Recunoștință completă

De mult timp nu mai băusem lapte cu cafea și îmi era tare poftă. Am cumpărat azi lapte, am făcut acum o cafea tare (decofeinizată), le-am combinat și, pe cât îmi place să beau acest mix delicios, pe atât de mulțumită și de împlinită scriu un articol cum n-am mai scris până acum.

Cui sunt recunoscătoare? Lui Eduard și Andrei (nu dau nume reale pe blog pentru că protejez identitatea celor despre care scriu). Eduard are 31 de ani, Andrei are 64 și sunt doi bărbați care mă plac foarte mult. Ca să nu spun vorbe mari și pentru că nu pot ghici ce-i în sufletul și mintea altora, mă rezum la a spune că ei mă plac foarte mult. Pe Eduard îl știu de mai bine de un an și a fost aproape șocant pentru mine, săptămâna trecută, să-mi dau seama cât de mult mă place acest om și cum nu observasem cât se învârtea prin jurul meu de câteva luni. Am fost atât de amărâtă de ceea ce s-a întâmplat la Crăciun în 2020, încât n-am vrut apoi nimic, nimic altceva decât să nu-mi mai placă niciodată vreun bărbat, putea să treacă și Mister World pe lângă mine, puțin mi-ar fi păsat. Eduard este foarte frumos. E genul de bărbat pe care cred că l-ar plăcea orice femeie. Înalt, suplu, drept de zici că-i modelat cu firul cu plumb, spătos, cu păr brunet de lungime medie, politicos, bine îmbrăcat. Și plin de el, ca orice bărbat atrăgător, deh. De-asta nici nu îl priveam cu atenție, ci doar schimbam amabilități când îl întâlneam. Asta îmi mai lipsea, să mă uit la așa bunăciune, când eu am aproape 40 de ani și mai am în față doar menopauză, bătrânețe, moarte. El are de ales între de-alea de liceu și fix eu lipseam să-l plac. Wtf, am și eu o demnitate. Cred că ceea ce i s-a părut omului atât de atrăgător la mine, e tocmai faptul că treceam mereu pe lângă el cum treci pe lângă afișele spectacolelor de revistă în care joacă toți expirații care făceau pe vremuri show la emisiuni de bingo. O singură femeie îl ignora: eu. Săptămâna trecută a avut o atitudine atât de evidentă, încât m-a lăsat mască. Nici nu știam cum să reacționez. Pe de-o parte pentru că mi se părea incredibil, pe de altă parte pentru că mi-am dat seama că sunt luni de când era teribil de bucuros să mă vadă dar eu crezusem că doar era amabil. Îmi venea să-l întreb: Măi, băiatule, ce vezi atât de interesant la mine? Am 39 de ani. Sunt pline parcurile de prospături, de-astea cu pantalonii până la fund, carnea tare pe ele. Ești gerontofil, ești chior? Vrei să vezi cum e să f*** babe și m-ai găsit pe mine? Recunosc, nu înțeleg motivele pentru care un bărbat ar considera atrăgătoare o femeie mai mare ca el. Cred că e ceva instinctiv ca un bărbat să fie atras de femei cât mai tinere, de exemplu liceene sau studente, pentru că sunt fertile, sunt proaspete, drăguțe. Dar nu nu poți ști ce fantezii are fiecare. E un mister motivul pentru care Eduard mă place așa de tare, probabil că-i va trece curând, când va da cu nasul de vreo sexoasă de 25 de ani. Plus că relația noastră e de așa natură, încât nici nu cred că are voie să-mi propună să ieșim. Dar nu contează detaliile astea. Contează că undeva, cineva se bucură să mă revadă și gravitează în jurul meu ca un satelit.

Trecem la al doilea cineva, Andrei. Faptul că mă place și un bărbat de 65 de ani, e ceva mai liniștitor. E logic să-ți placă o femeie de 39 de ani când ai 65. Nu mă întreb de ce mă place, m-aș fi întrebat de ce nu m-ar fi plăcut. Dacă ai 39 de ani și nu se uită la tine unul de 65, situația e gravă. Nu e un om libidinos, e sincer, discret. Mă place la fel de sincer ca și Eduard. Faptul că, în cazul amândurora, eu nu am absoult nicio reacție, le dă lor spațiu să se desfășoare cum le dictează sufletul. De ce nu am nicio reacție? Pentru că ei, în afară de a gravita în jurul meu, nu fac nimic altceva. Dacă mi-ar zice vreunul: Alexandra, mie îmi place de tine, aș avea și eu ceva de zis. Dar așa, îi las să se învârtă în jurul meu până li se termină carburantul, n-am ce să fac. Plus că nici nu-mi place în mod special vreunul dintre ei și nu îi încurajează faptul că nu dau vreun semn. Eduard și-ar trăi pasiunea cu mine până ar da de una mai tânără și m-ar lăsa baltă iar Andrei e un om bun, amabil, dar nu am nicio atracție pentru el și este conștient de asta. Eduard și Andrei nu se cunosc, ne vedem în medii diferite, specific asta ca să nu se creeze confuzii.

Le sunt recunoscătoare acestor 2 bărbați pentru că, deși n-o să le-o spun niciodată, admirația lor îmi dă o liniște interioară profundă și a venit într-un moment în care eram convinsă că eu, ca femeie, nu mai am nicio șansă, că n-o să mă mai placă cineva vreodată. Fiecare le are pe ale lui, eu am să duc tot restul vieții tristețea că nu am familia pe care mi-am dorit-o atât, că am sperat degeaba să întâlnesc un bărbat cu care să pot avea o familie. Poate că ei au impresia că puțin îmi pasă, dar toată atenția lor e un prea-plin pentru un om lipsit de dragoste și de orice nădejde pentru viitor. Nici nu fac vreo diferențiere între ei, deși unul e frumos ca un top model iar celălalt e un om în vârstă, pentru că nu poți puncta admirația cuiva, poți doar să fii recunoscător. Nu sunt eu așa de frumoasă pe cât mă văd ei, dar aprecierea lor, atât de sinceră și de completă, îmi dă un optimism, o bucurie și o senzație de plenitudine pentru care le mulțumesc. N-am făcut nimic, absolut nimic pentru ca ei să mă placă și e atât de bine să vezi că primești ceva de la oameni! Din contră, chiar am fost atât de închisă și de indiferentă, încât mi-am dat seama abia după luni de zile cât mă place Eduard. Îmi amintesc un moment, era ianuarie, prima mea zi de post negru și, pe la ora 16:00, am avut vreo două minute în care corpul meu mi-a spus: Vai, Alexandra, ce liniște e! Era pentru prima oară în viața mea când trăiam așa ceva. Am stat, pur și simplu m-am oprit și m-am bucurat de acel moment, o pace interioară totală. Acum îmi aduc aminte că Eduard era la câțiva pași de mine, ne-am privit câteva secunde, eu cu extazul ăla de ascet al lui pește prăjit, el cu zâmbetul lui politicos și senin. Vedeam prin el, nici măcar nu fusesem conștientă de faptul că cineva mă surprinsese în acel moment de completă armonie între mine și stomacul meu gol. Ce-mi păsa mie de Eduard? Omul e din altă ligă. Ce i-o plăcea la mine, Doamne?

Mai și iunie au fost niște luni excepționale dar acum lucrurile nu mai sunt atât de armonioase în viața mea. Cu atât mai mult valorizez acest sentiment de importanță și de siguranță pe care mi-l oferă atenția celor 2. Le doresc să întâlnească oameni care să-i vadă măcar la fel de frumoși pe cât mă văd ei pe mine. Sunt foarte importanți pentru mine, deși nu cred că am să le-o spun.

%d blogeri au apreciat: