Eu și postul negru

Am lângă mine o cană cu ceai de trei-frați-pătați, din care beau câte un pic. Nu am mâncat de ieri, de la ora 17:00, deci aproape 24 de ore. Vă voi povesti acum despre cum e să ții post negru.

farfurie goala pahar tacamuri
Fotografie de Engin Akyurt pe Pexels.com

De ce am ajuns să țin post? Pentru că așa am simțit. Sunt atentă la semnalele trimise de corpul meu și îl simțeam dornic de o pauză alimentară. Asta a fost cu vreo lună în urmă, când am ținut prima zi de post semi-negru, în care am mâncat doar două mere. Azi n-am mâncat chiar nimic. Eu îmi doream de fapt să țin post normal, dar mi s-a părut greu. Mi-e mai ușor să elimin, pentru o zi, orice mâncare, decât să mă gândesc: „Asta are lapte? Asta are ouă?” La mine mereu au funcționat mai bine metodele radicale decât cele blânde, în orice situație.

Prima temere cu gândul la postul negru este: „Mi se face rău? Mă ia amețeala? O să cad plăcintă?” Faptul că eu scriu acum, lucidă, după 24 de ore fără mâncare, infirmă aceste temeri. Azi am avut o zi obișnuită, am spălat rufe, am făcut curat în casă, m-am plimbat vreo două ore, pentru că era soare și frumos, mi-am făcut exercițiile de kineto, am făcut meditația mea obișnuită de 30 de minute, pe muzică de relaxare. O sâmbătă în care nu am exclus nimic din rutina mea de weekend. Ba chiar am avut mai mult timp la dispoziție pentru că am făcut economie, excluzând timpul de pregătit mâncare, mâncat și spălat vase.

Temerea 2 referitoare la postul negru: „Mi se face foarte foame? O să-mi ghiorăie mațele non-stop?” Foamea este intensă la orele la care ești obișnuit să mănânci. Eu am ore fixe de masă și, când țin post negru, exact la orele alea, cam vreo 30 de minute, sunt foarte înfometată. Dar beau apă sau ceai, ca să dau totuși ceva de digerat stomacului și îl mai liniștesc. Apoi foamea trece de la sine pentru 2, 3 ore. Corpul, dacă a dat semnalul de foame și nu a primit nimic, începe să consume resursele. Nu renunțați la mișcare în zilele de post, faceți exerciții ușoare, plimbați-vă, ca să nu pierdeți masă musculară, ci să consumați grăsimea. Acum, ce-i drept, fiecare are propriile nevoi și propriile reacții. Eu trec ușor de foame în post, poate și pentru că am un scop clar: țin post și nu fac rabat de la asta. Că dacă mă ia foamea într-o zi când sunt la serviciu și știu că o să mănânc peste jumate de oră, simt că mor acolo, că nu mai pot gândi. De acea am ales o zi liberă ca zi de post: dacă mi se face rău, sunt acasă; nu am tentația mâncării pe care o văd la colegi; pot pune corpul la lucru în limite decente și îl mențin plin de energie; pot face infuzii și beau ceaiul în liniște. Azi am băut o cană cu ceai de măceșe pe la ora 12:00 și mi-am mai făcut acum și ceaiul acesta.

Care e senzația cea mai puternică pe care o am? Liniște. Când am ținut acea zi de post cu două mere, pe la ora 16:00 m-am oprit un pic și am simțit cum tot corpul îmi spune: „Vai, Alexandra, ce liniște e!” Era bucuros pentru că am avut voința să odihnesc aparatul digestiv. Ce pot spune că e neplăcut? Scurte momente de dureri de cap. Atunci simțeam, din când în când, o banderolă dureroasă pe occipital iar acum, pentru vreo 2 minute, simțeam două dăltițe care îmi puneau presiune pe creștet, dar a trecut. Ceva complet neașteptat: cea mai plăcută senzație nu e în ziua de post, ci în ziua următoare. În ziua de post e foame, liniște, corpul tău se simte la un capăt de lume. Dar a doua zi, cu toate că mănânci, te simți ușor de parcă plutești, corpul e într-o relaxare și o plutire fantastică. Tot într-o sâmbătă am ținut și primul post iar duminică dimineața, după ce am avut scaun (merele mâncate în ziua precedentă), când am ieșit din baie, am avut o senzație uimitoare. Toată burta mea era ușoară și asta îmi dădea o senzație perfectă în tot corpul, parcă mergeam deasupra covorului.

Ați auzit expresia lung cât o zi de post? E foarte adevărată și n-am înțeles-o până acum. E foarte, foarte lungă o zi de post. Eu mă plimbam azi și am trecut prin fața unei patiserii. Wow, ce era acolo! Mi s-a umplut gura de salivă. Am înghițit în sec, am trecut mai departe. M-am gândit că era abia ora 13:00, ah, nu mai trecea odată ziua. Am ieșit de la metrou să merg spre casă, doldora de gogoși în vitrina gogoșeriei din colț. Ah, abia ora 14:00. Așa te chinuie o zi de post (negru). Dar eu cred că se merită din plin. Pentru sănătatea articulațiilor, pentru odihna aparatului digestiv, pe care oricum îl suprasolicităm, pentru curățarea sângelui cu 24 de ore de ceaiuri și apă, pentru că se mai consumă din depozitele de grăsime, chiar se merită.

Ultimul lucru, cred că cel mai ciudat din toate. Nu știu cum o fi la alții dar eu, după prima tură de post (cu mere), când am mâncat din nou mâncare, a avut alt gust. Totul a avut alt gust și așa am rămas, de o lună. Un gust puternic, de 10 ori mai puternic ca înainte, și cu o acuratețe fantastică. Supa instant are gust de detergent, e ceva oribil. Nici înainte n-o simțeam prea delicioasă dar acum a fost otravă curată în gura mea. Dulciurile au gust acid. Cea mai mare surpriză a fost cu carnea. Eu eram fan carne de porc. Nu mâncam multă, dar preferam porcul și vita, în loc de alte cărnuri. După postul negru, orice produs din carne de mamifer are gust și miros de cadavru și nu-l mai pot mânca. Am trecut la pește. Mi se pare acceptabil și puiul dar îl evit, ca și înainte. Asta m-a uimit. Ultima încercare a fost cu un pate de ficat de porc, cu vreo 10 zile în urmă, mi-am pus pe pâine și când am mușcat, un gust de sânge stătut mi-a inundat gura, mi-a venit să vomit. L-am aruncat și n-o să mai cumpăr, pentru că e păcat să arunci mâncarea.

Nu sunt în măsură să recomand cuiva post negru, doar am povestit experiența mea. Acum mă duc să mănânc ceva, că deja corpul zice că a fost liniște destulă, vrea niște carburant.

%d blogeri au apreciat: