La Muzeul de Istorie a Transilvaniei

Din ianuarie v-am promis că scriu despre acest muzeu și n-am uitat, dar m-am luat cu altele. În prima zi de Crăciun, plimbându-mă pe străduțe din centrul Clujului, când deja se făcuse noapte, am ajuns în dreptul lui. Mi-am zis: „Trebuie să-l văd neapărat.” Chiar merită văzut și vi-l recomand.

Cred că 30 decembrie era când l-am vizitat. Lumea se pregătea de Revelion și eu umblam prin muzee. MNIT este modernizat, are exponate extrem de frumoase și bine conservate, mai ales cele din Epoca Romană, care sunt comparabile cu cele similare de la București. Au un etaj cu Clujul din vremea lui Matei Corvin și până în zilele noastre și un etaj cu vestigiile romane. Au o obsesie cu Matei Corvin, să vedeți cât scrie acolo despre el. Am făcut și poză unui panou de prezentare și i-am trimis-o unei prietene care se declara fascinată de el, de când îi văzuse statuia. Deci are fani și în zilele noastre domnul Corvin.

Din cauza modului în care bătea lumina, mi-a fost imposibil să fac poza frontal și să fie mai clară. Mie mi-a plăcut Oszkar, corbul cel ciufulit care ține inelul în cioc și are niște piciorușe într-un mare fel.

La etajul clujean veți vedea multe obiecte foarte frumoase, foarte interesante, folosite pe parcursul a sute de ani în Transilvania. Poze, haine, veselă, bijuterii, cărți, bani, obiecte gospodărești. Recunosc că mi-au rămas în minte porțelanurile pentru că erau fabricate în perioada comunistă, pe care am apucat-o și eu, și îmi aminteau de vitrina bunicii. Și, în afară de porțelanuri, îmi mai amintesc, cu fiori, sabia călăului, pe care o veți vedea într-o ditamai vitrina. Are urme vizibile de uzură și, când veți vedea ușoarele onduleuri de la mijlocul tăișului, veți realiza ce solide sunt vertebrele și ce forță pot opune. Trecem de sabie și ajungem la ceva mai pacifist. Dacă am văzut o rochie, normal că i-am făcut poză:

Evident că, fiind aproape Revelion, eram 3 oameni pe acolo, liniște, am stat o grămadă. Apăruse la un moment dat un bărbat cu niște copii care țipau, vorbeau tare, dar au dispărut rapid și am rămas eu cu supraveghetorii. Mă întreb câtă lume o sta mai mult ca mine în muzee. Până apuc eu să studiez câteva exponate sau să citesc explicațiile, trec pe lângă mine câteva grupuri de vizitatori.

Deja obosisem dar mai aveam un etaj. Romanii. Acolo m-a întâmpinat o doamnă cu care am stat un pic de vorbă. Mi-a povestit că a trebuit să se mute cu soțul ei în Florești pentru ca fiica și ginerele lor să se poată stabili în vechiul lor apartament din Cluj, fiindu-le imposibil să își cumpere unul nou, din cauza prețurilor. Dacă mergeți la Cluj și discutați cu oamenii de acolo, veți vedea cât sunt de stupefiați de ceea ce se întâmplă cu orașul lor, cu prețurile, cu chiriile, cu traficul tot mai aglomerat. Ai impresia că le-a devenit o corvoadă traiul în propriul oraș. Trecem de doamna din Florești și intrăm în cea de-a doua categorie a muzeului. După părerea mea, e musai să vedeți tot ce e acolo. Arată ca un muzeu dintre cele mai bune. Panourile, spoturile luminoase și valoarea exponatelor fac un trio perfect. Sunt obiecte de mii de ani, extrem de bine conservate. Cât au stat sub pământ și cât de bine arată! Iată niște bijuterii făcute cam pe vremea când apostolii lui Hristos începeau să creștineze lumea:

Privindu-le, îmi aminteam ce spunea bunica mea de fiecare dată când era în fața unor obiecte excepționale din vechime: „Și credem că erau proști oamenii pe vremea aia? Nu erau proști deloc.” Când mă uitam și la exponatele de la casa Severeanu, bijuterii cu pietre prețioase și amfore de sticlă făcute înainte de Hristos, mă gândeam că dacă ai oferi unui meșter actual condițiile de atunci, poate că nu ar putea face unele la fel și m-am înfiorat la gândul că nu ei erau mai ignoranți ca noi, ci noi suntem mai ignoranți ca ei iar eu, în loc să fac parte din vârful evoluției umane, sunt pe panta involuției și a prostirii care ne va duce la dispariție. Uite, de exemplu, un fragment al unei statui a lui Caracalla:

Și un obrăzar de coif:

Din cauză că exponatele erau în vitrine și sticla reflecta lumina puternică a spoturilor, fotografiile au ieșit cețoase. Coifurile expuse acolo sunt extrem de frumoase. Au un coif, o operă de artă, o măiestrie, o finețe, nici la București nu am văzut așa ceva. Cineva purta o operă de artă pe cap. Nu l-am fotografiat pentru că era imposibil să îi suprind frumusețea și era expus în dreptul unei oglinzi, ca să i se vadă toate fațetele, ceea ce ar fi mărit luminozitatea pozei și ar fi făcut-o mai neclară decât pe celelalte, dar aceasta este descrierea lui: coif de cavalerist, pentru competiții, prevăzut cu mască feminină formată din două părți, decorat cu lei, grifoni, Marte și Victoria, mistreți și șerpi. Bronz, sec. II-III p. Ch., Ostrov, Constanța, cimitirul antic. Acum am văzut că era descoperit la Ostrov, nici măcar nu citisem atunci toată descrierea. Tot la mine, în Dobrogea, unde s-au descoperit atâtea frumuseți. Secolul II-III după Hristos. Când Creștinismul abia începuse să se răspândească, pe vremea lui Constantin cel Mare, în Dobrogea se purtau asemenea opere de artă la competiții. M-am luat iar cu laudele că m-am născut într-una dintre zonele europene cu trecutul cel mai cosmopolit și mai luxos. Revenim la clujeni și la muzeul lor. Așadar, fascinație totală pe etajul cu romani. Extrem de bine structurat, explicat, luminat și tot ce mai vreți voi. Eu, după etajul cu Matei Corvin și toate oalele și ulcelele la care zăbovisem, eram prea obosită ca să mai stau prea mult, mai bine îl puneau pe acesta primul pentru că e masterpiece, ce să vă mai zic?

La final, după mai bine de o oră petrecută pe acolo, am mers la baie. Ce credeți că am găsit la baie? Pe faianță, cam la 1,5 metri, aveau un brâu cu plăci care arătau așa:

Faianță cu egipteni. Îmi place atenția la detalii a transilvănenilor, ceva cu iz antic la baia din muzeu. Și mă gândeam, în glumă, că or fi zis: „Dom’le, dacă tot nu cădem de acord asupra cui au fost primii în Ardeal, punem faianță cu egipteni la Muzeul de istorie a Transilvaniei, ca să nu se supere nimeni.” Și-am încălecat pe-o șa, și v-am zis și povestea acestui interesant muzeu care e la doi pași de…ce credeți? De casa în care s-a născut Matei Corvin, normal.

%d blogeri au apreciat: