Proprietar de casă mică

Mă întreb dacă este măcar vreo persoană căreia să-i fi scăpat anunțul cu garsoniera de 11 mp, de la Cluj. Pentru mine, toate acele valuri de comentarii au fost încă o dovadă că țara asta e sufocată de miștocăreală și aflat în treabă. Garsoniera arăta bine, avea combinații foarte reușite de culori și de mobilier. Pentru o persoană singură, care nu gătește, era o casă acceptabilă. Dovadă că s-a închiriat rapid. Nu pot să înțeleg obsesia unora de a face mișto în situații care nu-i privesc. Ce treabă am eu cu un clujean care închiriază o garsonieră și cu potențialul chiriaș? Mă privește pe mine? Să fie sănătoși.

Cât încă locuiam cu chirie și îmi căutam să mă mut, mă uitam la anunțuri pe grupuri de închirieri. Punea cineva un anunț iar comentariile erau două, trei de la doritori și restul de la oameni care făceau mișto că e casa urâtă, că e chiria prea mare, că poate proprietarul plătește rata cu banii ăia, că e hapsân. Tot felul de jigniri și de aberații. Exact ca la garsoniera din Cluj. Dacă nu ești în căutare de chirie și nu ai absolut nicio treabă cu anunțul, ce cauți să faci cârnat de comentarii inutile? Știți ce dimensiuni au locuințele celor din clasa medie în Japonia? Da, exact japonezii pe care atât îi lăudăm și îi dăm exemplu. Au niște tavane joase de faci claustrofobie, camerele sunt foarte mici pentru că nu au paturi și ziua strâng așternuturile de pe tatami, dar ei așa consideră traiul normal și își duc liniștiți viețile. Fără râzgâială și snobism.

În martie se fac 2 ani de când mi-am cumpărat o garsonieră de 16 mp.

coajă de nucă
Fotografie de Sohel Patel pe Pexels.com

Nu este o garsonieră, în acte scrie cameră de cămin, pentru că e într-un fost cămin. E o cameră compartimentată cu hol, baie, dormitor. În hol am și aragaz, chiuvetă, mobilă de bucătărie și frigider, e un fel de combo cu bucătărie dar nu gătesc pentru că aerisirea se poate face doar pe hotă (care evacuează pe casa scării) sau pe ușa de la intrare și nu mi-e practic deloc. Dar e casa mea. Am venit aici dintr-un apartament de lux de la Dristor, unde locuiam cu chirie. Acolo doar camera mea era cât toată casa asta. Era frumos tare dar plăteam 200 euro chirie lunar. Dacă mi-aș fi luat o casă mai măricică, cu rată, tot vreo 200 euro lunar aș fi plătit. Dar eu n-am vrut rată. Râde lumea de mine că stau la țigănie, că nu am gaze în bloc, că doar boschetarii stau mai rău ca mine, câte și mai câte am auzit în 2 ani de zile. Când locuiam cu chirie, râdeau de mine că sunt chiriașă, că nu aveam o casă și un rost. Eu nu stau în casa băncii, eu stau în casa mea. Cei 16 mp sunt ai mei. Asta a fost alegerea mea și nu o regret. Da, zona în care stau și unii dintre vecini nu sunt prea de soi. Dar eu nu locuiesc nici în fața blocului, nici în casă cu vecinii. Casa mea este aranjată și mobilată cum am vrut eu. Intru, încui ușa, e lumea mea. Ce-i afară sau la alții, nu mă privește. Mi-a fost greu la început, mai ales că m-am mutat chiar când ne-au închis bezmeticii ăștia în case și vă dați seama cum mi-a fost două luni, să nu pot ieși decât până în fața blocului, între niște amărâte de blocuri coșcovite, cu tot felul de alcoolici și semințari pe care nu-i cunoșteam. Era un coșmar, nu-mi venea să cred ce trăiam.

Inițial am zis că țin casa 2, 3 ani, după care o vând și îmi fac un credit la ceva decent, că doar n-o să rezist eu mult cu alcoolici și semințari, la 16 mp. Dar m-am obișnuit. Până acum, nimeni nu mi-a făcut niciun rău aici. Cu vecinii mă salut și atât. Casa mi s-a părut din ce în ce mai mare pe măsură ce mă acomodam iar acum îmi dau seama că este exact cât îmi trebuie. Mie îmi place foarte mult să gătesc și asta e singura problemă, că nu pot găti. În rest, nu am de ce mă plânge. Cel mai mult îmi place că noaptea e liniște și nici nu sunt gândaci. Dacă e vreun conflict, ceva, gălăgie, muzică, la 11 noaptea se termină și până dimineață e super liniște. Iar despre gândaci, ce să vă zic? Nimeni nu și-ar fi putut imagina că nu există picior de gândac într-un loc ca ăsta. Nu există.

Lucrurile nu sunt ceea ce par. De aceea e bine să nu ai certitudini despre situații în care nu ai fost niciodată implicat. Dacă nu știi cum e să stai în 11 mp, nu emite tot felul de păreri nesolicitate. Cred că oricine și-ar dori o casă mare, frumoasă, cu piscină (dacă se poate), să se învârtă după soare. Dar nu toți ne permitem. În punctul în care nu-ți permiți, ai două variante: te întinzi cât ți-e plapuma sau faci credit. Fiecare alegere e o alegere corectă, asumată și e pueril să râdem unii de alții pentru că avem rată sau pentru că am luat o căsuță mică de tot. De ce să mă bag unde nu-mi fierbe oala și cu ce drept judec eu pe alții? Persoane care au rată la casă sau care stau cu chirie, au râs de mine pentru că mi-am cumpărat o garsonieră micuță. Aș fi putut să le răspund: „Spre deosebire de voi, eu stau în casa mea.” dar i-am lăsat în pace, nu am zis nimic, pentru că eu nu sunt ca ei. E simplu să jignești. Când simți nevoia să jignești, înseamnă că ai o problemă și că ești nefericit iar eu, în micuța mea garsonieră, sunt un om fericit și de aceea nu simt nevoia să fiu colțoasă cu cineva. Am impozit la casă 60 de lei, aspir în 10 minute, spăl pe jos în 5 minute, am cost mic la întreținere, am strictul necesar și încă îmi rămâne loc destul iar ce e mai important, îmi permit călătorii și lucruri frumoase. Când eram chiriașă sau dacă aveam credit, nu-mi permiteam. Eu am avut de ales între casă sau viață personală și am ales să am viață. În plus, cât stau acasă? La 8:30 plec la serviciu. Vin la 18:00. În weeekend sunt mai mult prin oraș. În concedii sunt numai plecată. Ce-mi trebuie mie măgăoaie de casă? 47 de kile ale mele se potrivesc atât de bine în 16 mp!

Dacă ai o familie numeroasă sau dacă ești cuplu proapsăt căsătorit, da, e logic să vrei o casă spațioasă. Vin copiii, faci planuri, te extinzi, e normal. Dar nu toți suntem în situația asta. Chiar și așa, eu am vecini care au crescut 2, 3 copii în condițiile astea. Vă dați seama? 4, 5 oameni în 16 mp! În alea două luni de izolare, efectiv nu aveau loc în case, erau la scara blocului toată ziua. Dar n-au murit, au și ei o viață normală, la grămadă în căsuțele astea (unii au o viață anormală, cu scandal, dar ce e perfect pe lume?). Calitatea experienței contează, nu accesoriile. Să judeci e simplu. Să râzi de semeni pentru că nu au sau nu vor confort și lux, e simplu, dar nu ești tu în mintea lor, să știi ce prețuiesc ei mai mult. Eu, dacă mor mâine, las în urmă o mână de lucruri în 16 mp, dar pentru că m-am limitat la acești 16 mp, mi-am permis niște excursii care au dat calitate vieții mele. Aș trăi ultimele secunde ale vieții cu bucuria că am fost fericită. Normal că mi-ar plăcea mai mult, să am și eu o bucătărie frumoasă, utilată complet, să gătesc o grămadă, să am balcon, dar atât am putut și mă bucur de ceea ce am. Am pus în balanță și am ales ceea ce a făcut să se încline spre experiențe de calitate. Poate că peste 2, 3 ani, mă răzgândesc și fac credit. Dar asta nu va anula frumoasele amintiri și beneficiile pe care mi le-a adus micuța garsonieră.

Să vă dau un exemplu. În 2014 am cunoscut o tânără, prietenă de-a unei foste colege de apartament (cu care am rămas în relații amicale). Era venită din Republica Moldova, frumușică, isteață, cu ochii după măritiș, stătea cu chirie, n-avea viață ușoară dar se descurca. A reușit în scurt timp să devină logodnica unui avocat, au făcut ditamai nunta și s-a mutat în vila lui. I-a făcut și copil, punea pe fb niște poze din vilă, scară interioară, o frumusețe. Neam de neamul ei nu a stat în așa vilă, în capitală. Dar pasiunea de la început s-a dus și soțul ei o tratează despotic, abuziv, e foarte nefericită și îi povestea amicei mele că nu știe ce să facă. Unde să se ducă? Înapoi la țară, la părinți, în Republica Moldova? Nu vrea. Avea de Crăciun pe fb o poză în bucătărie, la masă cu familia, ea ținea paharul de vin cu o tristețe și o lipsă de forță, de ți se făcea milă. În spatele ei, mobilă scumpă și totul super elegant. O bucătărie de-aia mare, cum mi-aș dori eu. Eu, cu aragazul meu în hol, sunt fericită în casa mea. Olga e nefericită în vilă. Vorbim despre calitatea experienței, nu despre accesorii. Nu e perfectă viața mea, sunt un om simplu, un om singur, am unele momente de tristețe și lipsă de speranță dar per total, îmi aranjez viața ca pe mica mea casă, cât să-mi fie bine și să văd fiecare avantaj. Sunt prea puțini cei care le pot avea pe toate. Cel mai important e să fim atenți exact la ce ne dorim pentru că sunt mulți care ne vând iluzii doar ca să facă ei profit. Peste tot, reclame la cum poți avea o viață perfectă dacă îți cumperi mașină frumoasă, apartament mare, accesorii scumpe, doar să faci un credit. Cât ne este necesar și cât ni se induce că ne-am dori?

%d blogeri au apreciat: