Ciudatul Bookfest

De miercuri a început Bookfest. Recunosc, îmi era cam dor să merg la acel târg de carte. Ieri, cu teleguța de 41, murind de cald și clătinându-ne ca la cutremur în hârbul ăla de tramvai antic, am ajuns la Romexpo. Am ales ziua de vineri și o oră rezonabilă, 11:00, ca să nu prind aglomerație. M-am gândit bine, era liber. Știam că Japonia era țara invitată, eu sunt pasionată de cultura japoneză și eram nerăbdătoare să văd standul lor. Era frumos, ingenios aranjat. Am stat un pic de vorbă cu o doamnă, angajată la ambasada Japoniei, despre Dazai, despre Mishima, chiar urma să aibă la ora 17:00 o lansare de carte, Amurg, de Dazai, una dintre cărțile care m-au impresionat, am citit-o prin 2015, împrumutată de la biblioteca ambasadei. Culmea este că am vrut să cumpăr ieri cartea dar nimeni nu știa de unde se putea cumpăra. Era publicată de o editură din Iași care nici nu era prezentă la Bookfest. Când am scris celor de la editură, mi-au spus că se poate cumpăra online. Bravo, frate, ce să mai zic? Cartea e genială, eu am citit-o și în română, și în engleză, iar traducerea doamnei Hondru este excepțională. Versiunea în română este cu mult peste cea engleză.

De ce este Bookfest ciudat? Din multe motive. În primul rând, nici măcar nu mai arată ca un târg de carte, ci este un bazar. A fost pentru prima oară când, în loc să fie doar standuri de carte, am văzut la vânzare amulete, bijuterii, ceaiuri, tricouri, jucării, plușuri, uleiuri aromate. Mi-a rămas în minte o Pusheen turtită, cu o gogoașă în lăbuțe, care stătea stingheră pe un raft și avea un preț enorm. Era și un stand mititel, Evanghelia Antiteistă, cu o perdea neagră și un domn așezat pe un fotoliu-puf negru, eram un pic curioasă dar m-am răzgândit și n-am mai mers pentru că nu sunt într-o perioadă a vieții în care să am chef de dezbateri cu atei dar și pentru că domnul mă privea așa de încruntat, încât mi-a pierit orice curiozitate despre evanghelia lor.

Am avut și un moment weird, că alt cuvânt nu găsesc ca să descriu ce s-a întâmplat. Mergeam eu agale pe acolo, luasem la rând tacticos fiecare editură și a apărut brusc, în fața mea, una dintre fostele colege de serviciu, lucrasem cu ea în 2009, la o firmă de studierea opiniei și pieței. Știam că e genul de religioasă moștară, toată ziua pe la pelerinaje cu moaște și nu prea îi dă inteligența pe-afară. În 2016, la nunta uneia dintre fostele colege de birou, ea mi-a zis că trebuie să mă călugăresc dacă am ajuns nemăritată la 34 de ani, că așa auzise ea la biserică. Așadar, ieri m-am pomenit nas în nas cu ea, cochetă, vorbea la telefon și mergea foarte grăbită. M-a luat brusc în brațe și mi-a zis bucuroasă, în timp ce se îndepărta: „Eu merg la doamna Diana! Merg la doamna Diana!” și îmi făcea semn cu mâna să vin și eu după ea. Am rămas locului, încercând să-mi amintesc ce Diana avem noi cunoștință comună. În timp ce mă uitam după ea, am văzut cum, în fruntea unui mic grup, a aparut Diana Șoșoacă, mândră și zâmbitoare, iar fosta mea colegă s-a dus fix la ea și a îmbrățișat-o cu o fericire totală. Doamna Diana. Era cu Lazarus, cu tot felul de ciudați, genul de bătrânei dacopați, probabil că aveau vreo lansare de carte. Ceea ce m-a uimit a fost faptul că nu era circara isterică pe care o vezi pe la tv, din contră. Era frumos machiată, se purta decent. Ea joacă un rol în postura omului politic dement care face numai circ. Știe ce public-țintă are și se coboară fix la acel nivel, nu e proastă. E păcat că am ajuns să avem un oarecare echilibru doar din confruntarea extremelor. Eu sunt îngrozită când mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă ar avea unanimitate doar una dintre extreme. Ori dacopații moștari, misogini, ultranaționaliști, ori stângiștii belemiști, atei, drogați. Acum încă suntem între și între.

O surpriză plăcută a fost standul Muzeului de Artă Contemporană, unde m-a primit o domnișoară frumoasă și elegantă ca o actriță din anii ’50. Era super drăguță. Cu ea am stat ceva, era cultă și finuță și cu chef de vorbă. Și standul arăta foarte bine. Cu ce am venit acasă de la Bookfest? Mi-am luat o singură carte, de la editura mea preferată, Herald. Cartea se numește Tantra-tradiția hinduistă și este scrisă de Andre Padoux. Nu, nu este despre sex. Cei de la Herald sunt preferații mei pentru că sunt axați pe spiritualitate iar eu sunt curioasă și pasionată de această latură a vieții. Am mai luat de la japonezi Niponica, revista gratuită pe care o găsim la ambasada Japoniei, e o super revistă tipărită în engleză, chiar în Japonia, și distribuită prin ambasade. Toți pasionații de Japonia se bucură să găsească Niponica la orice eveniment. Abia aștept să le citesc, am luat 4.

Am primit și un pachet de batiste, dacă puteți să vă imaginați. Eram la un stand numit Islamul azi (unde, pe lângă cărți, aveau curmale și biscuiți). Fiind alergică la polenuri, mă luase un puseu alergic pentru că sunt mii de flori afară (așa mă chinui de o lună) și tot ieșeam din stand ca să-mi suflu nasul-robinet. Erau acolo niște doamne amabile, învăluite din cap până în picioare și, văzând ce mă chinuiam, mi-au oferit un pachet de batiste. Nu bag mâna în foc pentru sinceritatea amabilității unui musulman (suntem oameni, nimeni nu-i perfect) dar nimeni nu-i întrece la a te primi foarte cald și foarte respectuos. Spun asta pentru că sunt dobrogeancă și le cunosc atitudinea față de cei care le calcă pragul.

După vreo oră jumate de colindat prin Romexpo, înapoi la teleguță, într-o căldură și mai mare, am zis că leșin în fierătania aia împuțită, până la Lujerului. Transportul de suprafață din București: durere, întristare și suspin. Dar mă bucur că am fost la Bookfest, că s-a reluat în format fizic. Încet, încet, ne revenim. Sala arăta mult mai bine ca în alți ani, cred că e pavilion renovat, foarte înalt, simți că poți respira, spațiu suficient, nu mai era senzația aia de înghesuială (nu e în pavilionul central, acela știu că e adăpost pentru refugiați). Recunosc, mi-ar plăcea să văd marile târguri de carte într-o zonă mai accesibilă. Mereu fac călătorie până la Romexpo pentru Bookfest sau Gaudeamus. De la acest Bookfest mi-a rămas în minte un mix de Pusheen, Șoșoacă, modul în care țipa în microfon o individă la standul Humanitas, făcând o prezentare de carte unor copii, antiteistul încruntat, movilele de brățări lucioase de la standul cu amulete, drăgălașa fată de la MNAC și bluza ei ingenioasă, ca o floare alb cu lila.

%d blogeri au apreciat: