La Miercurea Ciuc

Sper ca articolul ăsta să fie reușit măcar jumate pe cât mi-a plăcut să fiu în Miercurea Ciuc.

Am început turul pietonal al orașului cu biserica Millennium. Nu insist asupra ei pentru că nu are genul de arhitectură care să-mi placă, e prea modernă pentru cum văd eu o biserică dar unii dintre colegii mei de călătorie s-au arătat fascinați de ea. În schimb mi-a plăcut biserica veche, de lângă ea, Sfânta Cruce. Nu am putut s-o vizităm pentru că era încuiată dar are un aspect elegant și pios. Iată, chiar lângă această biserică-monument din 1758, o frumoasă statuetă străjuită de o boltă de trandafiri. E un pic „arsă” fotografia, bătea soarele din lateral, dar era un loc tare frumos.

Am pornit apoi către centrul orașului. Alăturarea cuvintelor „caniculă” și „Miercurea Ciuc” pare neverosimilă dar ne topeam de cald. Centrul orașului are stil comunistoid, zici că ești în Constanța pe la casa de cultură, dar totul era foarte bine îngrijit, curat, se vedea atenția acordată detaliilor, la fel ca în Șumuleu Ciuc. Mergând noi de colo-colo cu povestirile savantei de renume mondial, am ajuns într-un parc. Ce era în parc? Era târg pentru că în Secuime este sărbătoare pe 2 iulie, Ziua celor 1000 de fete secuience. Noi de fapt ne îndreptam către Muzeul Secuiesc al Ciucului dar când am dat toți cu ochii de kurtos, langoși, pălinci, dulceață, nimic nu ne mai trebuia. Când am strigat eu, entuziastă, să luăm kurtos, cred că se întrebau oamenii ăia de când nu mai văzusem mâncare. Apropos de strigat, în Miercurea Ciuc se vorbește într-un asemenea mod încât eu, care vorbesc pe ton moderat de obicei, aveam senzația că țip continuu. Când vorbeam cu oamenii de acolo, mă întrebam: „De ce naiba țip la ei?” dar eu nu țipam, ei vorbesc încet, pacifist, sunt cei mai pașnici oameni. Așadar, când am dat noi ochii cu de-ale târgului, ne-am împrăștiat în două secunde. Țipa ghida prin parc că mergem la muzeu și abia apoi avem o oră liberă în care putem veni și în parc. Până la urmă ne-a adunat și am pornit mai departe. Am ajuns într-o zonă necomunistoidă a orașului, o frumusețe cu clădiri vechi, foarte bine întreținute și o curățenie…super curățenie.

Muzeul Secuiesc al Ciucului, unul dintre cele mai frumoase muzee din câte am vizitat, este în Castelul Miko. E impecabil. Fiecare exponat e la locul lui, totul are o logică, explicațiile sunt foarte clare, curățenia exemplară, e un loc minunat. Veți vedea acolo multe detalii interesante despre istoria secuilor din România, sunt foarte atenți și respectuoși cu tot ceea ce ține de trecutul lor. Exponatele sunt valoroase, multe, bine întreținute, bine luminate, n-aș mai fi plecat de acolo. Am făcut multe fotografii în muzeu dar pun aici două, cu exponate care mi-au plăcut mult:

Iată și o farmacie de secui:

E un loc în care aș vrea să revin pentru că eram la grămadă și nu aveai loc să vezi ceva pe îndelete, cu încă 30 de oameni ciorchine pe vitrine, eram frântă de oboseală după niște zile de caniculă în București plus canicula prin care tocmai trecusem și abia mă concentram, mi-au scăpat multe detalii. Nu ne-au putut oferi ghid pentru că toți erau la ședință pentru evenimentele prilejuite de Ziua celor 1000 de fete secuience și ne-am luat și noi după ce scria pe panouri prin muzeu. De fapt, la cum le vorbea ghida noastră la telefon când anunța că veneam spre muzee (ca o stăpână de sclavi), mă mir că ne-au lăsat să intrăm, ce să mai vrem și ghid? Vă recomand acest muzeu, la fel cum vă recomand să vizitați Miercurea Ciuc, e un loc deosebit.

După muzeu, parc. Târgul ne aștepta. Am găsit un cort cu niște kurtoși rumeni și dolofani, mi-am cumpărat unul cu nucă și mâncam din el ca la sfârșitul lumii. De când așteptasem momentul ăla! Nu se compara cu coca pârpolită pe care o vând oamenii din coșmelia de la Cora Lujerului, era o mare bunătate de kurtos. Mi-a atras atenția și un stand cu bijuterii, m-am oprit să văd niște brățări. Vindea o femeie super frumoasă și amabilă, a avut cu mine toată răbdarea din lume să probez, mi-a scurtat o brățară dar apoi m-am răzgândit și am vrut alta. Nu s-a supărat, mi-a scurtat-o și pe a doua (în București dracu m-ar fi luat dacă nu cumpăram o brățară ajustată pe mâna mea). Mi-a povestit că e profesoară la Liceul de Artă, era atât de finuță și răbdătoare, că voi purta brățara cu mare drag, amintindu-mi de ea. Sunt foarte frumoase femeile în Miercurea Ciuc. Au ochi verzi și niște chipuri expresive, zici că sunt actrițe de Hollywood din anii ’50 unele dintre ele. Iar de atitudinea oamenilor de acolo ce să vă zic? N-am mai văzut așa lume relaxată. Ce calm vorbesc, ce amabili sunt, ce calzi. Nu știu de unde au atâta căldură tocmai cei de la polul frigului. Doar două fete de pe o bancă din parc am auzit vorbind românește, în rest se vorbea doar maghiară dar ne-am înțeles cu ei fără probleme pentru că vorbeau și româna toți cei cu care am interacționat. Iar modul în care vorbesc ei română este ceva de poveste. Dacă aș încerca să pun formele de plural sau genurile substantivului așa cum le pun ei, eu aș fi penibilă dar ei sunt mortali. Nu știu cum de le iese atât de amuzant. Și să vedeți ce copii au. Și la ei, și în Odorheiu Secuiesc, am văzut cei mai cuminți copii. Nu se pot compara cu mogâldețele nevricoase pe care le văd crizându-se prin București. Mi-am zis că dacă vreau un copil, înșfac unul din Harghita, vin cu el la București și n-am grijă. Unde-l pun, acolo stă. Nu sunt cu nimic superiori genetic copiii lor față de ai bucureștenilor, diferența o face educația. Acolo părinții le vorbeau foarte calm și frumos. Aici, de exemplu la blocul meu, vecinii care sunt cu copiii mici afară, țipă continuu la ei, îi amenință și îi bat. Ăsta e programul lor zilnic: urlete, palme la fund, jigniri. Cu așa educație, să nu ne mirăm că orașul ăsta e printre fruntașe la agresivitate, golănie și lipsă de empatie. Adultul e produsul educației (sau al lipsei ei). În București unii copii sunt foarte râzgâiați, alții sunt crescuți foarte agresiv și restrictiv. Ambele tipuri de educație formează niște dezastre de adulți. Puțini părinți echilibrați am văzut aici.

După ce am ajuns la jumatea kurtoșului meu și l-am împachetat pentru mai târziu, am stat pe o bancă în frumosul parc, așteptând să vină ora la care stabilisem să ne întâlnim la autocar. Am fost uimită de energia bună a orașului și a oamenilor. Peste tot unde am fost în circuite, am vizitat prea puțin. Faci un tur de centru și gata. În fiecare oraș, dacă îți dai timp, poți descoperi locuri deosebite. Deja simțeam că devenea frustrant să mă gândesc ce puțin timp avusesem pentru Miercurea Ciuc, la fel ca pentru Sibiu, Sighișoara sau Cluj, în excursiile anterioare. În Sibiu, de exemplu, nu m-aș mai întoarce în circuit, unde să fiu fugărită pe străzi, cu ghidul, într-un oraș atât de frumos și primitor. Ne-am adunat treptat, treptat, la autocar și am pornit spre Odorheiu Secuiesc.

2 gânduri despre „La Miercurea Ciuc

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: