Imaginație

Oare fiecare dintre noi, absolut orice om de pe planeta asta, a avut măcar o dată fantezii erotice? Îmi e ușor să vorbesc cuiva apropiat despre experiențele sexuale pe care le-am avut cu foștii parteneri dar nu cred că am vorbit vreodată despre ceea ce mi-am imaginat în materie de sexualitate. Despre asta îmi e jenă să vorbesc (nici să scriu nu mi-e prea ușor). În primul rând din cauză că o fantezie poate implica persoane care în realitate nu și-au dat sau nu și-ar da acordul să aibă relații intime cu mine. Asta mă blochează și face să mă simt vinovată. Știți că e în Biblie un pasaj în care Iisus spune că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui. Nu sunt religioasă, știu doar câteva pasaje din Biblie, dar ăsta mi-a rămas în minte și m-a influențat. Mă gândesc cum s-ar simți acel bărbat dacă ar ști că eu mi-am imaginat că făceam dragoste, deși el nu este atras de mine? Ar fi nasol. Totuși, sexualitatea e parte din noi iar fanteziile erotice sunt normale, la fel ca și visele erotice. Ca în orice alt aspect al vieții, și în erotism contează să nu facem rău cuiva, în rest suntem liberi să trăim cum credem că e corect. Sau să ne imaginăm. Spre deosebire de realitate, în imaginație putem face și lucruri extravagante, ilegale, imorale și ce ne mai trece nouă prin cap, fără ca asta să afecteze pe cineva. De ce scriu acum articolul acesta? Pentru că s-a întâmplat ceva care iar m-a pus în fața sentimentelor mele de vinovăție. Vinovăție de-aia din cea mai rea.

Eu am un mare „Nu” în privința interacțiunilor cu alte persoane: nu vreau să am absolut nicio treabă cu bărbați însurați. Nu am avut și nici nu vreau să am. Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu atrasă de însurați (și mi-a trecut imediat). Știu că e cea mai sigură sursă de probleme să devii amanta cuiva, e o tâmpenie uriașă, plus că sunt o persoană credincioasă (chiar dacă nu sunt religioasă) și nu m-aș băga niciodată între doi oameni care și-au făcut niște jurăminte în fața Lui Dumnezeu și au fost cununați. Te bate Dumnezeu. Trecând de asta, eu țin foarte mult cu femeile și nu accept gândul că o femeie suferă, își face griji sau își pierde soțul din cauza mea. Asta n-o să vezi. Deci totul banal și perfect moral în interacțiunile mele cu bărbați căsătoriți. Băi, frățică, și a apărut un omuleț atât de atrăgător și atât de însurat, încât mintea mea a zis: „OK, nu faci rabat de la regulile tale, nu te atingi de el măcar, dar lasă-mă să-mi imagineeez!” Eu, omul moral până în măduvă, am zis că nu. Nu accept nici să-mi imaginez vreo secundă că am vreo treabă cu bărbatul altei femei. A fost foarte frustrant să mă lupt cu mintea mea, cu senzația aia de atracție uriașă, să mă tot gândesc la altceva. Și mi-am amintit ce mi-a spus o dată psihologul, când făceam consilierea. Era în perioada în care eram atrasă de bărbați mult mai tineri ca mine (din fericire, mi-a trecut anul ăsta). Și îi povesteam cum muream de jenă pentru că îmi plăcea foarte mult de un tip de 18 ani iar eu aveam 34. Și mi-a zis: „De ce te simți vinovată doar pentru că ești atrasă de el? E doar atracție, nu i-ai făcut niciun rău. Toți avem fantezii, toți ne pomenim atrași de diverse persoane și poate că e imposibil să avem relații cu ele, atracția în sine nu e ceva rău. Ceea ce faci mai departe poți controla, dar atracția vine și asta e. Tu alegi dacă rămâne doar atât sau dacă mergi la ușa lui, dacă îl cauți, asta poți controla și gesturile tale de mai departe pot face diferența.” Atunci nu am procesat ceea ce a spus psihologul și dacă aș fi înțeles clar ce mesaj a avut pentru mine, ar fi fost foarte bine și aș fi reușit să elimin orice stare de vinovăție.

De data asta, mi-am amintit cuvintele lui și mi-am zis „Poate avea dreptate. Dacă nu mai parez cu zidul vinovăției toate gândurile, ci le las să vină și să treacă pentru că, la urma urmei, ce mare rău poți face cuiva dacă îți imaginezi că faci dragoste cu el și nu află nimeni vreodată ce-a fost în mintea ta? Și dacă îți imaginezi că-l omori, înseamnă că i-ai făcut vreun rău? Rămâne totul în capul tău.” În momentul în care mi-am dat seama ce începuse mintea mea să inventeze, mi-am zis: „Nu! Nu asta! Ne paște pușcăria pe amândoi! Dar lasă, n-are cum, e doar o fantezie.” Mi-am amintit de ceea ce citisem mai de mult într-un articol: în fantezii mereu e mai bine ca în realitate pentru că nu rămâi gravidă și nu sunt izmene pe jos. Și uite că ai liber și la chestii care, în viața reală, ar fi sub incidență penală. Deci mi-am lăsat eu imaginația în voie și totul a fost super wow. Ce credeți că s-a întâmplat? Nu m-am mai simțit deloc vinovată sau apăsată de vreun gând neplăcut pentru că a fost mai ușor să las să treacă toate acele porniri și senzații decât să le reprim. A-mi tot spune că nu trebuie să mă gândesc la asta, nu trebuie să simt asta, nu trebuie să îmi imaginez asta, doar ar fi ținut totul în tensiune și nu ar fi rezolvat situația nicicum. Data viitoare când ne vom vedea, voi privi undeva într-un punct îndepărtat din lateralul sau de deasupra lui. Sau poate că voi da ochii cu el fără vreo jenă. Doar nu sunt vinovată cu ceva.

Știți ce-mi place mie la fanteziile erotice (sau fanteziile de orice fel)? Modul în care pot construi povestea. Îmi imaginez totul, în detaliu, ca într-un film. Pot crea scenarii inclusiv cu ceea ce facem timp de o săptămână înainte de momentul de intimitate. Cum suntem îmbrăcați, ce ne spunem, cu cine interacționăm, cum sunt ceilalți, cine sunt ei? Cât de des ne vedem, cum apare atracția, cum o gestionăm, cum e apropierea, cum e flirtul, ce simt, prin ce spații trecem, e zi, e seară? Participăm la o petrecere, suntem acasă, suntem la un hotel, suntem la serviciu, facem un plan, e o relație de intimitate care trebuie ținută secret sau nu? Cum bate lumina, cum sunt bijuteriile, cum e parfumul, cum e textura materialelor, atingerile, senzațiile? Așa cum am dat timp să construiesc relații cu foștii parteneri, până am ajuns la momente intime, am răbdare și îmi dau oricât timp ca să construiesc o fantezie minunată. Imaginația poate merge oricât, până oriunde. Nu aduc în discuție doar erotismul. În general, dacă îți lași mintea să țeasă ce scenarii vrea ea, poți fi cel mai bogat om din lume sau fotomodel de talie mondială.

Deci lăsați-vă imaginația liberă pentru că dacă tot suntem mereu atenți la ce facem și normele sociale cer să ne autocenzurăm, măcar în minte să fim liberi.

%d blogeri au apreciat: