La Muzeul Secuiesc al Ciucului

Mă aprovizionasem cu bomboane chiar în seara când am ajuns la Miercurea-Ciuc. O cutie de ziua mea celor de la pensiune, o cutie la muzeu, una la plecare, cameristei de la pensiune. Așadar, cu bomboanele după mine, am mers către muzeu, castelul Miko, cu toată relaxarea și bucuria pe care le poate avea cineva de ziua lui, în drum spre un loc pe care aștepta de ceva timp să-l revadă.

castelul Miko Miercurea Ciuc
Foto: editiadedimineata.ro

V-am spus și în vară că este unul dintre cele mai frumoase muzee din câte am văzut, asta și datorită factorului de noutate. Câte știam eu despre secui până să văd acele exponate? Am plătit biletul, 15 lei, le-am dat bomboanele, mi-au zis La mulți ani, urări, etc, și am fost condusă în muzeu de către o doamnă supraveghetor. Dezamăgitor și frustrant a fost faptul că acea doamnă, deși lucra într-un muzeu unde veneau vizitatori din toată țara, vorbea română mai prost decât camerista de la pensiunea unde am stat. Nu putea spune măcar o propoziție coerentă. Nici nu a stat cu mine, se ascundea pe după ușile altor camere când a văzut că o întreb diverse lucruri și apoi, văzând că și stau mult (am stat două ore în muzeu), a plecat, pur și simplu, iar eu umblam singură din cameră în cameră. Așadar, în liniște și singurătate, am redescoperit eu muzeul pe care atât mi-am dorit să-l revăd.

Probabil că vă întrebați cine a fost Miko și de ce a avut castel. Miko Ferenc a fost căpitan suprem al scaunelor secuiești Ciuc, Gheorgheni și Casin. Castelul a fost construit între anii 1623-1631. Mă voi opri, punctual, asupra a ceea ce consider că trebuie menționat. Cel mai mult mi-au plăcut obiectele religioase vechi. Foarte bine conservate, foarte frumoase și valoroase, am zăbovit mult asupra lor și le-am fotografiat cu interes. Pentru ei, un punct de referință e venirea călugărilor franciscani, în secolul XV, și înființarea mănăstirilor din Șumuleu Ciuc. Poate dau informații eronate, mai ales că n-am avut ghid, mă părăsise și supraveghetoarea dar m-am uitat și eu pe panouri și am tras concluzii. Franciscanii, cu stilul lor de viață strict și ordonat, au dat cumva o direcție pe care eu consider că am văzut-o și acum în atitudinea ciucanilor. Educația face diferența și mă bucur să mă gândesc că țara asta a apucat vremuri în care oamenii au fost educați bine. Religia, în vremurile ei bune, a schimbat radical oamenii în bine. În muzeu veți găsi materiale video și audio, mi-au plăcut foarte mult, merită văzute și ascultate toate, și am reținut o înregistrare în care o doamnă citea regulile pe care le urmau băieții în școală. Foarte stricte. Copiii nu erau de capul lor iar profesorii aveau mare responsabilitate în formarea elevilor. Eu sunt adepta educației stricte, nu cu teroare și bătaie, dar cu reguli foarte clare și pedepse care să ducă treptat copilul pe un drum drept. Cine îl lasă să facă ce vrea, cu temerea că dacă îl ceartă măcar, îi produce o traumă, va culege roadele haosului în care a lăsat dezvoltarea unei ființe umane. Deci admirație din partea mea pentru cei cărora chiar le pasă de ceea ce se alege din copiii pe care îi au în grijă. Am povestit destul, hai să pun și poze. Iată, pentru început, cărți religioase din 1673.

carti bisericesti Sumuleu Ciuc

Se tipăreau la Șumuleu Ciuc, cu detalii foarte elaborate, e o bucurie să fii acolo și să le vezi. Iată și sigiliile mănăstirii, din secolul XVIII.

sigilii manastire Sumuleu Ciuc

Țineți minte că v-am povestit, în iulie, despre panoplia cu obiecte de mulțumire de lângă Fecioara din Șumuleu? Oamenii se rugau pentru ceva iar dacă li se împlinea rugăciunea, mulțumeau respectivului sfânt, turnând în argint un obiect ce avea legătură cu motivul rugăciunii și-l ducea sfântului, ca pe o ofrandă. Se numesc obiecte votive. Au câteva și în muzeu.

obiecte votive muzeu

Cineva a avut un picior beteag, i s-a vindecat piciorul. Altcineva și-a dorit un copil, ia uite ce copil drăguț a făcut și ce elegant este el înfășat.

În muzeu mai au și multe obiecte casnice, haine, filmulețe, fotografii și povestiri despre viața oamenilor din zonă pe parcursul secolelor. Mi-a plăcut mult gospodăria din epoca arpadiană. N-are nimic deosebit dar e adorabil purcelul de lut din fața casei.

casa porc berbec de lut

Unele dintre fotografii au o strălucire ciudată pentru că exponatele erau în vitrine și sticla crea reflexii.

Aveau ciucanii și obiecte gospodărești super frumoase și bine finisate, cum vezi de obicei prin Transilvania? Aveau. Și fier de călcat de lut aveau.

vaze si fier de calcat lut

Au în muzeu o rasă de călugăr franciscan, simplă, cu acel cordon la care se fac 3 noduri care reprezintă ascultarea, castitatea și sărăcia. De asemenea, au și ținuta lui Ubul Kallay, comitele suprem al Comitatului Ciuc între anii 1906-1910. Pe care dintre ele am fotografiat-o și o pun eu aici? Pe a comitelui, logic, că sărăcia mi-e dragă ca sarea în ochi. Ia uite ce elegant era domnul Kallay:

haine comite secui muzeu

Am glumit. Nu din cauza bogăției pun pe blog fotografia cu hainele lui Kallay, ci pentru că sunt chiar deosebite, foarte frumos lucrate. Vedeți sistemul de închidere al hainei, broderia cu butonii? E specifică hainelor secuiești și arată extraordinar de bine. Am văzut în Miercurea-Ciuc un magazin cu haine tradiționale secuiești și aveau brodat același sistem de închidere. Mai ales la hainele bărbătești din stofă neagră, unde broderia este tot neagră, arată super.

Cel mai mult m-a impresionat la muzeul acesta ultima sală de la etaj. Sala despre anii Comunismului. Despre oameni care au murit în închisori pentru că s-au opus regimului, despre suferință, sărăcie, foamete, dictatură, vezi acolo acel comunism pe care nu ți-l arată muzeele din București, unde oamenii deja îl regretă pe Ceaușescu, de parcă ar fi oligofreni sau foști turnători cărora le mergea bine făcând mizerii altora. Când vezi, în original, scrisorile deținuților politic către familii, îți cam piere zâmbetul. Divaghez un pic: știți că au și un peniteciar la Miercurea-Ciuc? Și e chiar aproape de castelul Miko. A fost pentru prima oară când am trecut pe lângă un penitenciar. Revin la amintirile din Comunism. Foarte multe obiecte din acele vremuri, bine conservate, unele dintre ele exact ca cele pe care le aveam și eu acasă, în copilărie. Penare, uniforme, jocuri, jucării, exact cum aveam și eu. Și, cel mai trist, interviuri cu cei care au fost victimele sisitematizării aberante făcute de Ceaușescu. Ciucanilor pur și simplu le-a fost batjocorit centrul orașului. E suficient să mergeți și să vedeți. E trist, de-a dreptul. Cât de frumoase sunt clădirile vechi, care au scăpat nedemolate, cum este și casa în care am stat eu, și toată acea stradă cu arhitectura transilvăneană veche iar alături, mastodonții ăia oribili de genul Casa de cultură și Sfatul Popular, lipsiți de personalitate, de ai putea crede că-s din Constanța, Galați, București, tot una, același tip de arhitectură urâtă cu draci cu care au umplut comuniștii România la fel ca și cu blocurile lor urâte, fără să țină cont de specificul arhitectural al fiecărei zone. Spun toți penibilii că au construit comuniștii. Că au trântit aberațiile alea de clădiri pentru sărăcii de oameni, lipsite de orice frumusețe, ar trebui să fim fericiți? Miercurea-Ciuc e un oraș batjocorit de ei, pur și simplu. Dacă ar fi avut măcar un minim respect pentru oraș, s-ar fi uitat la discrepanța uriașă dintre arhitectura zonei și urâtăniile sovietice pe care le-au aruncat ei în orașul bieților oameni. Dar ce pretenție să ai de la un sistem ucigaș și umilitor care a nenorocit o țară până la nivelul la care nici azi nu-și revine din goliciune și micime?

Eu cred că nu politica dusă de unguri azi face ca secuimea să vrea autonomie, ci în primul rând toată suferința prin care au trecut acei oameni, la unison cu restul țării, în anii Comunismului, știind că le-ar fi fost mai bine dacă n-ar fi fost și ei încălecați de toate jigodiile de oameni de la București. Ura lor pentru București nu e de 10, 20 de ani, pentru că aici sunt oameni murdari și vulgari, ci pentru că din cauza politicii infecte de la București, au suferit atât în Comunism. Ca tot restul țării, dealtfel. Și, cu atât mai rău, ei simt că nici acum Bucureștiul nu ține cu ei. Sunt prinși între Ungaria și România iar ratații ăștia care ne conduc, par să-i fi lăsat baltă cu totul. Ce-i drept, nimicurile astea de oameni au lăsat baltă toată țara, nu doar secuimea. Știți că din Muzeul Secuiesc al Ciucului s-a scos de la vizitare tot patrimoniul românesc și s-a dus în depozite? Am să vă povestesc în articolul viitor cum am aflat. Distrușii ăștia care se ceartă pe bani la București și tot dărâmă guverne, știu că s-a întâmplat asta? Țara noastră mai e condusă?

Revin la exponate. La parter sunt sala armelor, sala de mese, sălile de depozitare a alimentelor și fântâna. Este și un filmuleț foarte drăguț despre un ospăț la castel. În curtea exterioară, porți secuiești foarte vechi și foarte frumoase. Se vedeau atât de frumos în decorul toamnei, cu cer gri și pomi de toate culorile în fundal! Minunat peisaj.

Vă recomand să vizitați acest muzeu, este într-o zonă istorică foarte, foarte frumoasă a orașului, cu niște clădiri minunate, îngrijite, impunătoare și cu arhitectură deosebită.

%d blogeri au apreciat: