Designerii propriilor vieți

Ieri dimineață am ieșit să întind rufe în grădina blocului. Chiar la intrarea în scară am văzut un șomoiog de hârtie cu niște pete roșii. Am crezut că cineva dintre „civilizații” mei vecini aruncase de la etaj un ambalaj în care avusese carne. Pe la amiază, când m-am întors din oraș, șomoiogul era tot acolo, se mai desfăcuse și am văzut că erau niște șervețele pătate abundent de sânge. Pe scara blocului niște vecine stăteau de vorbă și am aflat ce se întâmplase. Unul dintre vecini căzuse, în seara precedentă, chiar la intrarea în bloc și își spărsese capul iar vecina de alături de mine, fiind prezentă, l-a șters cu acele șervețele (care au zăcut acolo o zi). Individul respectiv obișnuiește să bea alcool pentru că a avut un deces în familie cu vreo 6 luni în urmă și probabil că așa vede el soluția să treacă mai ușor de doliu. Bând până cade la scara blocului și își sparge capul.

În martie se fac 2 ani de când locuiesc aici și am avut timp să studiez, vrând-nevrând, viața locatarilor din această zonă. Auzind și întâmplarea de ieri, am avut o revelație. Eu am câte o revelație toată ziua bună ziua, după cum știți. V-am mai povestit despre vecinii mei. Că își aleargă soțiile și copiii cu cuțitele, că anul trecut a murit un tânăr de supradoză de droguri, că se ceartă unii cu alții de câte ori au ocazia, că unii dintre ei sunt beți toată ziua iar copiii lor efectiv ne asurzesc cu petarde și m-au adus în situația de a nu-mi putea petrece sărbătorile de iarnă acasă. Nu toți sunt așa. Sunt și oameni civilizați, care nu deranjează pe nimeni. Dar dacă faci o medie, nu oricine ar sta în zona asta. Ieri, cu gândul la șomoiogul de hârtii îmbibat cu sânge, mi-am dat seama foarte clar, cu o uriașă claritate, cât de mult suntem responsabili de ceea ce trăim și cât din situația în care suntem, ni se datorează. Știți cât de multă lume consideră pe alții responsabili de ceea ce trăiește? Mai ales dacă e ceva rău. Dar nu-i așa.

Vecinului meu nu i-a pus nimeni băutura în pahar și paharul la gură. El a ales să bea până a căzut pe scări. El se gândește că bea pentru că e în doliu și suferă. Nu bea pentru că suferă. Bea pentru că a ales să bea. Așa cum alții aleg să fumeze sau să se drogheze. Nu bei pentru că ai divorțat, nu bei pentru că este sărăcie, nu bei pentru că ai un necaz. Bei pentru că, dintre toate căile posibile, tu ai ales calea alcoolului. Ce mă diferențiază pe mine de acești oameni? Faptul că eu aleg să-mi fac seara un ceai în loc să beau ceva alcoolic. Da, foarte rar mai am în frigider câte un lichior făcut de mine, dar e puțin și îmi pun în pahar cam cât o lingură, cât să nu mă amețesc. Atât beau eu, pe bune, 10 ml. Pentru că detest ideea de amețeală de la alcool sau dependență de alcool. E alegerea mea. Am observat câte alegeri greșite fac unii și nu înțeleg de ce viața lor e grea. Părinții lor nu i-au învățat că mereu, mereu, suportăm consecințele propriilor alegeri?

Tot ceea ce facem, are consecințe. Tot. Și dacă duci gunoiul, un banal gest, va avea ca rezultat faptul că nu-ți pute casa și nu te năpădesc gândacii. Dacă refuzi să te alfabetizezi, vei putea mânca doar din pomană sau din infracțiuni. Dacă furi, nimic din ce nu-i al tău nu va rămâne la tine și vei ajunge tot cu nimic. Dacă vei învăța bine în toți anii de școală, un serviciu bun va fi al tău. Dacă alegi un partener bun când te căsătorești, vei avea o viață de cuplu fericită. Asta le scapă multora din vedere. Avem ce am ales. Viața noastră, cu excepția accidentelor și a dezastrelor naturale care ne pot devia cursul, este rezultatul alegerilor noastre. Am obosit să văd oameni plângându-se ce oribilă e viața și cum ne distrug conducătorii, dar ei habar nu au să scrie o propoziție corectă. Știu persoane (nu multe, ce-i drept), care votează cu acel partid care a bulversat scena politică românească de un an încoace. Ei spun că se simt nedreptățiți de conducători, că au ales partidul salvator, că are cine să dea acum de pământ cu toți hoții, cu toți trădătorii, și să avem o viață mai bună. Votează cu niște demagogi penibili pentru că sunt răi și slabi de minte. Viața lor nu e grea pentru că e nefavorabilă conjunctura politică, ci pentru că sunt atât de needucați și atât de răi, încât nu pot avea un serviciu ca lumea. Lipsa de educație și atitudinea mizerabilă pe care o au, îi țin în zona neagră a vieții. Indiferent cine va fi la putere, omul slab de minte și rău va fi amărât, manipulat, se va uita peste gard la ce au alții și le va dori tot răul din lume, ca să ajungă și ei săraci, ca el. Sunt niște neadaptați. Nu străinii sunt de vină pentru că sunt ei alcooliști și abia au o pâine pe masă, ci în primul rând proprii părinți pentru că nu i-au crescut într-un mediu care să le poată oferi o educație bună și apoi ei înșiși pentru că au mers pe aceeași linie. După ce că sunt reduși mintal, mai au și doza de răutate cu care duc în Parlament tot felul de putori, pe care le votează doar pentru discursul urii cu care le umplu sufletele de pomanagii ranchiunoși. De ce să fac ceva util cu viața mea, când pot să stau la păcănele, să fluier după femei, să beau mizerii alcoolice la plastic și să îi urăsc de moarte pe cei care au un trai decent? Norocul lor că s-a înființat un partid care să-i reprezinte. Ce ne făceam dacă nu aveam partid pentru toată pătura socială care a ales ratarea în locul decenței și omeniei? Oamenii josnici sunt capabili de multă ură. Mizează pe ura lor, convinge-i că o vei coagula pe toată și vei nimici pe alții cu ea și deja le-ai câștigat votul. Poți dormi mai departe în Parlament sau poți continua circul. Ei vor fi tot săraci și răi dar măcar le-ai dat o speranță. Tocmai au făcut o altă alegere care nu le va aduce nimic bun, dar n-au destulă minte cât să înțeleagă. Dacă au ales deja calea răutății, a alcoolismului, a leneviei, a invidiei și a ratării sub orice altă formă, nici nu vor observa cum le-ai tras clapa.

Am 39 de ani și, tot ce am observat, la mine și la alții, în toți anii ăștia, a fost cât din viața noastră e construit din consecințele a ceea ce facem. Una dintre colegele mele de liceu a rămas gravidă la 17 ani, din greșeală. Avortul a condus-o către o depresie care i-a măcinat ani din viață. Culmea e că ea îi considera principali vinovați pe partener și pe…Dumnezeu. Băiatul pentru că nu s-a retras la timp și Dumnezeu pentru că n-a ferit-o de sarcină și i s-a întâmplat asta tocmai ei, care în rest era fată bună, lua note mari și era amabilă cu toată lumea. Faptul că ea a acceptat un act sexual neprotejat, nu conta pentru ea. Nu se considera parte din problemă. La fel cum și vecinii mei consideră că viața e de vină pentru că sunt ei alcooliști sau narcomani. Sunt de vină Iohannis, Ceaușescu, UE, Putin, Nicușor Dan, nu ei, care iau de la non stop țuici la plastic sau heroină de la dealeri. UE îi pune să-și bată nevestele și copiii, le controlează mintea de la distanță. Nu ei aleg să își îmbibe mintea în alcool până ajung niște brute. Nicidecum. Și eu trăiesc în aceeași țară cu ei. Și eu am trăit sub aceleași regimuri politice. Am un serviciu decent, am un salariu decent. Când ies de pe ușă, hainele mele arată impecabil, nu sunt dependentă de alcool, nu am ales un bărbat agresiv și rău, sunt femeie singură și îmi asum alegerea asta. Nu am făcut un copil pentru că știam că resursele financiare nu mi-ar fi permis să-i ofer o educație aleasă și o viață îndestulată. Îmi asum. Dar vecinii mei nu-și asumă faptul că au făcut 2,3 copii din salarii de paznici și femei de serviciu și se aleargă și se bat în tandem, pentru că le-au ajuns greutățile la os. Un copil, timp de 18 ani cel puțin, consumă și nu produce nimic. Asumă-ți că l-ai făcut fără să calculezi dacă îți permiți 18 ani de cheltuieli. Vezi cum poți fi un părinte bun, cu puținul de care dispui, nu te apuca să-l bați, să-l alergi și să bei alcool pentru că e viața grea. E atât de simplu să te lași luat de val și să nu gândești! Dar măcar nu da vina pe alții sau pe soartă când ceea ce trăiești e rezultatul alegerilor tale, exact așa cum 1+1=2. Poate credeți că eu pozez acum în personajul perfect, care își permite să-i judece pe alții. Nu-i așa. Am suportat și eu consecințele prostiilor pe care le-am făcut, de abia le-am putut duce. Depresia din 2014, care era să-mi fie fatală, din cauza unei tâmpenii imense am făcut-o. Pe propria piele am învățat ce înseamnă să ai mintea plecată cu sorcova când alegi să faci niște lucruri. Dar recunosc, eu am fost de vină.

Acum avem o altă categorie surprinzătoare. Cei care, timp de 2 ani, au ignorat complet efectele unei izolări drastice, au dârdâit de frică să nu ia coronavirus și au întrerupt mișcarea fizică, relațiile interumane, mersul la serviciu, gândirea pozitivă (sau măcar realistă) și și-au făcut creierul terci. Eu sunt uimită de schimbarea unora, zici că s-au retardat după o izolare îndelungată, mă întreb dacă sunt recuperabili. Acum, la finalul pandemiei, când cârtițele apocalipsei au început să iasă la lumină, se vede diferența. La serviciu suntem o mână de oameni care am venit zilnic, încă din mai 2020, când s-a ieșit din case. Eu n-am mai avut de atunci o zi măcar de lucru de acasă. M-am expus, mi-am asumat, am trăit la fel ca înainte pe cât am putut, în limite legale, fără să mă revolt. Am și făcut coronavirus, știam că voi face o formă ușoară și exact așa a fost, mi-am trăit viața cât am putut de normal. Acum au început să revină colegii mei care au stat 2 ani acasă. Frate, zici că sunt ieșiți de la Obregia. Nu-i frumos să fac comparația asta dar cam așa e atmosfera. Îi compătimesc, nu vreau să râd de ei, este trist să vezi cât și cum se poate degrada un om. A fost alegerea lor să privească totul nerealist, prin ochii presei alarmiste, a fost alegerea lor să stea în case până i-a uitat Dumnezeu, lipsiți de lumina solară, lipsiți de comunicare directă. Ei nu s-au gândit la ce degradare fizică și psihică vor ajunge? Se pare că nu. Recunosc, nu mă așteptam să fie chiar așa. Dacă iei mură în gură ce vezi la tv și refuzi să treci prin filtrul gândirii, asumă-ți că, în 2022, abia mai ai forță să mergi până la capătul străzii și nu ai curaj să lași pe cineva să se apropie la mai puțin de 2 metri de tine, ca să nu faci un atac de panică. Ai ales calea nerealistă a fricii, suporți consecințele.

Cu excepția cazurilor în care am fost constrânși fizic, răpiți, sechestrați sau am fost victimele unor accidente sau calamități, culegem ce am semănat și avem viața pe care ne-am construit-o.

%d blogeri au apreciat: