La Muzeul Național de Artă

Am văzut azi la tablouri de simt că-mi ies colțuri de rame din cap.

Inițial plănuisem să văd azi Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei dar fiind foarte cald, am ales un loc la care să ajung ușor și să fie aproape de metrou. În decursul timpului am fost de mai multe ori la Muzeul Național de Artă pentru că se schimbă des expozițiile și am multe amintiri frumoase de acolo. Prima oară am văzut celebra Umbre și lumini în 2005. Astăzi am vizitat Galeria de Artă europeană, aici nu fusesem niciodată. Această galerie are 5 secțiuni: Școala italiană, Școala germană și austriacă, Școala spaniolă, Școlile neerlandeză, flamandă, olandeză, Școala franceză. Sunt foarte multe lucrări, dispuse pe două etaje, alocați-vă timp dacă vreți să vizitați. Eu am stat două ore. Cel mai mult mi-au plăcut lucrările Școlii italiene, n-am un motiv anume, toate erau bune, dar lucrările italienilor au fost 100% pe sufletul meu. Se pot face fotografii, eu nu am făcut multe, vă spun doar ce lucrări mi-au atras atenția și vă îndemn să le vedeți. Portretul unei nobile cu fiul ei de Bartolomeo Passarotti, pentru seninătatea chipurilor celor doi și pentru că acel copil arăta așa cum mi-aș fi dorit să arate copilul meu. De asemenea, Fecioara cu Pruncul, de Antonello Da Saliba, extraordinar de bine lucrată, drapajul rochiei Fecioarei este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. La Avraam și Melchisedec al lui Giovanni Ghisolfi am stat și m-am uitat fascinată, n-am cuvinte să descriu ce am simțit. Cineva, cu niște sute de ani în urmă, a lucrat așa. Sunt lucrări foarte vechi, foarte bune, veți vedea în galerie lucrări de Rembrandt, Tintoretto, El Greco, Zurbaran, Rubens, Van Eyck, Renoir, Rodin, multe dintre ele făceau parte din colecții particulare. Vă las să descoperiți ale cui erau colecțiile.

După Școala Italiană, urmează Școala germană și austriacă. Alt stil, altă marcă. Mi-a atras atenția acolo o sculptură a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul. Când eram mică, povestea Sfântului Gheorghe m-a captivat cel mai tare dintre viețile sfinților, mi l-am ales ca sfânt protector și foarte des mă rugam lui. De două ori l-am visat, în cel de-al doilea vis a ieșit în mărime naturală din icoana din biserică și a vorbit cu mine, îmi amintesc perfect visul chiar dacă era 2002. De aceea orice reîntâlnire cu el mă bucură. Veți vedea că, în lucrările cu tematică religioasă, chipurile celor reprezentați (sfinți, arhangheli, Iisus, Fecioara), au trăsăturile celor din țările de unde provin pictorii. La italieni arată ca niște italieni, la nemți, ca niște nemți și tot așa. Să vedeți o coborâre a Duhului Sfânt peste niște personaje cu chipuri de spanioli, sunt tare drăguți, cu flăcăruile deasupra capetelor. Școala Spaniolă este la etajul 2 iar sala este impresionantă.

Mi-a plăcut cel mai mult din toate. În capăt sunt 3 lucrări de El Greco. În lateralele tabloului din mijloc vedeți două dreptunghiuri albe, în partea de jos. E o mică descriere a pictorului tipărită pe niște foi A4 de slabă calitate care fac într-un mod jalnic notă discordantă cu eleganța sălii și calitatea tablourilor. Toată galeria e administrată la modul ăsta și plutește în aer un diletantism pesedist, de la denumiri scrise sau traduse greșit pe etichetele tablourilor, până la comportamentul țățesc al supraveghetoarelor care, unele dintre ele, sunt atât de supraponderale, grețoase și sictirite, încât ți-e groază că trăiesc din impozitele tale. Ți se face groază. Erau mulți vizitatori străini iar unele dintre ele abia leagă două vorbe în engleză. Era la intrare o individă cu un aspect de m-am speriat, tot cât malul și cu o coafură horror, film de groază, pur și simplu, și cu mult creion negru la ochi, ziceai că-i la Halloween și nu glumesc. Au întrebat-o 2 turiști dacă știe engleză și le-a răspuns plictisită „A little.” Era chiar la punctul de informații de la intrarea în Muzeul Național de Artă din capitala țării și știa engleză a little! Vă dați seama cum sunt angajați oamenii ăștia și cât de puțin contează pentru unii cum ne prezentăm galeriile de artă? E dezolant, e incredibil. Dar nu erau toate așa, unele erau decente, slabe, vorbeau frumos. E o urmă de speranță, totuși.

La Școlile neerlandeză, flamandă, olandeză deja obosisem. Bine că au acele banchete elegante și comode pe care ne putem odihni. Acolo l-am revăzut pe Rembrandt, pictorul meu preferat, știam lucrările pentru că le mai văzusem într-o expoziție doar cu Rembrandt, prin 2007. La Școala olandeză mi-a atras atenția Nicolaes Molenaer, deosebite lucrările lui, m-au impresionat. Multe griuri colorate, norii atât de spectaculoși, starea pe care o transmit picturile lui se aseamănă cu starea pe care o am de multe ori. Asta urmăresc mereu când întâlnesc arta, indiferent că e muzică, film, literatură, pictură, dans. Ce stare îmi dă? Ce simt când văd un tablou, când citesc un roman sau o poezie, când ascult o melodie? Cu Molenaer a fost o întâlnire fericită. La final, Școala Franceză, multe lucrări foarte bune iar la una dintre ele m-am oprit și mă tot uitam la ea din diverse unghiuri pentru că era fantastică, atât de bine lucrată și cu un mesaj atât de clar și de puternic, se numește Roquefort și Bordeaux iar autorul este Guillaume-Romain Fouace.

Probabil ați observat că atunci când vedeți o expoziție, contează și spațiul care o găzduiește. Aici am fost la palatul regal iar locul este de o mare frumusețe și eleganță. E un loc în care cred că e bine să te întorci când vrei să te relaxezi și să simți că plutești în frumos. Mă simțeam ca într-un cocon în tot acel lux, între lucrări expuse în sălile înalte și luminoase, în curățenia de acolo. Mă gândesc acum la toate tablourile pe care le-am văzut și multe aveau tematică religioasă. Indiferent de școala de artă, aveam sfinți, Iisus, Fecioare Maria, scene biblice, chiar mă gândeam și în expoziție cât de mult a influențat religia arta. Sute de ani în care religia a contat atât de mult. Îmi aminteam bisericile fortificate săsești pe care le-am văzut anul trecut, toate obiectele pe care le-am văzut acolo, cum erau, de exemplu, sculptate însemnele fiecărei bresle pe băncile bisericii din Biertan, câtă rigoare și ce educație le-a dat religia acelor oameni. Cât de mult au fost ridicați oamenii prin învățăturile lui Iisus. Sute de ani în care oamenii s-au disciplinat, au crescut, au evoluat în toate. Ce frumos a evoluat omul, îți dai seama și uitându-te la acele picturi din 1400, 1500, ce răbdare și ce măiestrie. Și a ajuns într-un punct din care a început să coboare. Treptat, treptat, oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, de autodisciplină, rigoare și dragoste de frumos. Religia își pierde sensul, unii clerici doar își văd interesele, ateii (inclusiv ateii care târăsc lumea pe la moaște, pentru că veneratul cadavrelor nu e legătură cu Dumnezeu) sunt grămadă pe noi, infiltrați până în politică, să rupă total legătura omului cu Dumnezeu ca să-l poată transforma într-un robot aservit lor. Au fost ani în care ființa asta sălbatică și violentă a fost civilizată, învățată să nu mintă, să nu fure, să nu ucidă, a ajuns până la nivel de Rembrandt, Mozart, Racoviță, s-a perfecționat și a tot mers în sus. Și s-a oprit. Nu doar faptul că stăm pe telefoane inteligente arată că am evoluat. Desființați poliția, firmele de pază și opriți curentul o lună. Veți vedea cât de evoluați sunt oamenii și ce s-a ales de învățăturile celor care i-au îndrumat să fie mai buni.

Fiecare moment, cum a fost cel de azi, în care oamenii au demonstrat cât frumos pot lăsa în urmă, mă bucură foarte mult. Omul a urcat cât l-au dus puterile și a putut crea ceva atât de impresionant. Specia asta a fost sus, foarte sus. Minunate minți, minunată ascensiune.

%d blogeri au apreciat: