Cluj (IV)

Ca să nu intru direct în subiecte delicate, încep cu Ajunul Crăciunului. Ce surpriză am avut noi la Cluj de Ajun? A nins. Ninsoare abundentă, luminoasă și pufoasă, ca la regizarea unui film de Crăciun. Când m-am trezit și am văzut brazii din curte acoperiți cu zăpadă, abia așteptam să ies la plimbare. Nici nu mai era așa frig, a fost minunat. Am mers pe străduțe până la Operă, am făcut poze, trecătorii erau tare bucuroși, copiii făceau bulgări, era exact acel Ajun pe care mi-l dorisem. Am ajuns în centru, la târg, nu era multă lume.

Oriunde veți privi părțile întunecate ale pozei, veți vedea cum ningea. Plasa din partea de sus este instalația luminoasă care acoperea Piața. Lângă carusel era un pom împodobit cu niște globuri uriașe, era de mare efect. Din păcate, nu pot reda muzica festivă și relaxantă care se auzea și nici nu pot transmite bucuria. Iată-l și pe (românul) Matei Corvin, străjuit de gărduțul târgului de Crăciun:

Foarte pictural se așezase zăpada pe grupul statuar. După cum vedeți, catedrala este în renovare, nu putea fi vizitată și mi-a părut tare rău. Exact după ce am terminat de fotografiat și de filmat, zăpada s-a transformat în lapoviță, eu m-am retras spre casă la obișnuita leneveală din marele meu concediu. Dar lapovița din Cluj nu este ca cea din București. N-a topit zăpada, ci am avut și de Crăciun frumosul peisaj. În timp ce, în București, bieții oameni erau asurziți cu petarde, eu mă bucuram la Cluj de un Ajun de vis. Liniște, relaxare, ninsoare, entuziasm. Asta e diferența dintre niște oameni care au ales să trăiască civilizat și să aibă armonie de sărbători, într-un oraș cochet, și niște needucați fără nicio urmă de bun simț și de respect față de semeni, care strică sărbătorile vecinilor, într-o jenă de capitală. Apreciez multe aspecte în București dar mi-e imposibil să ignor cum a ajuns sufocat de obrăznicie și răutate.

Trecem la partea „grea”. Ce părere mi-au făcut bărbații și femeile în Cluj. Procedez ca în cazul Miercurii-Ciuc, unde am început cu partea pozitivă. Am găsit pe cine să pun în topul personal pe primul loc, lângă zânele de la Miercurea-Ciuc. Vai, ce bărbați avem la Cluj, și noi stăm ca proastele în diverse alte orașe! Fiecare cu preferințele ei, dar eu am găsit la Cluj exact ce consider mai atrăgător la bărbați. Înalți, supli, spătoși, bruneți, cu trăsături fine, bine îmbrăcați, cu dicție impecabilă, vorbă sănătoasă și o atitudine binevoitoare și politicoasă, clujenii au fost priveliștea mea relaxantă pe oriunde am fost în cele două săptămâni. Nu se hăhăie aiurea, nu au o agresivitate inutilă și mi-am dat seama cât de relaxată m-am simțit între așa bărbați. Acolo am înțeles că în București îmi este frică, pentru că am putut compara. Evident că și în București sunt oameni bine educați, eleganți, dar dacă faci o medie, rezultatul nu sună prea bine. În primul rând limbajul nici măcar nu poate fi comparat. Mereu am susținut că bărbații români sunt foarte frumoși. Dacă m-aș fi căsătorit, un soț român aș fi avut pentru că îmi plac bărbații noștri. Și dobrogenii mei sunt foarte simpatici. Clujenii mi s-au părut exact genul de români despre care eu susțin că sunt frumoși, românii autentici, dar nu toată lumea mă crede, pentru că e ocupată doar să își judece țara și nu să o îndrăgească. Mă uitam la unii dintre ei că semănau cu Aurel Vlaicu și mi-am dat seama că acolo și-au păstrat o puritate genetică. Sunt români. În București se vede că sunt amestecați cu indienii și, ca atare, unii au și ajuns să arate și să trăiască precum indienii. Eu cred în caracterul onest și buna creștere a românilor. Așadar, 10+ pentru domnii din Cluj.

Trecem la femei. După ce am ajuns și m-am instalat în casă, am mers la un magazin să-mi cumpăr câte ceva. Am intrat, am salutat vânzătoarea și se uita la mine cu o silă de nedescris. M-am retras după un raft și mă uitam la mânecile gecii mele, la poale, mă gândeam că s-o fi căcat vreo vrabie pe mine, m-oi fi pătat cu ceva, de poate ajunsesem să arăt ca o boschetară. Nimic. Am ieșit seara să mă plimb și vreo 80% dintre femeile cu care îmi intersectam privirile, se uitau tot ca ea. Mi-am amintit că în vară, la prima vizită în Cluj, când mă oprisem să mănânc înghețată, la terasă, o fată de la masa alăturată mă fixa la fel de urât. Două săptămâni am suportat privirile alea. Să vă ferească Dumnezeu de boală, de calamități naturale și de uitătura clujencelor. În primele zile mă gândeam: „Băi, enervante femei. Cum or putea să te sfideze așa?” Pe măsură ce am interacționat, am văzut că erau amabile, calde, dar pur și simplu așa se uitau unele dintre ele, urât. Nu știu de ce. Într-o seară, m-am surprins în oglindă la baie și priveam exact ca ele. Mi-am zis: „Aoleu! Dacă mă duc în București și mă uit așa la oameni, mă pomenesc cu câte o cazma peste față, de n-o pot duce.” Sunt și lente, spre deosebire de noi, iar unele par să aibă o lentoare și în gândire, cum era și proprietara casei în care am stat. Ea era amabilă, dar procesa destul de greu ce îi spuneam, se uita la termostatul ăla și nu înțelegea de ce nu îi pornea centrala, părea depășită de situație. Nu știu cum poate ține casa o femeie atât de lispită de istețime și energie dar așa cum sunt ele, cu uitătura sfidătoare și cu ritm lent, măcar sunt în stare să-și educe copiii să nu dea cu petarde aiurea și să nu transforme spațiul public în coș de gunoi. Altele nici atât nu pot.

În episodul următor, locuri minunate descoperite la Cluj. Multe poze vor vedea ochișorii voștri. La mine, „multe poze” înseamnă 5, 6.

%d blogeri au apreciat: