nu mi-a inspirat absolut nimic acea statuie dar am găsit o altă Fecioară care m-a impresionat și o veți vedea într-un articol viitor. Totuși, în bazilica de la Șumuleu mi-a plăcut o statuetă care nu știu pe cine reprezenta, era printre cele mai mici, vreo 40 cm să fi avut, dar mi-a plăcut seriozitatea personajului, eu i-am zis sfințișor. În timp ce așteptam la coadă, i-am făcut o fotografie:

În spatele lui este un detaliu din statuia Fecioarei și probabil că aveți, ca și mine, o curiozitate: ce este pe acea panoplie oranj din dreapta? Sunt ofrande care au fost aduse Sfintei Maria de către credincioșii cărora li s-au împlinit rugăciunile. Veți vedea acolo picioare, brațe, inimi și diverse alte forme turnate și aduse la panou în funcție de problemele care li s-au rezolvat credincioșilor.

După vizitarea bisericii, am mai stat prin zonă vreo 20 de minute. Era atât de cald, încât mișunam toți către umbră. Ne-am plimbat, am făcut fotografii, am cumpărat suveniruri, a fost un moment foarte plăcut la Șumuleu la biserică. M-am învârtit și eu prin împrejurimi și mi-au atras atenția niște corturi care erau în lateralul grădinii din fața bisericii. M-am dus să văd ce era acolo. Cred că erau niște mici locuri de rugăciune. Nu mai văzusem așa ceva dar mi-au plăcut. Foarte simple dar cu un mesaj puternic. Iată unul dintre ele:

După vizita la Fecioara de la Șumuleu Ciuc, am urcat în autocar pentru că trebuia să ajungem în centrul orașului Miercurea Ciuc, ca să facem turul pietonal și să vizităm Muzeul Secuiesc al Ciucului. M-am întins foarte mult cu detaliile, închei aici și, în articolul următor, vă povestec cum a fost.

Un gând despre „Excursie în Secuime, ziua 1

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: