Gratitudinea

Azi a fost o zi foarte frumoasă. Genul de zi pe care eu o numesc perfectă. Se apropia seara, eu mergeam agale pe la Ateneu, erau vreo 3 ore de când luasem orașul la pas și mă gândeam: „Doamne, ce zi minunată trăiesc! Îți mulțumesc pentru tot.” M-am întors acasă, am mâncat ca un porcus domesticus, în spiritul acestor zile în care sunt pe mod recharge, am călcat rufele pe care doar ce le adunasem din grădină, m-am uitat la încă un episod din serialul pe care îl urmăresc zilele astea, iar haleu, mi-am pus o cornată făcută de mine prin septembrie și mă gândeam: „Poate să-și dorească omul mai mult?” Dacă nu mulțumim pentru momentele astea atât de simple și de frumoase care ne sunt date, avem înțelepciunea să mergem mai departe către alte momente și mai bune?

Foarte multă nemulțumire văd în jur și mă întristează atitudinea asta lipsită de gratitudine a oamenilor. Dacă nu crezi în Dumnezeu și ești convins că nu ai vreo conexiune cu sursa universală de energie, mulțumește-ți măcar ție. Pentru că azi te-ai ridicat din pat, pentru că picioarele te-au dus unde ai avut treabă, pentru că ochii te-au ajutat să vezi, ca să te descurci mai ușor în lumea asta, pentru că ai avut idei bune: să faci măcar ceva plăcut pentru tine, să asculți muzică, să te plimbi, să gătești. Căci celui ce are, i se va da. Dar de la cel ce n-are, i se va lua chiar și ce are! (Marcu 4:25). Am început iar să frecventez biserica de coreeni de la Mihai Bravu, unde am făcut eu cursul de coreeană, și asta spunea pastorul la slujbă duminică. Interpretase acest verset sub forma importanței gratitudinii. Așa spunea și bunica mea, mereu. Că dacă tot spui că n-ai, nu vei avea chiar nimic. Dar dacă mulțumești pentru ceea ce ai și te simți binecuvântat, viața ta va fi tot mai bună. Atâtea lucruri bune sunt în viețile noastre și ne purtăm de parcă ni s-ar cuveni și ne vor însoți mereu! N-o să ai mereu vârsta asta, starea asta de sănătate, serviciul ăsta, familia lângă tine, zile senine și oamenii pe care îi iubești. Pentru mine contează foarte mult faptul că, atunci când eram copil și locuiam la Mangalia, duceam o viață atât de simplă, încât tot ceea ce a venit apoi sau ce am reușit să realizez prin forțe proprii, este valoros pentru mine. Am dus-o foarte, foarte greu. Eu tânjeam după tot felul de lucruri frumoase, mergeam la rude și îmi doream tot ce aveau ele pe etajere prin baie, noi aveam doar șampon și săpunul din savonieră. Îmi amintesc că scriam în jurnal, când aveam vreo 13 ani, că o rudă ne-a adus un gel de duș și aș fi vrut să avem și noi bani să ne luăm mereu gel de duș. Eu am acum în baie 4 șampoane, două geluri de duș, creme, uleiuri, sunt lucruri pe care familia mea n-a putut să mi le ofere, așa cum au alte fete. Dar eu mi le permit și mă bucur foarte mult pentru că le am. Dacă așa ar fi fost mereu, puțin mi-ar fi păsat de cosmeticele mele din baie. Când ai ocazia să faci diferența, poți să apreciezi și să mulțumești. Cine zice că de ce stau într-o casă de 16 mp, nu știe de unde am plecat. Ce-i drept, erau 3 camere în casa în care am crescut, dar nu la suprafața casei mă refer. Eu aici am un frigider, îl deschid și pun sau iau din el ce îmi place. Uneori acasă aveam doar pâine și gem iar mama scotea frigiderul din priză ca să nu consume degeaba. Eu am putut face mai mult și sunt foarte mulțumită și foarte fericită. Îmi spunea Adrian, psihologul cu care făceam consilierea: „Alexandra, în viață toți mergem spre etajul 10 dar unii pleacă de la etajul 7, unii de la 9, alții de la demisol. Nu te uita până unde ai ajuns, comparativ cu alții care au plecat de la 9. Uită-te de unde ai plecat tu și până unde ai ajuns.”

A fost greu să mă acomodez cu faptul că nu mai am vârsta la care să-mi fac o familie, că poate nu voi mai ieși niciodată cu un bărbat, că toate au timpul lor și timpul meu a trecut. Dar când mintea mea a încetat să mai facă scenarii despre cum va fi familia mea, soțul meu, copiii mei, când a încetat să mai facă planuri despre cum să fiu atrăgătoare pentru un bărbat de care m-aș îndrăgosti, s-a oprit doar asupra mea și a zilei de azi. Am și eu timp să mă bucur de ceea ce am realizat, să mulțumesc pentru forța cu care m-a înzestrat Dumnezeu și să îi cer ajutor pentru mai departe. Viața unei femei singure nu e ușoară (dar nici a unei femei care și-a ales greșit partenerul). Se termină un an pentru care am o listă de motive de mulțumire. Cred că a fost cel mai bogat și mai frumos an al vieții mele. Ce oameni am văzut, ce locuri, cât m-am relaxat, ce zile frumoase am avut! Dacă ar fi să enumăr primele 3 lucruri care îmi vin în minte din 2021, primul ar fi când, de ziua mea, la micul dejun, a intrat în restaurant Veronica, ducând panna cotta cu lumânarea aprinsă și cântându-mi Mulți ani trăiască, al doilea ar fi când am intrat în Peștera Urșilor și mă gândeam: „Așa ceva chiar există sau halucinez?” iar al treilea, când stăteam pe fereastră la Odorheiu Secuiesc, noaptea, și peisajul era ceva de breathtaking. La Miercurea-Ciuc, de ziua mea, seara, mă întinsesem caracatiță pe pat, peste pilota pufoasă, mă uitam la tavan, în camera aia minunată, totul era perfect în jurul meu și mă gândeam: „Doamne, ce am făcut ca să merit toată fericirea asta?” La asta prefer să mă gândesc și să mulțumesc, în loc să mă gândesc că ne conduc niște ratați, că se scumpește curentul, că vine al ‘nșpelea val de molimă, că vecinii mei sunt niște alcooliști de la periferie. Probleme vă pune viața destule pe cap. Cum aruncă nuntașii cu grâu în miri la ieșirea de la cununie, așa aruncă viața cu nasolii în noi. Ca să le trecem cu bine, trebuie să ne menținem mintea încărcată cu energie de cea mai bună calitate. Cum prindeți un moment bun, opriți-vă, bucurați-vă, mulțumiți și pregătiți-vă să mergeți mai departe. Problemele ne consumă resursele. Resursele trebuie mereu refăcute, ca să nu ajungem pe 0.

%d blogeri au apreciat: