Carne. Carne. Carne.

Tocmai am terminat o zi de post negru (mi-am propus să țin o zi pe lună). Cu 40 de minute în urmă, sărisem pe mâncare ca un hultan. Dacă m-ați fi văzut, ați fi râs de mine. Când am început să țin post negru, era iarnă, era simplu să mănânc când se înnopta, pe la 17:30, 18:00, dar azi a apus soarele la 19:45 și simțeam că mă topeam de foame. E benefic postul negru dar iți pune răbdarea la mare încercare.

Astăzi voi aborda un subiect sensibil, îndrăznesc să scriu despre acest subiect deși nu am studii medicale, ci din punctul de vedere al unui om ce observă lumea din jurul lui. Cu vreo lună în urmă, una dintre colegele mele a lipsit câteva zile. Când a revenit, era foarte îngrijorată pentru că urma să se opereze mama ei, cancer de colon, petrecuse câteva zile cu ea la investigații și analize. Colega în cauză locuiește cu părinții și vine la serviciu cu mâncare gătită de mama ei. Des avea produse cu carne și mi-a spus mai de mult că așa gătește mama ei, mereu cu carne, că așa sunt ei, familie de carnivori, nu se pot lipsi de carne o zi.

Fotografie de mali maeder pe Pexels.com

În momentul ăla era să fac o tâmpenie. Am deschis gura, am inspirat ca să vorbesc, dar m-am oprit exact când era să-i zic: „O să faceți cancer de colon.” Mi-am dat seama că n-ai cum să spui cuiva așa ceva. Sau poți să-i spui, dar e foarte nedelicat și prinde omul pică pe tine. Bine că nu i-am spus atunci, pentru că m-ar fi ținut minte.

Nimeni nu mi-a spus că cei pasionați de carne fac cancer de colon. Doar am făcut eu niște legături cu tot ceea ce am observat și am auzit în decursul timpului. Să vă dau niște exemple: una dintre surorile bunicii mele a locuit toată viața la casă. Având ogradă (și nefiind pe acele vremuri lege să nu crești porci la oraș) ea și soțul aveau constant porci. Nu tăiau doar la Crăciun unul, ci tăiau și găteau porci tot anul. N-aveau ei treabă cu postul, ba chiar se simțeau mândri că dispuneau de atâta carne. Cum întotdeauna corpul opune câtă rezistență îi permite vârsta iar boala se instalează treptat, toate au fost bune și frumoase până când mătușa, la 56 de ani, a făcut cancer de colon. Au urmat vreo 10 ani de suferință și o moarte lentă în spital.

În liceu am locuit pentru o perioadă la o rudă îndepărtată și am cunoscut niște prieteni de familie de-ai ei, soț și soție. Se căsătoriseră de curând, aveau un statut social bun, locuiau la vilă și îmi povestea gazda mea că el avea pasiunea grătarelor. Mereu carne pe grătar, fan carne, el nu-și vedea viața fără carne. În decursul timpului am mai vizitat acea rudă și, la vreo 10 ani de la acel moment, mi-a povestit că acel domn făcuse cancer de colon, urma să se opereze și era tristă la gândul că așa familie frumoasă și bogată trecea prin asemenea încercare. Eu cred că e logic ca, înfundându-te zilnic cu cadavre, fără să lași corpului tău un moment de liniște, să ajungi la probleme de sănătate. Peste tot se spune că suntem tot mai bolnavi, că au explodat cazurile de cancer, că e inadmisibil să fim atât de bolnavi. Păi logic că suntem tot mai bolnavi, dacă ne batem joc de corpurile noastre, în virtutea libertății de a alege. Râdem de cei care respectă reguli de conduită impuse de religie, dar se pare că ele au fost elaborate de oameni care înțelegeau inclusiv regulile unei diete sănătoase, nu doar dimensiunea spirituală a ființei umane. Pentru că oamenii nu erau foarte culți sau pentru că a aduce Divinitatea în discuție dădea o mai mare credibilitate, li s-a spus că Dumnezeu vrea ca ei să nu fumeze, să nu bea, să țină post, să se roage și că nerespectarea acestor reguli le va aduce boala sau moartea. Pe măsură ce timpul a trecut iar lumea s-a îndepărtat tot mai mult de religie, a renunțat și la aceste obiceiuri sănătoase. Poate era mai bine ca preoții, în loc să le spună că-i bate Dumnezeu dacă nu țin post, să le spună: „Vă faceți zob intestinele dacă mâncați zilnic carne și muriți înainte de vreme.” Oare așa ar fi fost mai credibil? Preotul nutriționist. Poate vă gândiți că eu acum mă cred șmecheră, cu posturile mele, că sunt ferită de cancer și că-i judec pe alții. La cât de chimică e alimentația noastră și la câte arme nucleare s-au testat pe planeta asta, nimeni nu mai e ferit de cancer dar măcar putem să nu îi pregătim terenul.

Cu vreo lună în urmă am fost la medic să-mi dea trimitere la niște analize (bănuiam că aveam anemie dar n-aveam), i-am spus medicului că nu mai consum carne și că asta poate mi-ar fi cauzat anemie și mi-a spus: „Nu lipsa cărnii cauzează anemie. Sunt milioane de oameni pe Pământ care nu consumă carne și nu au anemie. Iar dacă ați renunțat la carne, bine ați făcut, pentru că la ce calitate are acum carnea, numai antibiotice, hormoni de creștere și tot ce li se mai dă animalelor prin ferme, e mai bine s-o evităm decât s-o consumăm, e o sursă de boală.” Am ajuns să trăim atât de mizerabil, încât suntem jena speciei umane. Probabil că mă înjurați dar asta e părerea mea. Am luat azi de la piață niște căpșuni. Mari, frumoase, parcă erau modelate și pictate. Am venit cu ele acasă, le-am băgat la frigider iar la finalul zilei de post, pe ele le-am luat primele. Mi-a părut rău de banii dați. Aveau un miros de rânced și de gunoi, gustul la fel, o mizerie. Ce naiba pun ăștia pe fructe de miros a ulei rânced? Ce caută râncezeala pe căpșună? Chiar merităm să fim batjocoriți în halul ăsta de către cei care ne vând mâncare?

Dacă ar învia străbunica mea și ar vedea ce mâncăm noi, i s-ar face greață. Poate credeți că exagerez dar știu cum se mânca în familia lor. 90% era făcut de ei. De la cultivare până în oală, ei făceau. Semănau cerealele, le secerau, le duceau la moară, luau sacii cu mălai și făină, îi țineau în magazie, găteau cu ele. Păsările, oile, porcul, le creșteau în ogradă. Toate legumele ei le cultivau. Vroiam un morcov, îl scoteam din pământ și îl spălam. Ei făceau cașul, brânza, iaurtul, totul în gospodărie. Am niște amintiri idilice cu mâncarea de acolo. De la cooperativă luau zahărul, uleiul (pe cartelă), sarea și alte lucruri de genul ăsta. Așa se zicea la magazinul sătesc pe vremea aia. Îmi amintesc că ne dădeau o pungă de un leu, portofelul, și ne trimiteau la cooperativă se luăm mirodenii sau rahat iar eu și vărul eram pasionați de niște aberații de biscuiți comuniști, în cutii albastre de carton, și mereu ne luam biscuiți din ăia. Veneam cu ei acasă și străbunica zicea: „Vă fac eu biscuiți buni dar voi tot la porcăriile astea de la cooperativă poftiți.” Erau ultimii ani ai comunismului, cu mare penurie de alimente și consideram bună orice tâmpenie de desert din comerț pe care azi n-am da nici 2 bani. Cei care au trăit acele vremuri, ar trebui să știe recunoștința și simțul măsurii. Dar nu prea vedeai atunci copii supraponderali pentru că nu erau îmbuibați cu toate mizeriile ce se găsesc acum pe piață. E o jignire la adresa cetățenilor ceea ce se vinde acum ca fiind mâncare. Dovada o aveți dacă vă uitați la cum arată multe fete adolescente. E dezgustător. Nu avem o disciplină a alimentației iar asta umple spitalele. Revin la străbunicii mei care țineau cu sfințenie fiecare post. Aveau 70, 80 de ani și mâncau cârnați prăjiți de Crăciun pe când eu, încă din facultate nu mai suport carnea grasă prăjită. Ei, timp de o viață postiseră miercurea, vinerea și toate posturile religioase. Nu știu dacă s-au întrebat vreodată care sunt clar beneficiile postului, ci doar luau ca literă de lege ceea ce spunea preotul. Mi se părea amuzant când spuneau pastorii că dacă nu ascultăm cuvântul Lui Dumnezeu și facem ce ne taie capul, ne ajunge pedeapsa Lui Dumnezeu aici sau mergem în iad. Ce să mai ajungi până în iad? E un iad în sine să faci citostatice, să faci cancer pulmonar după ani de fumat câte un pachet de țigări pe zi, să faci cancer de colon și să zaci prin spital după ce ai ținut-o zilnic numai pe grătare, să ajungi să te târăști, cu scheletul făcut praf și diabetic, la 20 de ani, pentru că ai băut zilnic sucuri și ai mâncat fast food până te-ai deformat ca un elefant. Pedeapsa Lui Dumnezeu? Asta mă face să cred că Dumnezeu e mult mai aproape decât ne imaginăm noi.

%d blogeri au apreciat: