Iași – ziua 1

Am fost eu și la Iași? Am fost. Vă povestesc cum a fost? Vă povestesc.

De mult plănuiam o excursie la Iași. Fusesem prin toată Transilvania, chiar și de mai multe ori în aceleași locuri, dar deloc în Moldova. Din cauza căilor dificile de transport terestru, tot amânasem. În iarnă, însă, dezvăluind intențiile mele unei prietene, ne-am hotărât să mergem împreună, a luat și o amică de-a ei, pentru că nici ele nu fuseseră vreodată la Iași. Așadar, iată-ne în februarie, rezervând avion și apartament. Și au trecut lunile, una după alta, și Blue Air ne-a anulat zborul, și am făcut altă rezervare, la altă oră, și apoi au tot mutat ora, până când ajunsesem să nu știm dacă mai putem pleca spre Iași cu ei sau nu. De la rezervarea inițială pentru 20 mai, ora 6:00, am ajuns să plecăm spre Iași pe 20 mai ora 16:00. Practic, Blue Air, cu modificările lor interminabile, ne-au mâncat o zi din excursie.

Așadar, pe 20 mai, pe o vreme super frumoasă, 3 femei entuziaste, am ajuns la aeroport. Nu mai zburasem din 2017 și mă luaseră niște super emoții. După ce că aveam niscaiva palpitații, când am urcat în avion, m-am pomenit lângă cel mai panicat călător posibil. Era un bărbat de vreo 35 de ani care, pe toată durata zborului, a fost pe punctul să facă infarct. Nu am mai văzut așa ceva. Stătea numai cu ochii închiși, îi tremurau mâinile, genunchii, gemea, se sufoca, avea spasme. Mă gândeam să-l țin un pic de vorbă, să mai uite de stres, dar m-am temut de posibila lui reacție când l-aș fi abordat. De fapt, ce să-i spui unui om care stă numai cu ochii strânși, tremurând? Când ne-a spus căpitanul că suntem la înălțimea de 5000 de metri, bietul om a expirat lung, de parcă ar fi eliminat tot aerul din el, și s-a moleșit ca o caracatiță, pe tot scaunul, nu mai mișca. Mă gândeam: A leșinat! Dar mi-am dat seama că nu leșinase, când a început să miște degetele. Îmi era și mie frică, de frica lui. Mă gândeam că, dacă am fi stat de vorbă, i-aș fi spus de ce nu mă tem de moartea în accident de avion. Pentru că la viteza de 600 km/h te faci zob instant, nu mori greu. Dar nu cred că asta l-ar fi încurajat. Și poate că lui nu îi era teamă de accident, ci avea rău de înălțime. V-ați gândit vreodată că și răul de înălțime poate fi cauza temerii de a zbura?

În 50 de minute am ajuns la Iași, tot vreme superbă și acolo. Era deja ora 17:00. Mare lucru nu mai rămânea din prima noastră zi de excursie. Am mers să ne cazăm, foarte frumos apartamentul (îl găsiți pe Booking, numit on the riverside), zonă centrală, trecea Bahluilul prin fața blocului. Când se apropia seara, am ieșit să mâncăm și să ne facem cumpărături. Aproape de noi era Palas Mall, un mall imens, unde am mâncat pentru prima oară aricei, un produs moldovenesc. Ce sunt ariceii? Niște chiftele din carne cu orez și mirodenii, gătite în smântână. Mâncărurile cu smântână sunt sensul vieții mele, deci a fost extaz cu ariceii. Niciodată nu auzisem de acest preparat culinar. Palas Mall, după cum probabil că vă imaginați, este lângă celebrul Palat al Culturii. I-am făcut și poză palatului (care este imeeens și foarte frumos).

Palatul Culturii Iasi cer vegetatie

E foarte curat și foarte elegant Iașul. Energia orașului este un zen total. Nicăieri nu am mai găsit o energie atât de dulce, simți dulceața în aer. Apropos de dulceață, orașul este plin de cofetării, nu știu cum de n-or da faliment, atâtea cofetării. Biserici, cofetării și outleturi. Aceste 3 elemente sunt de bază în Iași. Cum sunt în București casele de pariuri, farmaciile și sediile de bancă, așa plouă în Iași cu biserici, cofetării și magazine outlet. Ieșenii sunt mai relaxați ca ardelenii, nu am mai văzut oameni atât de relaxați. Sunt de o calmitate și de o amabilitate cum nu m-aș fi așteptat. Și încă o premieră. Nu am mai văzut atâtea figuri inteligente adunate la un loc. Au fețe de oameni deștepți, priviri istețe, vezi pe fața lor cum le merge mintea. Nu toți, evident, dar o majoritate. Femeile sunt foarte feminine, poartă rochii de mătase cu modele florale, erau foarte elegante, n-am mai văzut de mult atâtea rochii într-un oraș. Nu mi s-au părut frumoase, probabil și din cauză că nu sunt zâmbitoare, nu par comunicative. Iar unele dintre ele arată fix ca menajerele de Italia, genul de telenovelistă care merge la moaștele sfinților. Bărbații au obiceiul de-a privi insistent, nu mi s-a mai întâmplat să mă privească atât de insistent bărbații la terasă, la coadă la magazin, în parc, oriunde. La noi, în sud, orice bărbat ar considera foarte nepoliticos să se uite așa la o femeie. Cu asta m-aș acomoda greu dacă aș sta la Iași.

Principala mea impresie este că în Iași s-a trăit mai luxos și mai elegant decât la București. Bogații lor aveau bun-gust. Veți vedea în articolele următoare niște fotografii pe care le-am făcut în muzee, luxul luxului era acolo. Partea neplăcută este că au un amestec de eleganță și ruină. Biserici și vile ca niște bijuterii, în contrast cu blocuri comuniste coșcovite, nezugrăvite, unele străzi din zona centrală sunt paradite, vai de capul lor. Contrastează strident eleganța și măiestria arhitectonică a bisericilor, a vilelor și palatelor, cu blocurile comuniste fără nicio personalitate, ca niște cuști suprapuse, pentru oameni fără personalitate. Eu nu prea fac poze deci, pentru prima zi de excursie, e cam sărăcie la acest capitol.

N-am spus altcuiva, fac această destăinuire cititorilor mei, dar unul dintre motivele pentru care m-a bucurat vizita în Iași, a fost să merg în orașul lui Marius Manole. Marius este unul dintre oamenii pe care îi iubesc. În 2006, când l-am văzut prima oară jucând, mi-a rămas în minte ca un om deosebit și un actor genial. Din 2010, când l-am cunoscut personal, Marius are în sufletul meu un loc care nu s-a schimbat nicicum. E o balanță nebună dar câte balanțe normale la cap ați cunoscut voi? E balanță de-a mea, e un om cu suflet deosebit, îi port o amintire fantastică din anii în care trăia pentru actorie, nu era implicat politic, era cald și senin și modest și a făcut pentru mine un gest cum nu ar face multă lume, într-un moment greu al vieții mele. Mai important decât orice, am fost în orașul lui Marius. De asemenea, din Iași este o doamnă care mi-a schimbat viața în bine, se numește Ana-Maria, este medic, și întâlnirea cu dumneaei a fost un punct maxim al transformării mele spirituale. Când ziceam Iași, mă gândeam la acești doi oameni deosebiți și la amintirile prețioase ce le am cu ei.

În articolul următor, grădina botanică și muuulte lăcașuri de cult. Un oraș cu atâtea spații de rugăciune n-are cum să fie altfel decât plin cu energie bună. Tot în articolul viitor, surprinzătoarele reacții ale ieșenilor când le ziceam că sunt din București.

%d blogeri au apreciat: