…și poze

Am promis fotografii, iată și fotografiile. Ce avem noi aici?

Strada cu becuri. Nu am idee cum se numește dar eu i-am zis strada cu becuri. E în centru, face parte dintr-o serie de străzi luminate la fel, sunt spactaculoase, frumoase și curate. Fix în capătul străzii se vede o clădire. Este casa în care s-a născut Matei Corvin:

Și ziua:

Pe fațadă vedeți cele două plăci cu detalii, în maghiară și română. Dacă am ținut bine minte, cea din stânga e în română. De fiecare dată când aud de Matei Corvin sau de Castelul Corvinilor, îmi amintesc de ghida de la castel, care o ținea una și bună cu sexul. N-o pot uita pe acea fată care ne-a întrebat dacă vrem să auzim povestea familiei și în varianta pentru adulți și noi n-am vrut. Oameni serioși.

În prima zi de Crăciun, am pornit la plimbare pe străzi, fără vreo destinație. Am găsit un parc. Parcul central. Chiar când am ajuns, s-a lăsat o ceață de-aia transilvăneană misterioasă:

În aceeași seară am ajuns iar pe o stradă cu becuri și m-am tot sucit dintr-un colț în altul ca să prind un cadru frumos cu biserica franciscană. Am reușit.

Având în vedere faptul că fotografiile sunt făcute cu un telefon de 500 de lei, eu sunt mulțumită de ele. Atât s-a putut. N-am făcut cursuri de fotografie, nu mă pasionează arta fotografică, fac și eu ce pot. Revenind la biserica franciscană, acesta este interiorul (pe care deja îl vizitasem în altă zi):

Foarte, foarte frumoasă biserica.

La parterul Palatului Urania, într-o vitrină, am văzut acest afiș cu un Moș Crăciun supus regulilor pandemice:

Într-o altă plimbare de-a mea aiurea pe străzi, am văzut, într-o vitrină de librărie, o simpatică zână.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost povestea pe care mi-am imaginat-o cu acest decor. După cum îi plutește rochia, zânuța coboară în zbor, în cădere liberă. Apicultorul mustăcios (un ungur, probabil) este șocat să vadă piciorușele zânei, apărând în fața lui, iar albinele zboară agitate de această apariție neașteptată. Probabil că librarii așezaseră pe carte păpușica iar ea a alunecat.

La final, preferata mea. Când am ajuns la Cluj, a trebuit să trec prin tunelul de la gară ca să ies în partea opusă. În tunel, pe pereți, era scris frumos, cu litere autocolante, Bine ați venit! Lângă unul dintre aceste mesaje de bun-venit, cineva scrisese:

Eu n-am nimerit rău la Cluj, chiar a fost un concediu de care îmi aduc aminte cu bucurie și în episodul următor voi povesti Revelionul.

%d blogeri au apreciat: