Mătușa, unchiul și preotul superstar

Că tot am abordat subiecte religioase săptămâna asta, azi scriu tot ceva din zonă dar mai ușurel, că sunt cam obosită și e mai simplu de povestit lucruri amuzante.

Una dintre surorile bunicii mele se numește Mariana. S-a născut când bunica mea avea 19 ani, mezina familiei. Ea era mătușa mea preferată. Tot balanță, ca mine, eu pe 7 octombrie, ea pe 8. A lucrat toată viața la șantierul naval de la Mangalia, ceva pe la birou. Soțul ei, tot la șantier dar muncitor, el era strungar, a murit în 2018. Mă înțelegeam foarte bine cu ei, ne vizitam des, erau rudele cele mai apropiate nouă. El nu era om rău dar, din păcate, era alcoolic iar asta îl făcea să aibă ieșiri agresive. Pe vremea Comunismului, ei doi erau atei convinși. Bunica mea mai încerca să le vorbească de biserică, de Dumnezeu, dar erau complet dezinteresați. După Revoluție, a explodat în România Ortodoxia de tarabă, au apărut bisericile ca ciupercile după ploaie, moaște, sfinți noi, clerici care mai de care mai celebri, o afacere de talie națională. Evident că și Mangalia s-a încadrat în trend. Prin 1996 a venit la biserica din centru un preot nou. Părintele Iulian. Dacă un mangaliot matur citește asta, deja zâmbește. A fost isterie locală la venirea părintelui în oraș. Toate gospodinele, toate țățicile, toate mamaile și-au găsit idolul. Tânăr, blond, răbdător, cald, părintele Iulian a băgat enoriașele în fibrilații. Ne amuzam teribil când povestea bunica mea ce era la biserică.

Într-o zi, când bunica mea avea vreo 60 de ani și mătușa vreo 40, a convins-o și pe ea, ateea neamului, să meargă la biserică. Nu știu ce fel de slujbă era dar celebrul preot Iulian a venit cu patrahirul fix pe capul mătușei și a citit o rugăciune. De-atunci mătușa Mariana a devenit fascinată de religie și biserică. Căzuse și ea victimă farmecului personal al preotului. În scurt timp a întrecut-o pe bunica la religiozitate, toată ziua era la biserică. Preotul Iulian a primit propria parohie și a început construcția unei biserici dar până a fost gata (ani de zile) funcționa totul într-o bisericuță de lemn. Mătușa se lipise de preot ca timbrul de scrisoare. Nu te pui cu ambiția și pasiunea balanțelor. Devenise unul dintre oamenii lui de bază dar, ca în cazul oricărei femei în perimetrul bisericii, se bazau pe ea ca să le spele covoare, preșuri, perdele, să facă colive și prăjituri la diverse ocazii. Fără nicio remunerație, evident. Mătușica era una dintre voluntarele de bază la parohia Mihail și Gavriil. Dacă nu te ții bine pe poziții și dacă ai (cum ar zice unii) daddy issues, figurile paterne pot profita de tine prin fascinația pe care o exercită asupra ta. Nu zic că preotul a vrut să profite de ea, dar nici n-a refuzat atâta voluntariat gospodăresc.

Prin anul 2000, zice mătușa într-o zi: ”Săptămâna asta fac sfeștanie. Vine părintele Iulian la mine, mă pregătesc.” Pentru că de obicei ne invitam reciproc la sfeștanii, bunica i-a zis: ”Venim și noi?” iar mătușa i-a zis: ”Nu o să fim decât eu și preotul. Nici dascălul nu vine iar Ionel o să fie la serviciu.” Bunica rămăsese destul de șocată. După ce a plecat mătușa, zice: ”Doamne…Ce-o avea Mariana în cap? Auzi, Ionel la serviciu, Costel nu vine, pe noi nu ne cheamă. Doar ea și părintele. Asta s-o fi îndrăgostit de popa, păcatele noastre.” Pe mine mă uimea atitudinea unchiului care a permis toate astea destul de mult timp. Dar el fiind foarte ocupat cu vodcuța, probabil că 2 bani nu dădea pe faptul că, din punct de vedere emoțional, soția lui migrase spre superstarul idol la femei. A mai trecut o vreme și a fost ceva care l-a exasperat pe unchi. Eram la ei la o petrecere de zi de naștere și povestea mătușa foarte pasionată cum, la slujbă, când ieșea preotul din altar, toate femeile puneau gențile și poșetele pe jos ca să treacă preotul Iulian peste ele și să aibă noroc la bani. Spunea și că s-a împiedicat preotul de genți de câteva ori, făceau traversă de genți (deci înțelegeți de au succes toate histrionismele lui Teodosie, cu enoriași atât de spălați pe creier). Când a auzit unchiul, a spus: ”Dacă aud că îți mai lași geanta pe jos, să treacă popa peste ea, nu te mai las să mergi la biserică! Voi sunteți niște nebune și ăla un prost, că se ia după voi!” A mai trecut ceva vreme, era exasperat unchiul de mersul mătușei la moaște. O certa: ”Băi, fraiero! Știi tu ce pupi? Dacă au pus pu** lu’ ăla, voi o pupați, dați bani la popi și în raclă o fi pu**!” Chiar prinsese pică pe habotnicia ei. Se pare că nu-l deranjase pasiunea ei pentru preot, cât misticismele astea retardate și obiceiurile fără niciun sens cărora toate țațele le dădeau mare însemnătate.

Într-o zi s-a întors unchiul de la muncă și a găsit-o pe mătușă spălând un covor în curte. Era covor de la biserică. A întrebat-o dacă i-a dat preotul bani de apă sau de detergent. Evident că ea a băgat placa cu „E pentru biserică….” și el nu a mai lăsat-o să spele nimic pentru biserică, nici perdele, nimic. După vreo 6 ani sau mai mult, deja se săturase omul. Chiar a fost foarte indulgent. Eu n-aș fi lăsat-o de la început. Faza maximă în toată situația asta a fost când s-a sfințit o capelă în curtea spitalului. Unchiul lucra pe atunci la spital, un fel de om bun la toate, și avea un atelier al lui, într-o coșmelie. Au venit niște diaconi cu vreo 3 prelungitoare să ia curent de la el, că le trebuia la festivități, la ce făceau ei acolo. Cred că avea o zi proastă unchiul Ionel sau era băut, că a început să strige la ei: „Vreți curent?! Iar vreți moca? Câte chestii moca mai vreți bă, voi, ăștia de la biserică? Toată lumea trebuie să vă dea vouă gratis câte ceva. Voi ce dați gratis la oameni? Plecați de-aici, luați-vă dracu prelungitoarele, că nu vedeți niciun curent! Da, bă, sunt nebun! Nu degeaba zice lumea că sunt nebun și al dracului!” Tot balanță era și unchiul, sărit de pe fix. Și-au luat diaconii prelungitoarele, au plecat. Mereu mă amuză să-mi imaginez faza aia. Într-un final, după ani de mare atașament, mătușa a mers tot mai rar la biserică la părintele Iulian, el a îmbătrânit și cohortele de fane au dispărut dar ne-au rămas în amintire anii de glorie ai creștinării mangaliote post revoluționare.

Într-un articol mai vechi am adus în discuție pasiunea unor femei pentru preoți. Redau acum fragmentul: Ați văzut că sunt multe femei la biserică? Cele care susțin că nu iei coronavirus dintr-un loc sfânt, care umblă cu iconițe și cărticele de rugăciuni după ele și poartă batic. Ele sunt victimele patriarhatului agresiv practicat mult timp. Rostul lor pe lume a fost trasat de când erau copile: „ești fată, te măriți, faci copii, asculți de bărbat, ai grijă de casă.” Mereu sub papucul bărbatului. Multe dintre ele au soți alcoolici care le-au bătut o viață, nu au fost încurajate să studieze și au avut locuri de muncă din zone inferioare, gen femei de serviciu, muncitoare la fabrică sau casnice, fără independență, fără un orizont, fără nimic. Sărăcie, lipsă de educație, agresivitate. Fiind dresate că sunt inferioare bărbaților și să asculte de bărbați, când au ieșit din mediul agresiv menținut de soț și au ajuns la biserică, la taica părintele care vorbește frumos, te ascultă răbdător, vorbește de iubire și iertare, și-au dat seama că se pot lega de un alt fel de bărbat puternic: unul care nu țipă, nu le bate, e un om al lui Dumnezeu. Cunosc femei de genul ăsta și au făcut o obsesie pe biserică, pentru că ele nu cunoscuseră un alt loc unde să fie o atmosferă liniștită.

Cred că la mătușa mă gândisem când l-am scris. În situația ei sunt foarte multe femei. Nu-mi dau seama cum se produce asta, dar femeile au o tendință de a se atașa de bărbații care exercită o anumită forță asupra lor, mai ales dacă sunt pacifiști, protectori. De exemplu preoți. După ce se obișnuiesc să fie divinizați în felul ăsta, cred că ajung să se simtă zei respectivii preoți. E bine? Nu e bine. Dar, din păcate, unii dintre ei profită de această situație. Citisem un articol despre băiatul ilegitim al unui preot, care nu fusese vreodată recunoscut de tatăl lui. Practic acel om profitase fără scrupule de o enoriașă care făcuse o pasiune pentru el. Iar ea fusese o femeie foarte ușor de păcălit. Pe mine mă uimește că sunt mulți oameni care nu au nimic sfânt, nu au nicio frică de Dumnezeu. De fapt n-au nici respect de sine. Sunt lucruri pe care eu niciodată nu le-aș face și intră exact sub sfera asta a sfințeniei. Nu m-aș uita cu interes la un bărbat căsătorit sau nu i-aș da nicio speranță, pentru că este legat de o femeie prin taina cununiei și m-ar bate Dumnezeu. Nu m-aș uita cu interes la un preot pentru că dacă e ortodox, e însurat iar dacă e catolic, are jurământ de castitate și m-ar bate Dumnezeu iar eu nu vreau să mă bată Dumnezeu, logic. Oricum, dacă e catolic, s-ar putea să-ți iei de la el o poșetuță în cap, până să apuce să te bată Dumnezeu, și te trezești rapid la realitate. Dar ideea e că unii sau unele merg pe mod sminteală cu cea mai mare viteză. Dacă ar fi fost educați în spiritul respectului față de ei înșiși, n-ar mai fi târât și pe alții într-o situație cu final sigur prost. Cred că de la educație și de la experiențele care ne formează percepția despre semeni, pornește totul.

Am început articolul cu gândul să fie amuzant și am ajuns la concluzii psihologice. Dragii mei, dacă sunteți ortodocși, vă doresc să petreceți Paștele cu bucurie și multă relaxare. E pentru prima oară când îmi dau seama ce ciudat e să învie Iisus de două ori. La mine, vorba aia, a înviat deja de o săptămână și mă acomodez cu faptul că așa va fi de-acum încolo, an de an. Și cu faptul că, de anul ăsta, fac oficial parte dintr-o minoritate confesională. Mai revin eu cu detalii. Să fiți binecuvântați!

Un gând despre „Mătușa, unchiul și preotul superstar

Comentariile sunt închise

%d blogeri au apreciat: