La Muzeul George Severeanu

Vai, ce muzeu am văzut eu azi, ce muzeu am văzut eu aaaazi! A fost surpriza lunii pentru mine.

Pentru că tot zisesem să reiau vizitele la muzee, azi m-am adunat, am căutat pe net un alt muzeu bucureștean la care încă nu fusesem și am găsit muzeul George Severeanu. Am căutat ceva informații, să văd ce găsesc acolo, am aflat că domnul Severeanu a fost medic radiolog dar și primul director al Muzeului Municipiului București, colecționar pasionat de antichități și că în muzeul (casă memorială) voi vedea multe monede, vase grecești antice, sticlărie, geme, camee din perioada romană, exponate foarte vechi și foarte valoroase.

Cât încă nu se încălzise foarte tare, am plecat de acasă. Am luat metroul până la Victoriei, am mers un pic pe Calea Victoriei care era aproape pustie, am intrat pe Bd. Dacia și am găsit imediat strada Henri Coandă. La nr. 26 este muzeul. Renovat, curat, aspectuos, la fel ca strada pitorească pe care este situat (aproape de Ambasada Italiei, într-o zonă cu arhirectură frumoasă). Intrarea costă 10 lei. M-a întâmpinat o doamnă care nu m-a scăpat din ochi și mi-a povestit încontinuu chestii până am ieșit din muzeu. Eram singura vizitatoare și ori n-avea cu cine vorbi, ori se temuse că plec cu ceva exponate, dar a mers cu mine prin tot muzeul și nu a tăcut nici un minut. Trecând de vorbăria guralivei supraveghetoare (care mi-a dat totuși și multe detalii interesante), muzeul e fascinant. Primul obiect expus este un colier pe care George Severeanu l-a oferit soției lui, colier făcut din pietre foarte vechi, antice, din colecția lui. Alături de exponate este câte o tabletă și găsești pe ea explicații pentru fiecare obiect expus, inclusiv pentru fiecare gemă din acest colier. Timp să aveți pentru un muzeu atât de bine pus la punct. La următoarea vitrină, prima mea surpriză. Erau artefacte antice egiptene, inclusiv o mână de mumie a unei femei. Lângă mână, câțiva scarabei (cred că erau din pietre semiprețioase) care posibil să fi fost tot din morminte egiptene:

Foto: facebook, Muzeul George Severeanu

Acum să vă spun povestea unui colier al meu. Cred că aveam vreo 6 ani și am fost în vizită la o rudă din Costanța. Avea multe bijuterii la măsuța de toaletă și, pentru că mă uitam fascinată la ele, mi-a spus să aleg ceva ce-mi place. Pentru că eram atrasă de verde la fel ca și acum, am ales un colier cu pietre verzi. Mi-a spus că fata ei, care era ghidă, îl primise de la niște turiști străini. Nu l-am purtat prea des pentru că e printre favoritele mele și ce e mai prețios nu scoți pe stradă toată ziua. Iată-l:

Au trecut atâția ani ca să aflu că am scarabei egipteni pe colier.

În a doua sală este biroul doctorului Severeanu.

Dulap de numismatică, birou cu piele de Cordoba, tavan original casetat, vase antice grecești. Mi-a spus supraveghetoarea că sunt vase de cea mai bună calitate și doar în Grecia la muzee se mai găsesc vase atât de scumpe și de bine conservate. În acest muzeu veți găsi piese din secolul VI dinainte de Hristos. Sunt foarte vechi și foarte valoroase. E fascinantă colecția familiei Severeanu. Când am văzut niște monede din Histria, i-am zis doamnei că am fost acolo, că e foarte frumos, că eu sunt din Mangalia și mi-a spus că multe dintre exponate sunt de la Callatis. Surpriza 2: în sălile următoare am descoperit că unele dintre cele mai frumoase exponate sunt de la Callatis. Stai, să mă laud: Tomis, Callatis și Histria au fost primele 3 cetăți atestate pe actualul teritoriu al României. Când alții își începeau ziua scoțând mâinile din bordeie ca zombi din morminte, la Callatis se încărcau mărfuri pe corăbii, se purtau bijuterii de finețe și femeile aveau cosmetice în amfore de sticlă. Este super orășelul meu? Este. Veți vedea în acest muzeu un cap al lui Traian, sculptat în marmură, tot la Callatis găsit, impecabil conservat. Te uiți la tot ce este expus acolo și te gândești: „Băi, frate, erau cu mii de ani în urmă, nu aveau electricitate, nu aveau nimic din condițiile noastre moderne și uite ce puteau să facă!”

Veți mai vedea acolo statuete de Tanagra, multe fibule și opaițe, statuete reprezentând zei, care se puneau în case la altare, amulete, bijuterii din Epoca Bronzului, monede turcești și maghiare, documente originale foarte vechi, cu sigilii. Multe exponate sunt în sertare, vă trebuie răbdare să deschideți fiecare sertar în parte. Vreau neapărat să mă întorc pentru că sunt sute de exponate, este foarte multă informație și merită revăzut totul. În casă sunt păstrate multe elemente originale pentru că doamna Severeanu a continuat să locuiască acolo și după moartea soțului, și în vremea Comunismului, când casa a fost naționalizată. Au oglinzile originale din salonul de ceai, cristalul de la uși, candelabrele, totul este într-o stare foarte bună. La ieșire am văzut o expoziție temporară, nu am reținut detalii, deja aveam capul doldora, vă pot spune doar că sunt obiecte din morminte de sciți. Am avut voie să fac doar 3 fotografii acolo, pentru că de la 3 în sus, aș fi plătit 15 lei. Am mai pozat un vitraliu dar nu prea mi-a plăcut cum a ieșit, deci nu l-am pus aici. Dar pe net găsiți multe fotografii. Totuși, eu vă recomand să mergeți să vedeți muzeul.

Din fericire, mai sunt în București muzee pe care încă nu le-am văzut, abia aștept să merg și să vă povestesc apoi și despre ele.

Un gând despre „La Muzeul George Severeanu

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: