La Muzeul Hărților și Cărții vechi

În weekend am văzut o altă frumusețe de muzeu pe care îl recomand nu doar pentru valoarea exponatelor, cât și pentru aspectul deosebit al casei și împrejurimilor. Este într-o clădire de patrimoniu de pe strada Londra nr. 39. Știam bine zona pentru că mă plimb des pe acolo, mai ales pe strada Paris, plus că am lucrat pe Londra mai bine de un an, la numărul 9, unul dintre locurile de muncă de la care am cele mai frumoase amintiri, oameni super, atmosferă super. E o zonă foarte bine cotată, foarte liniștită, pe care v-o recomand pentru plimbări, indiferent de anotimp, dar în special pentru trandafirii din mai. Așadar, am mers să vizitez muzeul cu hărți și cărți, pe care îl văzusem de câteva ori, în trecere pe acolo, și îmi propusesem de vreo două luni să-l vizitez. Am mers cu metroul până la Victoriei și am avut apoi acces ușor din strada Washington. Biletul costă 10 lei, eram doar 3 vizitatori, eu și un cuplu, nu ne-a deranjat nimeni, n-a venit nimeni după noi, doar ni s-au încasat banii de bilete și apoi paznicul și supraveghetoarea s-au făcut nevăzuți.

Ce avem de vizitat? Parterul și încă două etaje. Ce vedem acolo? Hărți, cărți, busturi de cartografi și exploratori, desene, gravuri. Am făcut o fotografie chiar în prima sală de la parter, un glob pământesc mare și frumos (donat de Francoise Mitterand) și busturile lui Gerard Mercator și Claudius Ptolemeu.

E cam strâmbă poza pentru că încercam să nu prind tavanul cu infiltrații de apă din micul balcon. Cred că este primul muzeu la care m-a impresionat mai mult clădirea decât exponatele. Este minunată. Ce arhitectură, ce marmură, ce vitralii, ce eleganță, ce picturi pe tavane, 10 lei meritau dați doar ca să fii în acea casă. Recunosc, nu sunt pasionată de cartografie și am trecut destul de rapid pe la zecile de hărți expuse, plus că, deși eu am doar o mică dioptrie, +0,50 la ochiul drept, tot mă obosea scrisul minuscul de pe acele hărți. Aproape că-mi lipeam capul de ele ca să citesc. Sunt hărți foarte, foarte vechi, începând de prin 1500, bine conservate, divers documentate, vezi cum arăta teritoriul nostru de la daci și până acum, au și harta Lunii (asta mi se pare foarte interesant, mai ales că e făcută când omul încă nu ajunsese pe Lună, e o hartă veche), timp și ochi buni să ai, că afli de acolo multe lucruri. Uitându-mă la cât și cum a tot fost împărțit și fărâmițat teritoriul actualei Românii în decursul timpului, îmi dau seama de ce suntem atât de diferiți și ca aspect și ca educație sau mod de a gândi. Exact ce spuneam în articolele trecute: diversitatea noastră uriașă ne face fascinanți. Dacă acum, când suntem cu toții în aceeași țară, nu ținem unii cu alții, în hărțile viitoare iar vom fi bucăți. Și m-am mai gândit la ceva, apropos de acea cartografiere când Dobrogea sau Transilvania erau ba la unii, ba la alții: nu poți ține pe cineva cu forța într-o țară în care nu se regăsește. Ca să simți că faci parte din România, nu-i suficient să scrie „România” în cartea ta de identitate. Dacă veți merge la muzeu și veți vedea fiecare hartă în parte, veți înțelege la ce mă refer. E greu de explicat. Iar menținerea capitalei la București face și mai clară senzația de diferențiere între zonele țării. Este exact ca și cum sudul s-a coagulat în jurul acestui oraș iar pe măsură ce urci, ca în deschiderea unui evantai, oraș după oraș, provincie după provincie, sunt tot mai răsfirate și mai departe de capitală, fiecare cu geografia ei, fiecare cu tipul ei de oameni, departe de sud, cu specificul lui, rămas în josul hărții. Bucureștiul e un oraș prea „sudist” ca să poată fi capitala potrivită pentru toată țara, asta e părerea pe care mi-a format-o vizita la acest muzeu. Și veți vedea pe fiecare hartă, indiferent de autor, de stil și de an, ce graniță solidă sunt munții și cum fracturează. Te uiți la hărțile de prin 1700 și îți imaginezi ce se întâmpla prin Kustendje, Mankala și apoi la vest de munți unde era altă lume. Faptul că în 2021 suntem cu toții în aceeși țară, ne transformă într-un popor foarte interesant și norocos că are atâtea forme de relief, tipuri de floră, faună, microclimă și tipologii umane. Am apucat timpuri de pace, putem merge în țara nostră și la munte, și la mare, și la cascade, ape termale sau la ce mai vrem noi, mâncăm în țara noastră și kurtos și baclavale și poale-n brâu, chiar suntem norocoși, dacă privim lucrurile de la distanță, ca pe hartă.

Evident că am fost cu ochii pe Dobrogea mai mult decât pe orice altceva. Cum se numea orășelul meu pe fiecare hartă, ce mai era primprejur, care era atmosfera. Avem, în afară de Mangalia: Mancalya, Mankala, Pangala, Magnegalia. Frumos să stai în Magnegalia, sună foarte romantic, dar n-am apucat vremurile alea. Pe o hartă scrie: „Port de Mangalia, un des meilleurs de la Mere Noire”. Și Constanța nici măcar nu e trecută. Hi hi. Am avut acest mic moment de satisfacție răutăcioasă pentru că știu cât de mult țin constănțenii ca doar ei să-și spună constănțeni și le atrag atenția celor din Mangalia, Năvodari sau Medgidia să nu-și spună constănțeni. Apropos de Constanța, avem acolo: Tomi, Chiuftenge, Kustendje. Da, Tomi, ca la ketchup. Dacă aveam mai multă răbdare (și super ochi) ca să zăbovesc la fiecare hartă în parte, sigur aș fi aflat mai multe.

Gravurile sunt foarte frumoase, iar m-au dus cu gândul la „Cine e mai înapoiat? Noi sau cei de pe vremurile alea?” Când oamenii nu erau toată ziua pe net, aveau timp și de lucruri migăloase și minunate. Vă recomand muzeul, chiar dacă nu este în domeniul vostru de interese, o după-amiază în atmosfera aceea liniștită, luxoasă și relaxantă, va fi bine-venită. După ce am ieșit din muzeu, m-am mai plimbat și era la fel de plăcut, printre acele vile cu arhitectură frumoasă, pe străzile liniștite, la început de toamnă. La câte frunze erau pe jos, a toamnă arătau. Apropos de toamnă, vine vremea cu adevărat bună, în care ne putem plimba la orice oră a zilei și voi face o pauză de muzee până când vine frigul. Acum prefer să stau pe afară și să las restul muzeelor pentru zilele în care va fi acceptabil doar în interior.

%d blogeri au apreciat: