Timp pentru noi înșine

Uneori îmi dau seama că stau foarte mult pe net. Zilele astea, de exemplu, am fost foarte interesată de nebunia asta politică interminabilă și mă tot uitam pe site-uri de știri. Mi-am dat seama că ajunsesem să intru compulsiv pe net ca să văd noutățile. Dacă nu citesc știri, mă uit pe fb la diverse publicații, ca să mă amuz de comentarii. Folosind mult vederea de aproape, am început să văd mai slab la distanță, pentru că obosesc ochii, deci mi-am zis că trebuie să mai fac și pauză pentru că mai am nevoie de ochi și alții de rezervă nu am. În weekend, în special, fiind ocupată cu treburile casei sau plimbări, nu am timp de stat pe telefon sau la laptop. Atunci e bine, e multă liniște, pace și armonie. Mai stau și eu doar cu mine și m-am gândit ce bine prinde fiecăruia dintre noi timp doar cu el însuși. Sau cu familia, pentru cine are. Doar că, după cum probabil știți, mulți sunt dependenți de telefon, în special tineri. Se spune că e suzeta omului matur. Nimic nu poate înlocui contactul real cu ceilalți. Indiferent cât stai cu ei pe skype sau la telefon. Eu obișnuiam să mai comunic pe messenger cu amicii dar mi-am impus să renunț și să văd câți dintre ei, în condițiile astea, vor propune să ne vedem la un suc sau la plimbare. Nimeni. Treptat, treptat, m-am retras. Scriam în articolul trecut cât de bine m-am acomodat cu singurătatea și parte din acomodarea asta a fost și acest impuls de a mă ține departe de cei care nu mă caută. Tot mai mult timp petrecut cu mine însămi. A fost vindecător, deși nu mi-aș fi imaginat. E suficient cu câtă lume interacționez la serviciu 5 zile pe săptămână, nu sunt chiar pustnică.

Văzând cât de bine a funcționat la mine, îmi permit să sfătuiesc pe oricine să își rezerve timp de petrecut doar cu el. Să asculte muzică, să se plimbe, să se odihnească, să facă sport sau orice altceva îi place și îl relaxează. Eu, după cum v-am spus, am descoperit vara asta meditația pe muzică de diverși hertzi și sunt complet fascinată de ceea ce trăiesc în acea jumate de oră cât meditez sâmbăta. Și, mai ales, discuțiile cu vocea interioară care îmi spune atâtea lucruri interesante și liniștitoare. Indiferent ce-mi spune, chiar și acel „Vei pierde pe cineva apropiat”, mă ajută să repar, să vindec, să urc, nu să cobor. Și senzațiile pe care le am când merg cu gândul în fiecare parte a corpului, sunt uimitoare. Cum ajung la plexul solar, mereu mă văd într-un anumit loc, ca și cum aș fi teleportată acolo. Sunt două locuri care s-au repetat în meditații diferite. Mangalia, deh, orașul meu natal de care mi-e dor și biserica Millenium din Miercurea-Ciuc. Culmea, acea biserică nici nu mi-a plăcut și nu m-aș mai întoarce acolo. Prea mult roșu în interior, arhitectura ciudată, în realitate chiar nu mi-a spus nimic acea biserică dar în meditație, și sâmbăta trecută, cum am ajuns la plexul solar, dintr-o dată eram acolo, mă uitam prin acoperișul de sticlă la arhangheli, pluteam printre bănci, totul era atât de clar și dintr-o dată, de undeva de sus, a erupt un val de lumină roz care a coborât peste mine, mi-a intrat în corp prin plex și m-a învăluit cu totul, nu mai vedeam nimic altceva decât un cocon uriaș roz care mă învăluia. Era atâta căldură și o senzație pufoasă, liniștitoare. Când eram suficient de relaxată și detașată, mi-am permis să am iar o discuție cu revelatoarea voce interioară. Îmi place la vocea asta că nu exprimă niciun fel de sentimente, nu e părtinitoare, nu are vârstă, nu o pot fixa în timp, nu are sex. Știe tot, e cea mai sinceră și cea mai corectă. O întreb orice. Nu mă judecă, nu mă menajează, are răspuns la orice. Eram foarte procupată de situația cu serviciul și am întrebat-o, cu mare temere, dacă să demisionez sau nu. Trecusem la serviciu prin niște zile insuportabile. Eram foarte temătoare de ceea ce voi auzi, dacă va fi un „Da” sau un „Nu”, și m-am relaxat acceptând orice răspuns. Și vocea mea interioară a-tot-știutoare mi-a spus: „Nu ai de ce să rămâi acolo unde nu îți e locul. Picioarele merg acolo unde merge inima. Inima înainte, întotdeauna. Te gândești foarte mult la serviciu dar mai întâi ai viața ta de trăit. Prea mult te gândești la serviciu.” Este aceeași voce care, în 2019, când mă rugam să fie totul bine la cumpărarea garsonierei din Titan, îmi spunea mereu să merg să vorbesc cu chiriașul din garsonieră. Pentru că n-am mai rezistat îndemnului ei zilnic din rugăciune, am mers și am vorbit cu el iar omul a fost sincer și mi-a spus că blocul e plin de ploșnițe și că și-ar fi dorit să spună asta, când a aflat că cineva o să cumpere garsoniera, dar nu mă știa și nu avea cum să ia legătura cu mine. Așa am evitat să cumpăr o casă infestată.

Sunt fascinată total de experiențele din aceste meditații pe muzică. Tot sâmbăta asta, când am ajuns la creștetul capului, niște picături uriașe, dense și moi, purpurii și oranj, se scurgeau în craniul meu. Pic, pic, una după alta, se împrăștiau în capul meu, revărsând lumină. Toracele e tot la fel de gol, vai steaua lui, numai tristețe pe acolo, mi-e imposibil să văd sau să trimit măcar puțină lumină în inimă. În schimb, am lucrat serios cu zona sacrală și, după ce am ascultat toate temerile care o țineau închisă (pur și simplu am vorbit cu corpul meu), acum se deschide ca o floare uriașă. Fizic simt petalele cum se deschid într-o lumină albă, de pe coapse până spre intestine și rinichi. Mă bucur că mi-am dat timp pentru mine, ca să am aceste experiențe care mă relaxează și mă bucură atât de mult. Cel mai rău îmi pare că nu am suficienți bani și suficient concediu ca să călătoresc. Din tot anul ăsta, cu cel mai mare drag îmi amintesc călătoriile. Îmi amintesc cu drag până și cearta teribilă de la căzătura de han din Tureni. Cât de amuzant a fost! Că tot am adus vorba de Tureni, deja încep să mă gândesc că nu ajung să fac sărbătorile la Cluj și sunt pur și simplu îngrozită. Dacă iar avem restricțiile lui pește, eu nu voi putea pleca la Cluj fără motiv întemeiat și voi fi nevoită să rămân în haosul din București. Nu vă pot spune cum mă simt când mă gândesc la asta. Azi deja mă gândeam cum voi găti bradul la începutul lui decembrie. E sus pe șifonier brăduțul meu, încă 3 luni și-l dau jos. Dacă ne ține Dumnezeu sănătoși, gătim și brazi. La cum se prezintă situația prin mass media, parcă văd cum îmi strică și anul ăsta ziua și fix pe 7 octombrie încep să bage restricții. Îi spuneam azi unui coleg că eu deja văd an de an așa situație la gripa sezonieră, nu îmi mai văd viața altfel decât cu mască, cu știri despre spitale pline din octombrie până în aprilie, cu tot felul de restricții și controale, de vom ajunge să și uităm cum trăiam înainte. Mutație după mutație după mutație, de nu vom mai avea niciun bolnav cronic ci doar oameni tineri și sănătoși care vor rezista sezon după sezon gripal. 90% dintre cei pe care îi cunosc, inclusiv personal medical, mi-au spus că sunt siguri că asta e pandemie țintită să elimine toți bolnavii, din cauza suprapopulării.

Sutem așa de obosiți, Doamne, ce obosiți suntem. Ne vom recupera energia și pofta de viață în 2023 când poate că va fi eliminată pandemia? Mă uitam azi la pozele cu miniștrii demisionari. Nu mai am nicio părere despre ceea ce se întâmplă. Fiecare face ce poate și cam asta e. Oricum, sunt șocată să văd la ce s-a ajuns. Mi se pare un scenariu suprarealist. Un om pe care toți îl admirau, îl vedeau inteligent, tânăr, rocker, cosmopolit, școlit în SUA, devine în câteva zile un fost pușcăriaș care scoate USR de la guvernare. Zici că suntem blestemați. Mă uitam la Dăncilă, muream de jenă. Mă uit la Cîțu, nu cred ce se întâmplă. Chiar s-au terminat oamenii decenți în țara asta? Nu cred că meritam să ajungem lipsiți de speranță într-un moment atât de greu. E păcat de țara asta. Iar cei care nu votează, refuză să se implice, fac cel mai mare rău. Democrația înseamnă să votezi dar să și fii pregătit să ieși în stradă pentru orice derapaj al celor pe care i-ai votat. Să fii implicat, nu doar să te fâțâi din 4 în 4 ani la secția de votare și apoi să dormi. Din păcate, anii de comunism ne-au lăsat fără voce, fără personalitate și dispuși să acceptăm orice. După atâta beznă și foamete, nici copiii celor care au suferit atunci, tot nu știu ce e democrația. Mai și comentează unii cârcotași că în 2024 va câștiga AUR. Păi dacă doar simpatizanții lor vor merge la vot și restul vor sta acasă, logic că vor câștiga ei. Dacă din toată țara votează doar 1000 de simpatizanți AUR și ceilalți cârcotesc în fața televizorului ca niște putori neimplicate, o să vă conducă ultrașii, țațele și habotnicii. Fiecare să suporte consecințele a ceea ce face (sau nu face). Minuni nu există.

Orice ar fi, alocați-vă timp pentru voi. Mai ales când vedeți că sunteți triști, obosiți, stresați. Corpul vă dă mereu semnale. Ascultați-l. Dacă vă enervează știrile, închideți sursele de știri. Lucrurile nu sunt așa de rele pe cât le vedeți acolo. Plus că nu vă ajută cu nimic să știți toate necazurile din țărișoarele de la capătul lumii, de parcă n-ați avea și voi necazurile voastre. Și poate ați observat că de atentate și de sărăcie sau de calamități din alte țări aflați imediat dar de lucruri frumoase din alte țări ce vedeți? Nu vă lăsați duși de val și concentrați-vă pe tot ce e frumos. Vremea e minunată zilele astea. V-ați plimbat? V-ați oprit la o terasă să beți o cafea și să priviți oamenii? V-ați odihnit suficient? Zilele încep să scadă și avem nevoie de optimism și odihnă ca să compensăm lipsa luminii solare. Vă doresc sănătate, echilibru interior și energie pe care s-o consumați cu lucruri bune, în primul rând pentru voi înșivă.

%d blogeri au apreciat: