Era să mor

Fraților, săptămâna asta mai aveam un pic și scria pe mine Veșnica pomenire. Era să mor de râs, nu glumesc. Când am văzut joi ce au putut face oamenii ăia de la Digi24, faza cu soldatul rus, am râs ore. Când reușisem să mă mai opresc și deja obosisem de atâta râs, am văzut articolul din TNR la adresa lor, cel cu Bahoi, plus caterinca pe care au făut-o oamenii pe net, pe subiectul ăsta, și iar m-a luat. Am râs până am făcut febră musculară la burtă, mă dureau obrajii, mă durea capul, obosisem, nu puteam să adorm în noaptea aia, de râs. Doamne, am zis că mor! Credeam că voi face infarct după 12 ore de râs, că mă vor găsi moartă în casă. Rar m-a amuzat ceva în așa hal. Ce a putut ajunge jurnalismul în țara asta! E dramatic.

Am un ghinion, ca blogger, super ghinion. De ce? Pentru că de fiecare dată când scriu despre ceva care îmi place, când recomand ceva, mai ales pe cineva, mai devreme sau mai târziu văd că am dat-o în bară. Ce făceam eu cu 2 ani jumate în urmă? Scriam despre cât de mult apreciam un jurnalist de la Digi24. De la unii ca ăștia. Rar mi-a fost cineva drag cum mi-a fost Cătălin, pe bune. Cu două zile înainte de culmea penibilului (faza cu rusul beat), l-am și cunoscut întâmplător. Eram marți în metrou, eu mergeam la Izvor și el a urcat la Eroilor. Am stat un pic de vorbă între două stații (mi-am luat ceva curaj să merg la el, nu știam cum va reacționa). Nu m-aș fi așteptat să îl întâlnesc vreodată, Bucureștiul e mare. Uneori mă întrebasem cum ar fi să-l cunosc și dacă aș descoperi că este complet diferit de cel de la televizor, altă energie, alt comportament, dar este exact același, doar că arată mai bine în realitate. E frumos din cap până-n picioare și curat și elegant, exact cum erau odorheienii lui pe care i-am vizitat anul trecut. Cum se întoarce el la Odorhei, un oraș atât de mic, cu locuitori discreți, și cum dă ochii cu toate cunoștințele, când acei oameni știu la ce mizerie de trust lucrează el? Cum m-aș întoarce eu la Mangalia, dacă aș apărea pe sticlă la o televiziune care dă niște fake news de ultimul căcat și manipulează grosolan? Îl compătimesc. Unul dintre ghinioanele mele ca blogger: că am avut articole scrise cu mare drag în care se regăsește și Digi24. Dar ghinionul nu se oprește aici.

V-am recomandat două spectacole coregrafice în aprilie? V-am recomandat. Cu M Studio de la Sfântu Gheorghe. Foarte buni dansatori. Pe mine m-au topit când i-am văzut în FNT. Un articol întreg am scris despre faptul că vin la București și că era musai să-i vedeți, în două spectacole noi. Ce n-am luat eu în calcul? Că nu văzusem acele spectacole și că erau făcute de alți coregrafi decât Ferenc Feher care scosese maximul din acea trupă. Când i-am văzut la Linotip, am fost dezamăgită și nervoasă, nu mi-a părut rău de banii dați dar mi-a părut rău că le-am recomandat cititorilor. Coregrafia lui Arcadie Rusu, un balet interminabil, plictisitor. „Coregrafia” Ioanei Marchidan, mai mult vorbărie. Când oamenii ăia pot dansa excepțional, tu îi pui să vorbească, să-și povestească viețile, 3 sferturi din spectacol? Niciodată nu voi mai recomanda un spectacol pe care nu l-am văzut. Păcat de ei și de potențialul lor. Dar unora le plăcuse, au aplaudat o grămadă. Nici nu știi ce să mai crezi. Acum publicul aplaudă la orice la fel. Entuziasm total, simț critic 0.

Am fost la Harghita, am fost la Covasna și închei cu Bacău triunghiul ghinionist (se pare că au lipici la mine oamenii din acea zonă). Pe 15 mai v-am povestit cu mare bucurie despre următorul nostru preot din arhidieceză și vă recomandam liturghiile ținute cu el, la catedrală. Pe 28 mai s-a întors la Bacău. Probabil că mai revine doar pe 25, când va fi hirotonit. Ce să mai zic? Unele situații care mă entuziasmează sunt ca mașinile alea de la Red Bull Flugtag. Pornesc cu avânt și se dezintegrează pe drum. Nu mai scriu despre nimeni, nu vă mai recomand nimic. Nu mai am curaj. Acum râd singură. Dar ce să facem? Viața nu e perfectă, oamenii nu sunt perfecți, eu surprind niște trăiri de moment, nu sunt clarvăzător. Când ceva m-a impresionat, îmi place să povestesc. Chiar dacă uneori o mai dau în bară, vă mulțumesc pentru că mă citiți.

%d blogeri au apreciat: