Seară de septembrie

Cine a zis „Hop” până n-a trecut pârleazul? Eu. Vai, ce m-a pălit azi-noapte, m-am trezit pe la 5 dimineața cu un cap ca stupul. Cel mai ciudat a fost că toată ziua am avut un amestec de stare rea și bună. Îmi era rău dar de fapt nu-mi era, nu știu cum să zic. Mă simțeam plină de energie și complet epuizată. Parcă tot vroiau să-mi iasă din cap niște cornițe, unul colo, unul colo, mă gândeam că voi avea un cap ca un coronavirus, cu 20 de cornițe ieșite. Mă lua cu frison, cu febră, amețeală, anxietate, era un mix de rele. La serviciu, ca vinerea, n-am făcut mare lucru, am bolit și am stat de vorbă cu colegii, am mâncat împreună, am dezbătut subiectele zilei și cei vaccinați făceam mișto de nevaccinați că vom merge la ei la blocuri și le vom face serenade la carantina de noapte pentru că ei nu vor putea ieși din case. Când am plecat, eram super obosită după o zi de rău dar am zis să mă plimb, plus că detest ideea de a sta acasă când mă simt rău. Nu suport să zac, îmi lungește boala. Am coborât la Eroilor și am făcut, ca multe alte dăți, o plimbare prin Cotroceni. Și m-am plimbat și m-am tot plimbat, perfectă vreme, cred că erau 24 de grade. Toamna, anotimpul meu preferat. Ah, vine octombrie, diminețile cu ceață peste pomii de toate culorile. Oricât de grea ar fi viața, pentru acele dimineți merită trăită. Iar cartierul Cotroceni oferă exact priveliștile picturale de toamnă, care merg la suflet. E cartierul în care mi-aș fi dorit să stau. M-am plimbat în seara asta vreo două ore. Pe Lister, pe Costache Negri (până la fântâna Costache Negri pe care nu o uit când merg în Cotroceni), prin parcul Romniceanu și înapoi pe Eroii Sanitari, am zis că iau metroul spre casă dar am făcut cale întoarsă pe alte străzi, de la Sfântul Elefterie până în Romniceanu, apoi în Bd. Eroilor, pe Panduri până la intersecția cu 13 septembrie și înapoi la metrou Eroilor. Când am ajuns acasă, mă dureau tălpile dar îmi și trecuse răul. Îmi place să merg, să merg o grămadă. Să văd oameni, să văd cer, pomi, clădiri, să simt pulsul lumii în care trăiesc. Atât de frumos s-a înserat azi, apoi a venit noaptea iar eu eram în locuri familiare și plăcute. Îmi place Bucureștiul pentru că trăiește până noaptea târziu, spre deosebire de orașele mici unde, la 9 seara, nu mai e nici țipenie om pe stradă.

Trecând de efectele vaccinului, azi a fost o zi foarte frumoasă. Doresc fiecărui om din lume să-și ducă viața până în punctul de completă mulțumire și împlinire în care am ajuns eu. Peste două săptămâni fac 39 de ani și sunt în maximul echilibrului pe care-l poate trăi un om. Nimic nu-mi lipsește. Cât am muncit pentru asta, eu știu, dar eforturile mele au o răsplată. Mă gândeam în seara asta, în timpul uriașei mele plimbări, că eu nu am amputat de fapt nimic din mine în cele 8 luni în care mi-am dat timp să fac o schimbare majoră în viața mea. Dacă aș fi amputat ceva, nu mi-aș fi revenit cu atâta energie și atâta mulțumire. După amputare, nu erupi în cea mai bună versiune a ta. Eu doar am curățat toată mizeria care fusese plantată în mine, încă din copilărie, anume că viața mea nu va avea cum să fie fericită fără să-mi fac o familie, să am și eu un soț, un copil. Câștigătorii premiilor Ratații planetei, oamenii necăsătoriți. Câștigătorii premiilor Amărâtele planetei, femeile care nu au copii. Nu are limite nerușinarea celor care consideră condamnați la ratare pe cei fără partener. Nu ești fericit pentru că te-ai căsătorit ci pentru că, alături de partener, depui eforturi ca relația să meargă. Nu toți oamenii căsătoriți sunt fericiți, pentru că nu toți sunt conștienți de faptul că în relații mereu se construiește. Când te căsătorești, nu primești o prăjitură. Primești ingredientele. Pentru tot, tot ceea ce ai bun în viață, e de muncit, fie că ești singur, fie că ai familie. Nu de cei de lângă tine ține fericirea ta. Nu mai spălați creierele fetelor că nu vor fi fericite dacă nu se mărită și dacă nu nasc. E o minciună. Nu mai spălați creierele oamenilor că dacă stai singur, înnebunești sau devii depresiv. Eu sunt foarte fericită. Nu-mi mai trebuie nimeni și nimic în momentul ăsta. Dacă nu vine peste mine varianta hiper ucigătoare a coronavirusului și nu mor, am în față două luni de toamnă în care să mă plimb, așa, ca azi, să scriu, să mă văd cu prieteni, să citesc, să mă bucur de tot ce-i minunat pe lume. Nu mai deplângeți soarta femeilor singure pentru că sunt mai fericite decât cele care au căsnicii chinuitoare sau anoste. La fel și în cazul bărbaților. Dar pe ei nu-i deplânge nimeni dacă sunt singuri. Toată lumea are impresia că un bărbat singur face sex cu tot orașul, spre deosebire de un însurat care ar face temenele soției doar să i-o mai arate 5 minute. Pentru că oamenii judecă după tipare, deși lucrurile stau cu totul altfel. Eu mă bucur foarte mult pentru cei care au căsnicii fericite, deși multă lume ar crede că femeile singure ar fi invidioase pe cupluri. Ei au viețile lor, eu pe a mea, ei își construiesc fericirea în 2, eu de una singură, n-au furat nimic de la mine, nu mi-au făcut vreun rău. Știu că nu pot avea prietene căsătorite pentru că măritatele se tem că cele singure le vor lua soții, îmi asum asta, nu am și nu voi avea prietene măritate, mergem pe trotuare separate în viață, asta e. Întorc spatele la tot ceea ce mi-ar strica zenul și merg mai departe. Erau azi în Romniceanu niște copii pe o jucărie rotitoare, un fel de carusel, erau mortali, cum râdeau, cum se învârteau, fericire pură era acolo. Îmi plac foarte mult copiii dar sunt la un punct de completă împăcare cu faptul că nu am copii și asta nu e de ieri, de azi, e de vreo 4 ani. Când îi vezi pe ai altora, e simplu să-ți dorești, dar când ajungi părinte, poți afla că e altfel decât ți-ai imaginat. Nu ai motive să regreți o situație despre care habar nu ai cum e de fapt. Mă întristează gândul că nu e toată lumea fericită și împlinită cum sunt eu. Orice ar fi, gândiți-vă că timpul vostru e limitat și nu aveți vreme de pierdut cu oameni nepotriviți sau în locuri nepotrivite. Să fiți sănătoși și binecuvântați în toamna asta minunată.

%d blogeri au apreciat: