O noapte la pensiune

Vă povesteam în articolul anterior că șederea mea în Mangalia a fost de numai o zi, în loc de 6, și din cauza condițiilor de cazare. S-o luăm cu începutul:

Din 2015, am stat pensiuni când am fost la Mangalia. Cu excepția pensiunii Oituz, unde am fost de două ori, n-am revenit în alte locuri unde am fost cazată. Și anul ăsta a trebuit să caut o altă casă ce (pe internet) părea primitoare. Am găsit ceva elegant, recenzii majoritar bune, aproape de mare, pe strada Vasile Pârvan, una dintre străzile dragi mie, pensiune nouă (inaugurată în 2017), pozele super frumoase. Aveau inclusiv numerotarea fiecărei camere în descriere, pentru că toate erau diferite ca accesorii (draperii, tablouri, faianța). Am sunat proprietara în august, i-am spus că îmi place camera 8, avea o reproducere super frumoasă după Cafe terrace de Van Gogh. Mi-a vorbit foarte politicos, mi-a spus că nu are nicio rezervare pentru septembrie și că dacă îmi place camera cu Van Gogh, pe aceea mi-o rezervă. Am plătit 150 lei, avansul pentru prima noapte de cazare urmând ca, la check-in, să plătesc și diferența de 600 lei pentru restul de 4 nopți. Mi-am zis: „Hai, că anul ăsta poate am noroc și nu mai dau de mucegai, nesimțire, țățism.” Urma să ajung pe 13 septembrie. Peste câteva zile de la rezervare mi-am dat seama că pe 13 începe școala și voi prinde un haos dimineața în București. Am sunat la pensiune, am întrebat dacă pot veni pe 12, adică să-mi măresc sejurul cu o zi. Mi-a zis că e ok, am rezervarea valabilă din 12.

Duminică dimineață, la plecarea din București, chiar aveam o stare de bucurie la gândul că merg în orășelul meu, abia așteptam relaxarea și plimbările pe malul mării, îmi trecuse lipsa aia totală de chef din seara precedentă. Am călătorit bine până la Constanța dar ne-au transbordat într-o mizerie de microbuz cu care ne-au dus până la Mangalia, o infecție. Ca un crevete stăteam pe banchetă, să nu ating prea mult din praful și petele alea. Firma respectivă nu mergea decât până la intrarea în oraș, la gară, iar pensiunea era cam la jumatea orașului, erau vreo 15 minute de mers pe jos (pentru mine, care mă plimb în București câte două ore, era o nimica toată). Stabilisem cu proprietara să o sun când voi fi în Costinești ca s-o anunț că ajung. Când am intrat în Costinești, am sunat-o și i-am zis că vin cu Sir trans, că mă lasă la gară microbuzul și vin pe jos. Ne-am salutat și asta a fost toată discuția. Cu o seară înainte o sunasem ca să confirm rezervarea și am întrebat-o câte prosoape voi avea, ca să știu dacă îmi mai luam și din București. Mi-a răspuns răstit că de ce întreb. I-am spus din nou că vreau să știu dacă îmi mai iau și altele din București. Mi-a răspuns evaziv, mai întâi că vedem câte voi avea și apoi că am 3. Mi s-a părut un răspuns dubios, mai ales din cauza tonului folosit. Prefer să întreb pentru că am avut surpriza, în 2019, să mă pomenesc că aveam 0 prosoape în cameră.

Când am ajuns la Mangalia, eram fericită să cobor din jegul ăla (nu mergeți cu Sir trans, sfatul meu omenesc). Am luat-o agale către pensiune, admirând străzile de care îmi fusese dor. Când mai aveam 5 minute și ajungeam, am auzit telefonul sunând în rucsac. Mă suna proprietara pensiunii. Zice: „Eu sunt la gară, vă aștept în stație. Unde sunteți?” Deja ajunsesem la muzeul de arheologie. Mi-a zis că ea mersese să mă aștepte cu mașina, în stație și că pornește spre casă. Știți cum e cineva după un drum de 300 de kilometri, după o schimbare climatică bruscă și când e ora 14:00 și a mâncat doar o nimica toată la popasul de pe autostradă? Așa eram eu, ducând trolerul, când am intrat în curte. M-a întâmpinat gazda, o doamnă cochetă, de vreo 60 de ani, luându-mă la un tir de cicăleală: „Noi vă așteptam în stație. Am stat acolo să vă așteptăm dar unde erați? Ne-am uitat după microbuz Simpa, după numărul de Constanța dar nu l-am văzut.” Între timp, luasem trolerul în mână și urcam către camera de la etajul 2, pe trepte înalte. Aveam bagaj pentru 6 zile și abia căram de trolerul ăla, cu pași de uriaș, îl sprijnisem pe șold ca să nu mă doară mâna. În fața mea, ea continua revedincativă, urcând: „Eu nu cred că m-ați sunat de la Costinești, sigur nu erați la Costinești când m-ați sunat. Că noi imediat am ajuns și nu erați acolo. Cred că erați la Mangalia când ați sunat.” Mă zbăteam în urma ei și, când am ajuns sus și am văzut că nu mai tăcea, i-am zis: „Nu am venit cu Simpa, am venit cu Sir trans. V-am spus că vin cu Sir și oprește doar la gară. Nu avea număr de Constanța, avea număr de București. Da, la Costinești v-am sunat, după cum v-am spus. Și dacă mi-ați fi zis să rămân la gară, aș fi rămas și ne vedeam acolo.” A zis că așa e, mai bine îmi zicea dar că totuși, ea nu crede că am sunat-o la Costinești. Deci eram și mincinoasă sau proastă, am și fost nașpa că nu ne-am sincronizat, asta era primirea pe care o meritam, venită în concediu, din partea unei persoane căreia urma să-i bag 900 de lei în buzunar pentru 6 nopți de cazare. Știți cum e când un cățel enervează o pisică și ea sare brusc și îi înșfacă lateralele botului cu ambele lăbuțe? Jap! Așa îmi venea mie s-o pălmuiesc pe acea femeie. M-a condus în cameră, am întrebat-o dacă vrea diferența cash sau prin OP, am stabilit că-i fac transfer, mi-a arătat chicineta din grădină unde puteam să-mi gătesc câte ceva (cam neîngrijită și sărăcăcioasă). Aveam în cameră un minibar dar nu vroiam să-l bag în priză ca să nu facă gălăgie și era un frigider mare în chicinetă, mi-a zis că-i al turiștilor și bag acolo ce vreau. Soțul o aștepta afară în mașină, s-a grăbit să plece, mi-a zis că tot etajul este cazat, deci nu era pustietate, am rămas să-mi despachetez bagajele.

După primirea aia de căcat și surpriza lor ratată „din cauza mea”, am despachetat rapid și am intrat să fac un duș. Ventilatorul nu mergea dar era geam la baie, oricum era ok, suportul de hârtie igienică era smuls din perete și hârtia era pe bazinul de wc. Etajera de la duș lipsă, erau doar suporții rămași și am ținut gelul de duș pe jos, în cabină. Scurgerea era parțial înfundată și am făcut duș într-o baltă crescândă, valuri făceam acolo, era cabina mare și ditamai apăraia. După ce am ieșit din duș, i-am dat mesaj cu ce era defect, ca să nu îmi impute mie defecțiunile, pentru că așa scria în regulamentul casei, că plătești ce e stricat când predai camera. Am primit ca răspuns un mesaj audio în care mi-a spus că așa au lăsat turiștii și că nu a avut timp să remedieze pentru că a fost continuu camera ocupată, toată vara, și că își cere scuze. Mi-am dat seama că fusesem cazată la camera 5 în loc de 8, pe care o rezervasem. Mi-am zis că asta e și am transferat 750 lei diferența, ca să fiu un om corect și să plătesc la timp.

Când m-am întors la pensiune, am vrut să bag niște mâncare în frigiderul din chicinetă. L-am deschis și nimic nu mi-a mai trebuit. Roșii mucegăite și borșite, jumătăți de lămâi înnegrite și uscate, brânză stricată, ambalaje deschise de la produse învechite. Mi s-a făcut rău. Nu cred că se făcuse curat în acel frigider de vreo două luni. Am scos niște roșii putrede și lămâile uscate și am pus mâncarea mea. Am urcat în cameră și am deschis minibarul. Era neșters, cu urme de mâncare, cu apă cursă, cum fusese decongelat micul congelator din el. Chiar m-am enervat pentru că eu țin foarte mult la igienă și curățenie iar frigiderul nu trebuie să fie o sursă de bacterii. Pentru ce naiba dădeam eu acolo 150 lei pe noapte? Ca să mă enervez? Iar în sezon camera era 220 lei, acum era preț redus. Peste situația neplăcută din familia mea, mai era și locul acela atât de neprimitor. Deja se făcuse seară, am ieșit să mă plimb și mă gândeam cât de mult vroiam să fiu în București, în căsuța mea. Dar deja plătisem și diferența și trebuia să stau până sâmbătă. Și mi-am zis: „Stai! E 9 seara, duminică. Eu am făcut transferul cu câteva ore în urmă. Banii nu au plecat de la banca mea.” Am sunat în call center (bine că am o bancă ce oferă call center non stop), m-a preluat un domn amabil, mi-a pus câteva întrebări de identificare și am anulat plata de 750 lei. Am rămas cu o noapte plătită, cea din avans, pe care am și petrecut-o acolo. Am dârdâit de frig, deși am dormit cu pilotă, dar nu știu de ce era atât de frig.

A doua zi dimineață am ieșit să mă plimb, am văzut răsăritul, am mai mers un pic prin oraș, m-am întors la pensiune, am mâncat și mi-am făcut bagajele. Pe la 11:00 a venit proprietara și se certa pe hol cu un turist care nu vroia să-și achite diferența de sejur. Ca la piață se certau. I-am predat cheia, i-am spus că nu am vrut să rămân în așa condiții. Culmea e că a dat continuu vina pe turiștii anteriori. Ei stricaseră prin cameră, ei lăsaseră mâncare în frigiderul din bucătăria de vară și se stricase. Halucinant mi s-a părut cum susținea că doar nu puteau ei să umble în frigiderul de la bucătăria turiștilor, ca să nu le arunce mâncarea oamenilor, deci acolo era mâncare stricată de când începuse sezonul, probabil. Turiștii din septembrie trebuie să suporte oalele sparte în tot sezonul, se pare. Mi-a spus că nu mi-a putut reține camera 8 pentru că am mărit sejurul cu o zi și deja era rezervată în ziua aceea, am venit pe 12 în loc de 13 cât agreasem inițial. Aș fi preferat să-mi fi specificat asta când am sunat și am mărit sejurul sau măcar când am ajuns la pensiune. Probabil că mizase pe faptul că aș fi uitat între timp. Mi-a tot cerut scuze până ce am ieșit pe poartă.

Nu mai suport indolență. Nu mai suport delăsare. Nu mai suport lipsă de respect. Nu pe banii mei. Casa, într-adevăr, era o frumusețe, lenjeria impecabilă, baia mare, camera înaltă, dar inconvenientele adunate, în primul rând atitudinea, au făcut să plec. Îmi amintesc cum ne-au primit la Odorheiu Secuiesc, într-un motel de două stele, dar era militărie acolo, stăteau drepți în fața noastră, nimeni dintre acei oameni nu ar fi îndrăznit să-mi spună că habar nu aveam din ce localitate am sunat, aveau o politețe ca japonezii, m-aș fi mutat acolo doar de dragul lor. Și, la mine în oraș, mă pomenesc primită încă o dată ca la țața Floarea, într-o pensiune peste standarde, unde plăteam, pentru 6 nopți, 1/3 din salariu. Chiar n-am mai suportat.

Vă rog eu frumos, dacă vreți să deschideți o unitate de cazare, învățați să vă purtați cu turiștii. Nu sunt rudele voastre, nu sunt prietenii voștri, nu stau gratis la voi, sunt clienți, sunteți prestatori de servicii turistice și e normal să fiți civilizați. În concediu oricine vrea să se relaxeze, nu să fie cicălit, nu să i se ofere o cameră deteriorată de alții sau un frigider cu mâncare stricată. Toți, absolut toți, vrem relaxare în concediu. Nu voi spune despre ce pensiune era vorba pentru că n-am văzut vreo răutate în atitudinea proprietarei, ci doar mult diletantism. Își făcuse o casă mare pe care vroia s-o închirieze dar habar n-avea să facă turism. Una e să fii prestator de servicii turistice, alta e să ai niște camere de închiriat. Avea nota 9 în review-uri pe net. Proabil de la turiștii care fuseseră prin iunie și găsiseră totul frumos. Greu. Greu cu oamenii ăștia și e 2021 deja. Timp în care îmi spun colegii mei că în Turcia, în resorturi, au fost tratați ca niște prinți. Se mai și miră că merge lumea în alte țări în concedii. Bine că îi plătisem prin homebank și nu îi dădusem banii cash, că acum aș fi fost încă la Mangalia, mâncând ce aș fi ținut în frigiderul cu stricăciuni și putreziciuni.

%d blogeri au apreciat: