Iași – ziua 3

V-am rămas datoare cu un detaliu, uitasem să-l amintesc în articolul trecut. Cum au reacționat ieșenii când le-am zis că sunt din București? Neașteptat. Pe oriunde am mai fost, când auzeau oamenii că locuiesc în București, ziceau: Wow, București, un oraș cu atâtea posibilități, un oraș mare, capitală. Ieșenii căpătau brusc o figură de parcă le-aș fi zis că am cancer și am intrat în metastază. Pe bune, nu glumesc. Dintr-o dată căpătau o mină de-o tristețe și o compasiune de mi se făcea și mie milă de mine. Nu știu ce or crede ei despre București, ce fel de interacțiuni avuseseră cu Bucureștiul. Și nici nu i-am întrebat pentru că mă blocau cu figurile alea devenite brusc atât de triste. Nici nu ziceau nimic, doar îi inunda compasiunea, că dacă ar fi zis ceva, ar fi explicat gestul. Dacă mai ajung la Iași, poate îi întreb.

Ultima noastră zi de excursie ne oferea timp limitat. Trebuia să fim la aeroport la ora 18:00 și aveam de vizitat tot Palatul Culturii, plus casa Junimii. Eu am vizitat 3 muzee din Palat. Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie a Moldovei și Muzeul Etnografic al Moldovei. Muzeul de Artă nu prea m-a impresionat. Nu se poate compara cu ce expune Bucureștiul. Plus că aveau o grămadă de Pallady și alți pictori care lucraseră în același stil pe care eu nu-l agreez deloc. Dar l-am descoperit pe Constantin Stahi, un pictor din Neamț, foarte pe gustul meu, Realism.

Muzeul de Istorie a Moldovei este super de super. Multe piese valoroase, foarte frumoase, dovada că la Iași s-a trăit foarte bine (și cu bun-gust). Am găsit acolo o trusă de toaletă de o frumusețe cum nici trusa Elenei Cuza, de la Palatul Suțu, nu este.

Avem și un detaliu de interior de casă boierească:

În același muzeu găsim și celebrele vase de Cucuteni. Sunt extraordinare. Nicio poză nu le poate reda frumusețea și mă bucur că le-am văzut fizic.

Chiar m-a impresionat acest muzeu și e în top la recomandările mele. Are și podea de sticlă sub care puteți vedea vestigii.

Muzeul Etnografic mi-a amintit de vizitele la țară, la străbunici, în anii ’80. Mai ales toate obictele care erau folosite la ritualurile funerare, cum e pistornicul, cu care și străbunica mea ștanța prescurile, înainte de a le băga în cuptor. Multe obiecte vechi și frumoase sunt de văzut acolo, și ne demonsterază cât se muncea la țară în vechime. Oamenii făceau totul, totul în gospodărie. De aceea eu le contrazic mereu pe cele care susțin că femeia era o sclavă a bărbatului. Se muncea cot la cot. Când femeia gătea sau făcea curat în casă, bărbatul nu stătea degeaba. Mereu era ceva de muncă. Doar cine nu știe cum funcționa o gospodărie țărănească, crede că femeia muncea și bărbatul stătea cu fundul în sus. Dar dacă vrei să apleci urechea la propagandă de 2 bani, ești liber s-o faci. N-am poze de la Muzeul Etnografic, cu excepția unui costum popular:

Din cauza faptului că multe exponate erau în vitrine și lumina se reflecta puternic, nu am fotografiat. Dar da, și acest muzeu merită vizitat. E foarte interesant și foarte bine dotat.

Ați auzit de Sala Voievozilor din Palatul Culturii? E impresionantă:

O fotografie nu îi poate reda vastitatea și eleganța.

Mai era acolo și Muzeul Științei și Tehnicii dar eu nu am avut timp să-l văd, pentru că am stat destul de mult la celelate muzee, nu sunt genul de om care fuge pe la exponate. De asemenea, se mai poate vizita turnul cu ceas, mi-au zis amicele mele că este foarte frumos, dar eu am disconfort în spații închise și am preferat să nu urc (e afișată acolo o listă cu diverse categorii de persoane cărora nu le este recomandat să urce). E nevoie de timp pentru acel frumos palat dar noi eram tot pe fugă, desigur.

După masă am fost la apartament și ne-am luat bagajele, pentru că venise ora de check-out, apoi am vizitat Casa Junimii. O frumusețe. Am călcat și noi pe urmele marilor scriitori. Casa visurilor mele era acolo dar nu e a mea, din păcate, ci a fost a lui Vasile Pogor. Poze peste poze am făcut acolo.

Așa aș fi vrut să arate sufrageria mea. Draperii verzi prinse cu ciucuri de mătase, de nelipsit în sufrageria visurilor mele:

Alte mostre de mare eleganță și bun-gust:

De fiecare dată când vizitez un asemenea loc, îmi dau seama cât rău au făcut comuniștii. Mi-e silă să aud de ei, mi-e silă să aud că sunt regretați. Au distrus și au omorât pe toți cei care au mers până la un nivel neașteptat de cultură, de frumos, de distincție. Au impus stilul lor arhitectonic dar și uman de nivelare completă și lipsă de orice frumusețe și grație. Toți mici, toți obedienți, nimeni să nu se ridice, nimeni să nu spere la frumos. Nu mă deranjează atât de mult anarhia în care trăim, dacă o compar cu perspectiva oribilă de a fi rămas comuniști. Dar lumea uită și nu vrea să gândească.

Mai aveam puțin timp la dispoziție și trebuia să vedem și Copoul. Am văzut și Universitatea, imensă, frumosă, apoi am îndeplinit o rugăminte a mamei care își căuta o cunoștință ieșeancă din tinerețe. Nu mai știa nimic de ea din anii ’90 și îmi dăduse adresa ca s-o caut, să văd dacă mai trăiește. Am sunat la poartă, a deschis chiar respectiva doamnă și am stat vreun sfert de oră la ea, timp în care mai mult a vorbit la telefon cu mama, că o sunasem eu ca să poată discuta amândouă, după ani și ani. Nu se mai văuzseră de când mama încercase a doua oară să intre la Drept la Iași, în 1980, când stătuse la această femeie pe durata examenelor. Din vorbă în vorbă, îmi zice doamna: Eu cred că mama ta ar fi intrat în anul următor la Drept. A treia oară sigur reușea, că se pregătise, dar te-a avut pe tine. Ce să facem? Așa a fost să fie. De 40 de ani tot aud cum lumea o deplânge pe mama pentru că m-a avut pe mine, la 22 de ani, în loc să își vadă de viitorul ei glorios. De parcă e vina mea că i-a plăcut mai mult măritișul decât învățatul. I-am răspuns doamnei: Asta e, doamnă, să-și asume fiecare alegerile pe care le-a făcut. Ea a ales să se mărite. Mi-a zis că da, așa e. Păi normal că așa e. Nu poți acuza un copil nedorit pentru că maică-sii i-a plăcut p***, că n-a venit el nepoftit în viața ei. Dar na, în orice moment al vieții poți da peste oameni care se trezesc vorbind.

Ultimul vizitat, Copoul. Un parc frumos, îngrijit, plin de ieșeni pașnici, cu copiii lor drăgălași. Am făcut poze la teiul lui Eminescu, am mâncar vată de zahăr, a fost chiar frumos. Vremea a ținut cu noi pe durata celor 3 zile, contează foarte mult ce vreme prinzi într-o excursie. Mi-a plăcut la Iași. Poate voi mai reveni, deși nu țin neapărat. Ne-au primit frumos ieșenii. Mi-a atras atenția ceva la care nu m-aș fi așteptat. Știți că eu țin foarte mult la aspectul și curățenia toaletelor. Impecabile toaletele femeilor la Iași. Inclusiv cele de la mall, care erau foarte aglomerate. Curate femei. Nu vezi, ca-n București, hârtie pe jos, absorbante desfăcute, cu sânge la vedere, urină pe jos, urme de încălțămite pe colac. Bucureștiul este o jenă din acest punct de vedere. Sudiste obraznice și îngălate. Nu le dai cu prăjina de nas dar pute în urma lor. Mă mai și miram de ce mă priveau ieșenii cu compasiune când le ziceam că vin din București. Eu însămi mă compătimesc suficient pentru asta.

Drumul de întoarcere, cea mai frumoasă călătorie a mea cu avionul. Am stat la geam, am trecut prin nori pufoși, am zburat deasupra lor, ca peste un covoraș:

La întoarcere, cât am stat pe pistă în autobuz ca să așteptăm și echipajul, m-am bucurat de zgomotele aeroportului, în acea lumină deosebită de la crepuscul. V-am spus vreodată cât de mult îmi place sunetul motoarelor de avion? Când sunt în avion și pornesc motoarele e o senzație extatică. Mi-aș lua pătura de picnic și aș sta la aeroport cu orele, să mă uit la cer și să aud avioanele.

Mulțumesc Alexandrei și Mariei pentru că s-au ocupat de rezervări, mulțumesc ieșenilor pentru cât de amabili au fost cu noi, mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că sunt sănătoasă și am putut vizita un loc atât de interesant.

%d blogeri au apreciat: